Cum poziționăm aparatul de aer condiționat?
Când montăm cele două unități ale aparatului de aer condiționat (cea interioară și cea exterioară), suntem nevoiți să ne adaptăm, pe de o parte, spațiilor disponibile și stilului nostru de viață, iar pe de altă parte caracteristicilor echipamentului respectiv – de exemplu lungimea tubulaturilor, capacitatea de răcire sau nivelul de zgomot emis. Acestea se stabilesc de către beneficiar și montator împreună. Dar pentru a alege cele mai bune soluții în poziționarea unităților, ar trebui să ținem cont de anumite principii, pe care le vom expune în continuare. Montajul efectiv și intervențiile vor aparține, bineînțeles, persoanelor autorizate.
Unitatea interioară
Unitatea interioară este cea care primește agentul refrigerant sub formă de lichid cu presiune ridicată; acesta din urmă, preluând căldură din mediul ambiant (din cameră), se vaporizează beneficiind de mai mult spațiu în instalație și se îndreaptă apoi către unitatea exterioară, unde este comprimat, lichefiat și își continuă circuitul. Este un proces similar celor de la frigider sau pompa de căldură. Agentul refrigerant este ceea ce numim în general ”freon” (impropriu cumva, pentru că este vorba despre un brand), de preferință altul decât de tip CFC, care distruge stratul de ozon – oricum acestea au fost restricționate prin Protocolul de la Montreal din 1987.
Ca să intrăm în subiect, unitatea interioară trebuie amplasată, desigur, în spațiul pe care îl folosim frecvent, unde activăm sau dormim și vrem să avem un anumit grad de confort; de preferat, aceasta va fi poziționată mai aproape de locul unde ne aflăm cel mai des – birou, canapea, pat etc., cu condiția ca aerul să nu ne izbească direct de la o distanță mică, deranjantă. Astfel vom avea aer rece mai rapid, fără să fie nevoie să așteptăm până se răcește toată camera. Durează un timp până se vor răci și pereții. Nu vom încerca să poziționăm unitatea într-o nișă, sau într-un hol, cu speranța că vom climatiza mai multe spații deodată; vom reuși asta doar pentru un volum redus, pentru că aerul nu circulă atât de rapid, iar aparatul se va opri în mod repetat, cu rezultate mediocre pentru zonele îndepărtate. Putem într-adevăr, să ținem ușile deschise pentru a răcori și alte camere, dar vom alege cu prioritate spațiile folosite cel mai mult și cele amplasate pe partea expusă la soare a apartamentului.
De asemenea, vom căuta să poziționăm aparatul cât mai central posibil, pentru ca răcirea să se producă rapid în toată camera și să avem o temperatură relativ constantă. Când unitățile interioare sunt încastrabile în tavan, de tip casetat, o poziție centrală este mai simplu de obținut. Dacă aerul condiționat ne va deranja când este orientat spre noi, lamelele deflectoare orizontale pot fi reglate astfel încât fluxul de aer să se îndrepte către suprafețele mai calde (ferestre, pereți exteriori, uși). Dacă avem o cameră mai mare, de exemplu un living, un atelier, birou open space etc., există în prezent și posibilitatea de a alege un aparat de tip multisplit - mai multe unități interioare cuplate la o singură unitate exterioară.
O problemă poate fi înălțimea de montaj a unității interioare. După cum știm, aerul rece are tendința de a coborâ, în timp ce aerul cald se ridică, fiind mai ușor. Amplasând unitatea mai sus, se crează condițiile circulației aerului în încăpere, deci o temperatură relativ uniformă. Un caz particular este cel al camerelor înalte: dacă aparatul este prea sus, nu vom beneficia suficient de fluxul de aer rece, iar pentru curățare, întreținere sau reparații, vom avea probleme cu accesul.
Specialiștii recomandă de regulă ca unitatea interioară să aibă laturile libere pe o distanță de cel puțin 15 cm (de preferat până la 30 cm cel puțin în partea de sus, unde se face admisia cu aer), dar aici se mai poate adăuga ceva: uneori aparatul este folosit și pentru încălzire, așadar este de preferat ca această distanță să fie mai mare și pe cât posibil departe de obicte inflamabile sau care se pot degrada la temperaturi ridicate. Temperaturile scăzute nu sunt de bun augur pentru plante, deci vom ține cont și de acest aspect.
O altă cerință este ca unitatea interioară să fie montată la o distanță sigură de surse de căldură, de surse de vapori (mai ales de vaporii cu conținut mare de uleiuri, care încarcă filtrele – bucătărie, baie), și de țevile de gaze. Mai trebuie să evităm zonele cu concentrație mare de praf sau particule în suspensie (grilajele de aerisire, de pildă); este o idee bună dacă nu vrem să curățăm frecvent filtrele.
Apropierea de o centrală sau boiler pe gaz este absolut nerecomandată deoarece pot apărea perturbări ale fluxurilor de aer, creând disfuncționalități ale acestor aparate. Chiar dacă admisia și evacuarea aerului de la boiler sunt în relație directă cu exteriorul locuinței, pot apărea probleme în arzător – gazele de ardere se îndreaptă către cameră, provocând intoxicații. Dar, mai presus de aceasta, trebuie spus că mulți agenți de refrigerare sunt inflamabili, ceea ce nu ne oferă prea multă siguranță în cazul scurgerilor. Nu în ultimul rând, se evită apropierea sub un metru de cabluri telefonice sau de internet, deoarece se pot produce interferențe de unde electromagnetice.
Unitatea exterioară
Unitățile exterioare ale aparatelor de aer condiționat preiau gazul cu presiune ridicată din traseul frigorific și, după răcire cu ajutorul unor ventilatoare, îl transferă către unitatea interioară sub formă de lichid. Aceste aparate sunt în general montate pe peretele exterior al camerei care trebuie climatizată, cât mai aproape de unitatea interioară, pentru a avea un traseu frigorific mai scurt (dar nu mai mic de 1,5 metri). Motivul este simplu: țevile cu agent frigorific, neexpuse la transferuri de energie, înregistrează variații de temperatură mai mici, deci crește eficiența sistemului. De aceea, aceste tubulaturi au cochilii de tremoizolație care trebuie să fie permanent în bună stare și cât mai performante.
De asemenea, suntem condiționați de tubul care preia apa rezultată prin condensarea vaporilor din locuință (este un lucru bun, deoarece o umiditate relativă mai mică a aerului crește senzația de confort, deci eficiența aparatului). Acest condens trebuie să aibă o cădere naturală, gravitațională, sau să fie preluat cu o mică pompă către locul de evacuare, de preferat o instalație de canalizare sau sistem pluvial, nu către capul celor ce trec pe dedesubt (cum este regula pe la noi...). Dacă lichidul curge la întâmplare sau stagnează în tubulatură, aparatul va funcționa defectuos și vor apărea coroziunile, deoarece condensul se va forma oricum.
Așadar, luând în calcul toate aceste tuburi și volumul relativ mare al unității exterioare, trebuie să îi alegem poziția. Kiturile traseului frigorific au de regulă tuburi cu lungimea de 3 metri, dar unii specialiști garantează funcționarea și la lungimi mai mari, de până la 30 de metri. Un traseu mai lung înseamnă însă o eficiență mai redusă a sistemului, iar cantitatea necesară de agent frigorific este crescută (și pierderile mai intense).
În primul rând, vom avea nevoie de un suport rigid, stabil, rezistent. Dacă nu avem garanția acesta de la zidul ales, în mod obligatoriu vom construi o structură independentă, ancorată în sol sau în structura clădirii. Vom ține cont și de poziția găurilor realizate pentru tubulaturi: acestea să nu afecteze structura de rezistență a imobilului și să fie reparate după montaj, pentru a nu afecta eficiența energetică. Tubulaturile nu sunt prea estetice, deci va trebui să găsim o metodă să le mascăm.
De cele mai multe ori, unitatea exterioară se montează pe console, care trebuie să fie suficient de rezistente; de preferat ar fi să se folosească și niște amortizoare, astfel încât vibrațiile să nu se transmită în perete. Consolele vor permite un montaj la distanță de cel puțin 10-15 cm de perete, chiar mai mare (proporțional) dacă urmează să aplicați un sistem termoizolant; această distanță asigură un flux optim de aer, deoarece ventilatoarele preiau aerul din spatele aparatului. Dacă avem o casă pe pământ, unitatea exterioară se poate monta foarte simplu aproximativ la nivelul solului, cu condiția să fie protejată de inundații, precipitații și vânt.
De asemenea, trebuie să luați în considerare zgomotul făcut de aparat – să respecte normativele naționale și locale legate de poluarea fonică, respectiv să nu fie aproape de ferestrele vecinilor. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim și la acces, în caz de montare, demontare și intervenții.
