Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Klaus Birthler
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
În 2013, Klaus Birthler s-a aflat la linia de start a implementării cursului «De-a arhitectura în oraşul meu» la nivel naţional. Nu doar că a rezistat pe tot parcursul «cursei», dar a rezistat în limba germană. Înarmat cu ghidul îndrumătorului în limba română, Klaus le-a explicat copiilor noţiunile despre mediul construit direct în germană – aceasta fiind o premieră pentru cursul De-a arhitectura. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea unui alt voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
S-a întâmplat natural, fără să mă gândesc prea mult. Mama îmi povestea că la 3-4 ani, când mă jucam cu cuburile, bunicul meu îi șoptea la ureche „va deveni constructor”. La grădinița germană pe care am urmat-o, educatoarea ne-a întrebat ce vrem să devenim când vom fi mari, iar eu, știind că „bauen” înseamnă a construi, am spus că vreau să devin „Bauer”, ceea ce în germană înseamnă „țăran”. Țin minte momentul neplăcut de la grădiniță când, în consecință, am primit de recitat poezia despre agricultură, iar eu, de fapt, voiam cu totul altceva și nu știam cum să o spun în germană. Această întâmplare, astăzi, e doar o conștientizare că deja de la grădiniță îmi doream să construiesc.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescut sau ai fost educat ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
Principiile mi-au fost probabil modelate de pivnița cu scule ale bunicului, atelierul de aeromodele al tatălui și ai prietenilor lui, tâmplarul care s-a mutat cu atelierul la noi acasă. Excursiile în munții Călimani și Gurghiului pe care le făceam cu tatăl meu pentru marcaje turistice m-au făcut să înțeleg că natura nu este un „teren neconstruit”, ci este o resursă care ne condiționează viața. Felul în care construim are impact asupra naturii.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Cea mai mare influență asupra muncii mele ca arhitect au avut-o mentorii cu care lucram în facultate și am lucrat după facultate.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Colaborarea cu De-a Arhitectura am început-o în 2013. Observam că marea majoritate a cetățenilor nu cunoștea profesia de arhitect și nici ce înseamnă dezvoltare durabilă a orașului. Observam că o mare parte din mediul construit în ultimii 20 de ani era bazat pe abuz și defăimare a interesului public.
Vreau ca următoarele generații să fie corect informate în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a localităților și sper să le transmită totodată și părinților că arhitecții au o mare responsabilitate pentru asta.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Faptul că erau pregătite ghiduri și materiale didactice, efortul pentru a concepe ora „De-a arhitectura” fiind minim.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
A fost totul destul de simplu.
Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
S-a întâmplat să intru cu întârziere de 5 minute la ore, învățătoarea le dăduse de înțeles copiilor că poate nu mai ajung. Când am intrat pe ușă, copiii au început să chiuie de bucurie. Astăzi, după 4 ani, părinții copiilor mă întreabă când mai revin la clasă. Eu le spun să solicite învățătorilor acest opțional.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Mă interesează ca efortul pe care îl depun la fiecare client pentru a îi transmite care este rolul meu în inițiativa lui de a construi, să nu îl mai fac. În rest, nu urmăresc o legătură directă între De-a arhitectura și proiectele de arhitectură.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Unul din proiectele importante pentru mine este valorificarea malurilor de ape, în favoarea creșterii calității spațiului public. Reamenajarea malurilor Canalului Morii din Reghin redă cetățenilor accesul la oglinda de apă, reglează microclimatul zonei și creează un loc de întâlniri sociale.
Care este motto-ul tău personal?
„Formăm mediul construit care la rândul său ne va forma pe noi și comunitățile noastre.”
