Cel mai impresionant zgârie-nori din 2021
A sosit din nou acel moment al anului în care compania Emporis anunţă câştigătorul prestigiosului său premiu Skyscraper Award. Pentru prima dată în istoria de peste două decenii a competiţiei, titlul de cel mai impresionant zgârie-nori al anului merge în Australia.
Construcţia care a impresionat cel mai mult juriul se numeşte One Barangaroo, un zgârie-nori construit în Sydney de biroul britanic WilkinsonEyre. La înălţimea de 271 de metri este cea mai înaltă clădire din oraş – ocupă, de asemenea, locul al patrulea într-un top realizat după acest criteriu la nivelul Australiei – oferind privelişti unice asupra Portului Sydney şi a emblematicei Case a Operei.
Clădirea găzduieşte apartamente şi un hotel de lux, un cazinou şi restaurante, şi se remarcă la exterior prin formele sale rotunjite, fiind concepută ca trei petale care se răsucesc pe măsură ce se înalţă.
"Potrivit juriului, faţada One Barangaroo a fost un factor decisiv în câştigarea primului loc. Este inspirată de forme naturale şi seamănă cu trei petele care se ridică spre cer răsucindu-se uşor. Magnificul turn este situat pe un podium înalt de patru etaje, ai cărui pereţi exteriori sunt decoraţi cu o manta de marmură", spun reprezentanţii Emporis.
Locul al doilea în competiţia Emporis a fost câştigat în acest an de turnul Telus Sky din Calgary, Canada, o clădire proiectată de Bjarke Ingels Group (BIG) pentru compania canadiană de telecomunicaţii Telus. Noaptea, faţada clădirii înalte de 222 de metri este iluminată de o instalaţie de lumini LED creată de artistul canadian Douglas Coupland.
În sfârşit, locul al treilea este ocupat de One Vanderbilt din New York City, un zgârie-nori de 427 de metri proiectat de Kohn Pedersen Fox Associates.
I was fortunate enough to be invited to a sunrise preview of the newest observatory in NYC. Located in midtown, the 360 degree views are hard to beat with every major landmark in sight. Special thanks to the folks at @SummitOV for the hospitality! pic.twitter.com/b8BhXDDkf8
— 212sid.eth (@212sid) August 25, 2021
Premiul Skyscraper Award a fost câştigat anul de trecut de clădirea Lakhta Center din Sankt Petersburg, Rusia, cea mai înaltă din Europa.