Un lot liber a fost ocupat de două case compacte
Doua case compacte aduc un strop de moderniate si arhitectura durabila intr-un vechi cartier. Fiecare casa a fost gandita sa ofere celor doua familii tinere spatii adaptate stilului de viata si in egala masura sa se integreze placut in mediul urban inconjurator. Echipa de la Raleigh Architecture Company (RACo) a actionat ca dezvoltator, arhitect si constructor pentru acest proiect detinand astfel controlul asupra tuturor etapelor de realizare ale proiectului.
Casele au fost construite pe un teren relativ ingust, amplasat in imediata apropiere a unei cai de circulatie aglomerate, avand deschidere directa la strada. Spatiile de zi au fost amenajate la parter, cei doi proprietari folosind la comun zona de spatiu verde dintre cele doua constructii. Vitrajele ample, unele dintre acestea mobile, asigura legatura dintre spatiile interioare si gradina, permitand spatiilor sa fie luminate si ventilate natural. In ambele case zona bucatariei poate fi considerata centrul gravitational al casei, unde membrii familiei se aduna si petrec timp impreuna. Spatiul este deschis, beneficiind din plin de lumina prin intermediul luminatoarelor din tavan.
Etajul este mai intim, ferestrele de aici sunt in special bandouri care protejeaza dormitoarele de privirele indiscrete dar lasa suficienta lumina naturala sa patrunda in camere.
Materialele de provenienta locala sunt in egala masura potrivite si eficiente. Pentru fatadele uneia din locuinte au fost refolosite sindrilele de la casa din cartierul vechi ceea ce ii ofera o estetica deosebita. Cealalta locuinta a fost placata cu otel Corten, care odata cu trecerea timpului va prinde o patina frumoasa, rosiatica, ce nu va necesita vreodata intretinere. Pentru un plus de textura la fatade s-a folosit placajul din lemn de chiparos din Carolina de Nord, in vreme ce pardoselile din lemn masiv de stejar fac interioarele sa fie mai confortabile si mai placute.
Despre utilizarea ingenioasa unui lot ingust este si casa Tannay Bridge dintr-un mic orasel la periferia Genevei. Volumul superior se sprijina pe alte doua volume separate, lasand liber mare parte din spatiul de la parter astfel incat familia sa il poata folosi la maximum. Echipa elvetiana de arhitecti Christian von During a proiectat cladirea prin separarea zonelor functionale in trei volume diferite, creand o structura asemenea unui pod menit sa exploateze conditionarile de teren si vecinatatile: Teren ingust, casa spatioasa