CEO Conference – Shaping the Future, cel mai prestigios eveniment dedicat liderilor de afaceri, a ajuns la ediția 20
”CEO Conference – Shaping the Future”, cel mai important eveniment dedicat top executivilor, membrilor consiliilor de administrație investitorilor și antreprenorilor va avea loc pe 16 mai 2023, la hotelul Radisson Blu din București.
La conferința, considerată de participanții edițiilor anterioare drept cea mai relevantă pentru segmentul de top management al companiilor mari, dezbaterile se vor axa pe provocările cu care se confruntă companiile românești în actualul climat economic, social, tehnologic și legislativ.
Tema principală a conferinței din acest an este Mastering the New Reality, care reflectă nevoia tuturor companiilor de a se adapta la mediul de afaceri în continuă schimbare.
Liderii de companii invitați să vorbească la conferință vor discuta despre modul în care companiile își vor recalibra afacerile în contextul suprapunerii multiplelor crize care aduc schimbări la nivelul managementului și leadership-ului într-o perioadă de incertitudine.
Vor evidenția și modul în care companiile trebuie să se adapteze la tendințele și provocările actuale asupra performanței mediului de afaceri, în contextul transformărilor accelerate determinate de tehnologie și de cerințele de sustenabilitate.
Evenimentul CEO Conference – Shaping the Future va include două paneluri de discuție, în care lideri de afaceri de top care vor aborda problemele cheie cu care se confruntă companiile astăzi.
09:15-11:00 Panel: Gestionarea noii realități – Perspectivele și tendințele macroeconomice, provocările energetice și din lanțul de aprovizionare, riscuri geopolitice
• În acest panel se va discuta despre seria de probleme critice cu care se confruntă afacerile în prezent. Dezbaterile se vor concentra pe imaginea de ansamblu macroeconomică și vor examina tendințele și provocările care au impact asupra economiei și mediului de afaceri.
• Domeniile cheie de discuție includ perspectivele macroeconomice, provocările legate de energie și lanțul de aprovizionare, în contextul cerințelor ESG și ale taxonomiei UE. Acest panel va pregăti scena pentru discuțiile din restul conferinței și va oferi perspective valoroase pentru ca liderii de afaceri să gestioneze cu succes aceste probleme complexe.
11:30-13:15 Panel: Echilibrul între transformare, sustenabilitate și reziliență
• Al doilea panel se va concentra asupra nevoii de a echilibra nevoile de transformare si reziliență, în contextul cerințelor de evoluție sustenabilă a companiei. Vorbitorii vor discuta despre modul în care companiile pot aborda cererile de creștere pe termen scurt, într-un echilibru sustenabil cu nevoia de transformare pe termen lung, inclusiv din perspectiva impactului asupra mediului și a responsabilității sociale.
• Această discuție va aborda de asemenea subiecte precum rolul tehnologiei în dezvoltarea strategică a companiilor, factorii ce pun presiune pentru schimbarea afacerilor și sustenabilitatea corporativă. Panelul va oferi informații și strategii pentru liderii de afaceri pentru a stimula inovația și transformarea digitală, încurajând în același timp practici durabile de care va beneficia atât organizația cât și comunitatea în care aceasta își derulează activitatea.
Lideri ai unor companii importante din România sunt vorbitori la a 20-a ediție a CEO Conference:
Adrian Ariciu - CEO METRO Romania, Marius Meleșteu - General Manager Strauss Romania, Lăcrămioara Diaconu-Pințea - Country Manager OX2 Romania, Gabriel Ivan - Country General Manager CHEP Romania & Bulgaria.
Florin Popa - Business to Business Director Orange Romania, Bogdan Putinică - Country Manager Romania & Moldova Microsoft, Lucian Enaru - Country General Manager Romania & Moldova Schneider Electric, Gabriel Pavel - Regional Director, Balkans, Hungary, Czech & Slovakia Fujitsu, Radu Hanga – Președinte, Bursa de Valori București.
Invitat special: Raluca Negulescu-Balaci, Executive Director, UiPath Foundation.
Moderatorul conferinței va fi Marius Perșinaru, CEO, Antreprenor și Consultant Organizațional Strategic cu o experiență considerabilă în conducerea unor companii multinaționale, în România și în regiune.
„Suntem încântați să organizăm ediția cu numărul 20 a CEO Conference la București și să reunim directori de top din toată România. Tema din acest an, ‘Mastering the New Reality’, reflectă provocările cu care se confruntă companiile în 2023. Credem că și de această dată conferința va oferi informații valoroase și soluții practice pentru a ajuta liderii companiilor să gestioneze cu succes provocările generate de mediul de afaceri în continuă schimbare”, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro și Kompass România, organizatorul evenimentului.
Participarea la CEO Conference este o oportunitate pentru directorii generali și ceilalți membrii din conducerea companiilor de a face schimb de idei, de a împărtăși cele mai bune practici și de a asculta vorbitori cu experiență în conducerea unor companii de succes. Conferința le va oferi participanților oportunitatea de a relaționa cu alți lideri de business și pentru a obține informații despre cele mai recente tendințe și evoluții din diverse industrii.
Evenimentul este susținut de importanți Parteneri Premium: Bursa de Valori București, CHEP, First Bank, Fujitsu, METRO Romania, Microsoft Romania, Orange Business, OX2 Romania, Schneider Electric, Strauss Romania și Dent Estet.
Parteneri ai CEO Conference sunt: UiPath Foundation, PWN Romania, Valoria Business Solutions, Hikvision, Emporium Consulting, Ambasada Sustenabilității în Romania, Creative & Bright și Kompass Romania.
Conferința este dedicată exclusiv top executivilor, lideri ai marilor companii din România.
Înregistrările la eveniment sunt deschise și se pot face online la: www.ceoconference.ro.