Cum sa cureti covorul sau mocheta si sa le pastrezi curate cat mai mult timp
Este timpul sa-i oferi covorului tau o binemeritata "sesiune de spa".
Incepe prin a da cu aspiratorul. Si, chiar daca o faci saptamanal, insista mai mult de data asta, ca sa poti elimina cat mai mult praf si pentru a-l pregati pentru ceea ce urmeaza.
Pasul doi este sa te apleci (la propriu :) ) asupra petelor. Din pacate avem o veste proasta: nu poti elimina toate petele cu acelasi produs. Sfatul nostru este sa iei fiecare pata pe rand, sa vezi de ce a fost facuta si sa incerci sa o elimini individual. Vestea buna este ca nu este atat de greu pe cat pare si o poti face cu produse pe care le ai deja in gospodarie.
Petele dizolvabile in apa se elimina usor cu o solutie de otet diluat cu apa.
Petele alimentare de ciocolata, vin, ceai, mustar etc se elimina cu o solutie de amoniac dizolvat in apa.
Petele de grasime, ulei sau ceara se elimina cu ajutorul fierului de calcat. Plaseaza o coala de hartie peste pata si peste coala fierul de calcat la o temperatura medie. Ceara sau grasimea se va transfera de pe covor pe hartie.
Arsurile de tigara se elimina cu ajutorul unui cutit. Trebuie doar sa freci cat mai bland semnul de arsura cu ajutorul almei cutitului.
Guma de mestecat se elimina usor daca o ingheti. Trece un cub de gheata pe deasupra ei pana se intareste suficient pentru a o lua cu usurinta de pe covor.
Pasul trei. Dupa ce ai eliminat petele vizibile este timpul pentru curarea murdariei invizibile. Cea mai eficienta metoda este curatirea cu aburi. Daca nu ai posibiliattea sa duci covorul la o curatatorie profesionala o poti face acasa cu apa calda si detergent. Plaseaza sub covor folie de plastic si samponeaza-ti covorul cat mai bland, fara a-l imbiba cu apa. Lasa solutia de detergent sa actioneze cateva minute, clateste la fel de usor si lasa-l sa se usuce.
Pasul patru. La final treci inca o data cu aspiratorul pentru a elimina urmele de detergent dar si pe cele de murdarie care au iesit la suprafata atunci cand ai dat cu buretele peste covor. Cand ti se pare ca ai dat suficient de mult cu aspiratorul...mai treci o data peste toata suprafata lui, fara a repeta aceleasi "trasee". Vrei ca aspiratorul sa ajunga la fiecare cm de covor si sa miste firele de tesatura in toate directiile.
Si GATA! Ai un covor curat luna si pregatit sa primeasca oaspetii!
Obiectul este ascuns