Casa cu ”dublă personalitate”, adaptabilă la schimbările sezoniere
Casa OE este o locuinta cu ”dubla personalitate” care ofera doua tipologii de spatii potrivite cu obiceiurile pe care membrii familiei le au in functie de anotimp. Casa este in Catalonia, Spania si a fost conceputa de un birou de proiectare din Brooklyn, Fake Industries Architectural Agonism, in colaborare cu firma de arhitecti locali, Aixopluc. Specialistii din ambele echipe au urmarit sa creeze spatii adaptabile, separate intr-o zona de vara si o zona de iarna.
Locuinta este amplasata la marginea unui orasel de tara, la poalele muntilor Serra la Mussara, in partea de est a Spaniei. Spatiul a fost conceput sa fie doua case intr-una, invaluit in obloane pliabile, cu suprafate translucide, care pot fi deschise complet pentru a asigura o legatura directa intre zona de zi, terasa si curte. In vreme ce la parter au fost amenajate spatiile de vara, care sunt folosite preponderent in anotimpul cald, etajul a fost gandit sa asigure protectie si izolatie pentru perioada rece a anului.
Fiecare nivel este prevazut cu o bucatarie, o zona de relaxare si dormitoare - doua jos si trei la etaj, obtinandu-se astfel doua locuinte independente. Datorita transparentei si deschiderii din parter, dormitoarele au fost protejate si inchise in niste cubicule din placi de OSB.
„Le-am oferit doua medii locative bine-cunoscute: casa pe plan liber, deschisa si potrivita activitatilor din sezonul cald, iar deasupra spatii interiorizate definite de arhitectul Le Corbusier pentru casa Jaoul, potrivite pentru lunile cu vanturi dominante dinspre muntii Serra de la Mussara”, declarau arhitectii.
Acestia au propus pentru zona parterului o fatada translucida, din module care se pot deschide pentru ca spatiul parterului sa fie reconfigurat in functie de utilizare si de necesitati. Etajul are inchideri din panouri de policarbonat si vitraje clare prevazute cu rulouri izolante.
Tavanele boltite de la etaj realizate din caramida au fost inspirate din tehnicile traditionale Catalane de construire a suprafetelor usor curbate. Pentru realizarea acestui proiect arhitectii au combinat atat materiale moderne, cat si traditionale, precum si tehnici menite sa accentueze diferentele dintre cele doua zone ale casei. Echipele de arhitecti s-au vazut nevoite sa aleaga aceasta combinatie si din motive de timp si cost, pentru a se incadra in datele de tema impuse de beneficiar.