Art Safari își deschide porțile pe 12 mai
Cea de-a noua ediţie a proiectului cultural Art Safari își deschide porțile pe 12 mai, la Palatul Dacia-România.
Evenimentul va include un pavilion dedicat lui Marcel Iancu, dar va expune și arta de patrimoniu a maestrului Theodor Aman, lucrări de Picasso și Dali în cadrul unei expoziții acompaniate de muzică, fotografii ale fotografei germane Barbara Klemm, precum și arta zilelor noastre semnată de Irina Dragomir, anunţă Uniunea Arhitecţilor din România.
Pavilionul Invitat „Marcel Iancu. Reconstruind artele România - Israel” este curatoriat de Raya Zommer-Tal, directorul Muzeului Janco Dada, inaugurat în 1983, cu un an înainte de moartea artistului, la Ein Hod, Israel. Partenerii Pavilionului sunt Uniunea Arhitectilor din Romania din România, Muzeul Janco Dada din Israel și Ambasada Israelului în România.
„Viața artistului multidisciplinar Marcel Iancu poate fi împărțită în două capitole: primii 46 de ani în Europa, urmați de 43 de ani în Israel. Expoziția din Art Safari cuprinde lucrări din ambele perioade, este prima expoziție cuprinzătoare a celor șaptezeci de ani de activitate artistică, pusă în scenă în țara unde s-a născut. O comparație a lucrărilor din cele două capitole din viața sa ne arată că, deși imaginile pot să fi evoluat, peisajele pot fi diferite, iar colorizarea poate să fi suferit modificări, mâna care ține pensula și linia trasată păstrează semnătura unică a artistului, rămânând neschimbată de-a lungul vieții sale” - curator Raya Zommer-Tal.
„Dorim ca expoziția organizată la actuala ediție Art Safari să transmită, alături de informații consacrate, dar și mai puțin cunoscute despre arhitectul Janco, spiritul novator, constructiv și constructivist al autorului, capacitatea sa de a jongla cu meșteșuguri și arte, cu concepte revoluționare și valori perene, cu explozive schimbări de scară de la designul de obiect și finețea detaliului, la marile intervenții la scara urbană” - Ileana Tureanu, Președinta Uniunii Arhitecților din România.
Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai-7 august 2022, de luni până joi, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20). Biletele și abonamentele pot fi achiziționate aici.
Art Safari este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. Alături de expozițiile curatoriate, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenți. Partenerul oficial Art Safari este BCR. Art Safari este un eveniment cultural unic în România ca structură, concept și amploare. Art Safari a înregistrat 231.000 de vizitatori în cele 8 ediții de până acum. Mai multe detalii: www.artsafari.ro.