Bine de știut despre panourile de fibre aglomerate din lemn
Panourile de particule aglomeratele din lemn au apărut pe piețele industrializate la sfârșitul secolului al XIX-lea, din făină de lemn și adezivi pe bază de albumină, fiind numite inițial ”lemn artificial”. Erau acoperite cu furnir și folosite în diverse scopuri, dar nu se bucurau de o atenție deosebită, mai ales din partea arhitecților și designerilor, care mizau în continuare pe lemn masiv sau variante mai ieftine precum paneluri (stinghii lipite și furniruite) sau placaje (furnire lipite succesiv, în număr impar, cu fibrele perpendiculare). Unul dintre cei care au revoluționat acest domeniu a fost Max Himmelheber, un pilot Luftwaffe din timpul celui de Al Doilea Război Mondial; el a intuit oportunitatea unui material obținut efectiv din resturi de lemn sau fibre vegetale, cu particule orientate în toate direcțiile, ceea ce oferă o structură compactă și previzibilă dimensional, spre deosebire de lemnul masiv care suferă contracții și dilatări greu de controlat sub influența temperaturii și umidității din mediul ambiant. Bineînțeles, și fibrele de lemn din panourile aglomerate au o anumită higroscopicitate, dar aceasta este atenuată de rășini, iar variațiile dimensionale sunt uniforme, spre deosebire de lemn care are modificări diferențiate, axial și radial. Iar pentru fabricarea lor se poate folosi orice esență de lemn, mai moale sau mai dură.
După război, au început să fie apreciate treptat stabilitatea dimensională și scăderea prețului la panourile din particule aglomerate de lemn, precum și oportunitățile estetice pe care le ofereau datorită straturilor de acoperire tot mai originale. E paradoxal faptul că, în anii 1950, când designerii au înțeles că pot realiza piese de mobilier foarte interesante din plăci de acest tip, au avut o reținere din cauza prețului, fiind un material încă scump, destinat doar celor cu dare de mână. Dar lucrurile s-au schimbat, între timp; panourile au fost optimizate continuu prin folosirea de noi rășini fenolice, care le ofereau rezistență mecanică, elasticitate și un comportament superior la climat, iar consumul a determinat scăderea prețurilor până la niveluri care azi sunt accesibile oricui.
Panourile despre care vorbim sunt obținute în general prin aglomerarea particulelor de lemn cu rășini și adezivi sintetici, în condiții de presiune și temperatură ridicată, iar ulterior extrudarea amestecului obținut. Pot fi folosite sub formă de panouri ca atare, sau acoperite de un strat de melamină, vinil, vopsea ori furnir, în funcție de destinație. Foarte asemănătoare ca structură, aceste tipuri de panouri pot fi ușor confundate, ceea ce poate avea consecințe neplăcute, deoarece comportamentul lor la solicitări mecanice, umiditate, foc sau agenți biologici poate fi diferit. Să le trecem în revistă așadar pe cele mai importante, specificând că fiecare poate fi întâlnit în variante ignifugate, tratate anti-insecte sau anti-umezeală, ceea ce se reflectă în prețul de comercializare.
PAL – plăci din așchii de lemn
Fabricate în România de câteva decenii, au fost folosite frecvent în construcții, pe șantiere, dar cu caracter provizoriu, deoarece au un comportament nesatisfăcător la umiditate, comparativ cu alte produse care au apărut ulterior; în schimb, acum sunt des întâlnite în industria mobilei, de regulă acoperite cu un strat de melamină sau cu furnir, pentru obiecte de mobilier destinate spațiilor fără umiditate în exces. Suportă montajul cu cepuri de lemn ori alte sisteme de fixare metalice ori din plastic, dar nu rezistă la operațiuni repetate (cel puțin, nu rezistă la fel de bine precum alte variante de conglomerate de generație mai recentă).
Fibre de PAL melaminat
PFL – plăci din fibre de lemn
Au o structură asemănătoare cu PAL-ul, doar că particulele de lemn sunt mai fine. Acoperite cu material sintetic, au fost folosite în general la realizarea mobilei, inclusiv de bucătărie. A fost considerat o variantă optimă până la apariția unor materiale mai rezistente, iar în prezent sunt întâlnite preponderent în sortimente de grosime mică, pentru închiderea mobilierului în partea din spate, conferindu-i acestuia o oarecare rezistență.
Mobilier din PAL melaminat cu închidere din PFL
OSB – oriented strand board
A apărut în California, în 1963, fiind inventat de Armin Elmendorf, un american care a reușit să încleieze și să comprime așchii de lemn de dimensiuni mai mari, făcând și o economie de rășini (compoziția este de circa 95% lemn). În prezent, este cel mai utilizat material lemnos pentru construcții, reprezentând peste 60% din piața de plăci aglomerate. Este folosit în general pentru structuri de case din lemn sau amenajări provizorii, cu un rol de rezistență destul de important. Este totuși sensibil la umezeală, temperaturi ridicate și UV, prin urmare nu este lăsat neprotejat în calea intemperiilor.
OSB
MDF (medium-density fiberboard) și HDF (high-density fiberboard)
Sunt plăci din fibre aglomerate cu o structură asemănătoare PFL-ului, doar că procesul de fabricație este diferit. Presarea amestecului de rășini și fibre se face în mai multe etape și la o presiune mult mai mare, ceea ce face ca produsul finit să fie mai dur, chiar foarte dur, în cazul HDF. Este folosit pentru mobilier de calitate superioară, uși, pardoseli laminate sau amenajări interioare după proiecte personalizate, fiind acoperit cu straturi sintetice care îi conferă aspectul final. Foarte rar întâlnim panouri din fibre aglomerate cu textura ”la vedere”, pentru că estetica lor nu este una prea atrăgătoare. Dar varietatea de acoperiri este practic nelimitată, ceea ce face ca, în acest moment, să fie cea mai frecventă alegere pentru obiecte de mobilier sau amenajări interioare.
În încheiere, ar fi potrivit să vorbim despre greutate, care diferă de la un produs la altul. Dacă un metru cub de lemn masiv poate avea între 500 și 800 kg în stare uscată, în funcție de esență (rășinoase – foioase), OSB-ul are circa 600 kg/mc, PAL-ul circa 650 kg/mc, MDF-ul circa 850 kg, iar HDF-ul se poate apropia de 1.000 kg/mc greutate specifică. Este și acesta un element important când optăm pentru un anumit material, evitând să încărcăm excesiv structura de rezistență a casei.
