Business Evolution: ”Finanțare. Digitalizare. Management eficient”, Oradea, 26 martie 2024
Road show-ul de conferințe ”Business Evolution”, aflat la a 16-a ediție anuală, va continua la Craiova pe 3 aprilie și la Suceava pe 17 aprilie 2024.
Business Evolution, road show-ul de dezvoltare a afacerilor organizat de Doingbusiness.ro care promovează soluții și idei, venite de la cele mai performante companii, liderii și specialiștii acestora, începe anul acesta cu ediția care va avea loc pe 26 martie 2024 la Oradea, de la 8:30, la Hotel Ramada by Wyndham.
Cu peste 15.000 de participanți, din partea a mai mult de 11.200 de companii la edițiile anterioare, acest road show aduce soluții imediat aplicabile și practice, concepte inovatoare de rezolvare a problemelor, abordări neconvenționale dovedite, instrumente și resurse pentru identificarea de noi modele de afaceri și metode de creștere.
Principalul obiectiv al evenimentului este de a explora soluțiile și resursele pentru dezvoltarea sustenabilă a companiilor în contextul actualelor provocări. Subiectele de dezbatere vor include finanțarea și digitalizarea companiilor, tranziția verde și adaptarea la cerințele în continuă schimbare ale clienților și ale pieței.
În acest context, road show-ul Business Evolution oferă răspunsuri și soluții relevante la cele mai importante întrebări și preocupări ale managerilor și antreprenorilor.
Evenimentul, co-organizat cu Asociația Firmelor Bihorene, este susținut de: Partenerul Principal - Raiffeisen Bank România, împreună cu Partenerii - Orange Business, Raiffeisen Leasing România, Oscar Downstream, Mobexpert, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, Valoria Business Solutions, DigiQuery, Tudor Galoș Consulting, Wise Money Fonduri Europene, Dent Estet, Kompass Romania și cu Partenerul de mobilitate - BMW Grup West Premium.
Agenda conferinței include o sesiune care abordează strategii pentru dezvoltare, una de prezentări practice și un workshop, după cum urmează:
08:30 – 09:00 – Înregistrarea participanților
09:00 – 11:00 – Strategii pentru dezvoltare
• Octavian Dan, Președinte, Asociația Firmelor Bihorene
• Alina Silaghi, Director General, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea
• Nicolae Bănică, Chief Executive Officer, Oscar Downstream
• Marius Filipaș, Director Regional IMM Banat-Crișana, Raiffeisen Bank România
• Tudor Dobrescu, National Sales Director, Raiffeisen Leasing România
11:00 – 11:30 – Pauză de cafea și networking
11:30 – 13:15 – How To...? – Prezentări aplicate și sesiuni interactive
• Cristian Turcin, Product Manager, Cloud, Colocation & Professional Services, Orange Business
• Alina Ungurianu, Chief Executive Officer, Wise Money Fonduri Europene
• Tudor Galoș, Senior Consultant, Tudor Galoș Consulting
• Irina Vijoli, Founding Partner, DigiQuery
13:15 – 14:00 Pauza de prânz și networking
14:00 – 15:00 – Workshop cu tema ”Managementul transformărilor accelerate”
• Elena Badea, Managing Director, Valoria Business Solutions
Radu Soviani, cunoscut analist și jurnalist economic, va modera discuțiile despre soluțiile de finanțare, evoluție și transformarea digitală sustenabilă, creșterea și extinderea ariei vânzărilor, impactul AI în business, managementul schimbării dar și aspecte specifice mediului de afaceri local și regional.
„De peste 16 ani, Business Evolution este cel mai apreciat road show de conferințe de liderii business și managerii din IMM-uri. De fiecare dată oferim un mix echilibrat de subiecte strategice și operaționale, asigurându-ne că fiecare participant pleacă cu cunoștințe valoroase și soluții practice.
În această perioadă de transformări accelerate dorim să facilităm transferul de know-how, sprijinind echipele de management în abordarea eficientă a provocărilor din mediul de afaceri”, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro și Kompass România, organizatorul evenimentului.
Participarea la Business Evolution este o oportunitate pentru toți membrii din conducerea companiilor, precum și pentru managerii departamentelor de dezvoltare, IT, vânzări, marketing care vor putea face schimb de idei pentru împărtăși cele mai bune practici și a asculta specialiștii și experții invitați ca vorbitori.
De asemenea, conferința le va oferi participanților oportunitatea de a relaționa cu alți lideri de business și de a obține informații despre cele mai recente tendințe și evoluții din diverse industrii.
Parteneri media ai evenimentului sunt: Transilvania Business Magazine, Agerpres, Financial Market, Jurnalul de Afaceri, Prahova Business, Jurnal de Craiova, Spotmedia.ro, SpatiulConstruit.ro, Reușita și București Business.
La conferință se pot înscrie până la 3 participanți din cadrul unei firme. Participarea nu implică nicio taxă. Înregistrările se pot face online la: www.businessevolution.ro