De ce evaluam prea ieftin (initial) costurile unei constructii, reamenajari sau infrastructuri?

Se numeste „eroare sofistica a planificarii” si este iluzia in care cadem cu totii atunci cand anticipam costurile unei lucrari, evaluand pretul acesteia mult mai jos decat va ajunge la final. Este in firea umana sa facem previziuni mult prea optimiste inainte de ne apuca de treaba, spune Daniel Kahneman, psiholog si detinator al premiului Nobel pentru economie,  inventatorul conceptului de eroare sofistica a planificarii, cel care a descoperit ca exemplele de acest gen „abunda in experientele indivizilor, guvernelor si afacerilor. Lista povestilor horror este nesfarsita”.

Cauza optimismului planificatorilor este natura umana, dar si rezultanta unei folosiri deliberate a acestei trasaturi. Industria insasi o stie, chiar daca nu o admite mereu in fata clientilor sau a publicului. In mod obisnuit, asa cum arata Kahneman (deci se intampla in orice spatiu geografic) cea mai mare parte a profiturilor se realizeaza din ceea ce s-a adaugat peste evaluarea intiala. Dar dincolo de intentiile mai mult sau mai putin manipulatoare, ce se intampla cu clientul? Cum poate reprezentantul unei institutii sau un simplu client evita propria tendinta de a se insela cu privire la costurile finale?

• - Noua magistrala de metrou bucurestean Drumul Taberei-Eroilor, inceputa in noiembrie 2011 si aflata in continuare in constructie, a fost initial planificata pentru terminare pana in 2015. Noul termen de finalizare previzibil (dar inca nedefinitiv) este de 2018. De asemenea, cheltuielile estimate initial pentru proiect sunt deja mult depasite, chiar lipsa fondurilor necesare terminarii fiind acuzata pentru intarzierea lucrarilor. Aceasta nu inseamna ca, pana la final, costul nu va fi cu mult crescut. Trei ani mai mult reprezinta materiale mai scumpe si energie suplimentara consumate, muncitori, despagubiri si intretinere a santierului, adica niste cheltuieli impresionante, indiferent de guvernul care le administreaza.
• - In 2002, un sondaj efectuat in randurile proprietarilor americani de locuinte care si-au remobilat bucatariile a constatat ca, in medie, respondentii se asteptasera ca operatiunea sa coste 18.658 de dolari. In realitate au sfarsit prin a plati in medie 38.769 dolari.

Desi cercetator si teoretician, Kahneman este suficient de pragmatic ca sa vada: eroarea sofistica de planficare este o inocenta trasatura umana, dar apare atat de des si deoarece este folosita cu buna stiinta de catre ceilalti. „Autorii unor planuri nerealiste sunt frecvent manati de dorinta  de a li se aproba planul – fie de catre superiori, fie de catre client – bazandu-se pe cunoasterea faptului ca rareori proiectele sunt abandonate inainte de finalizare, numai din cauza depasirilor de costuri sau a termenelor de predare.” Cui i-ar da prin cap sa sisteze, astazi, defintiv, lucrarile la magistrala Eroilor-Drumul Taberei? Sau cine nu si-ar termina o casa, odata inceputa, indiferent cate datorii pe 20 de ani mai face intre timp?

Dar teoria este valabila si in alte domenii. Estimam ca putem infiinta prin propriile puteri o firma de succes (iar peste cativa ani ne trezim cu datorii la banci sau credite neprevazute), ca putem termina un proiect scris in cateva luni (dar acesta ajunge sa ne ia un an intreg si nici macar nu suntem multumiti de cat de bine l-am realizat) sau ca slujba pe care tocmai am obtinut-o ne va aduce o serie de satisfactii si prosperitatea mult visata (iar in cativa ani cautam cu aviditate un alt post sau independenta financiara...). Simpla atentie la statistici, la sansa de reusita a altora in conditii similare, ne-ar oferi o perspectiva mult mai buna asupra sansei proprii de reusita. Chiar si intuitia, care este o rezultanta a acumularii de experienta de viata sau profesionala, este, pentru o evaluare realista, adesea mai buna decat optimismul. Nu, nu este adevarat ca optimismul iti ofera mai multe sanse, asa cum exagereaza retetele de succes, acelea sunt doar „povesti bune”, care au atata trecere doar pentru ca sunt simpliste si ofera formule rudimentare, usor de inteles. Dimpotriva, optimismul chiar iti "da ocazia" sa faci mai multe greseli in viata.

Si atunci mai este ceva de facut?

Cati nu si-au pierdut timpul si banii, uneori perioade importante din viata, persistand intr-o idee care s-a dovedit in final „pe minus”? Reusita (o casa, o bucatarie, un metrou) ii face ca, imbatraniti si cu fire albe in cap, sa constate: mi-am dat jumatate de viata, dar uite, a meritat!

E drept, macar atata satisfactie sa ai, dar pentru ca la final, pe undeva, cumva, tot te mai incearca senzatia ca ai fost fraierit, ia mai bine seama la cercetarile unui alt expert, de data aceasta in planificare, danezul Flyvbjerg, care prevede trei pasi fundamentali pentru a avea sansa unei estimari intiale cat mai apropiate de realitate. (Nu ca te-ar scuti, in conditilile actuale, de probleme, insa macar te ajuta sa evaluezi costurile proiectului mai aproape de pretul final.)

In primul rand, recunoaste ca realismul e mai important decat optimismul. Trebuie sa ai o perspectiva pragmatica si nu o dorinta de a iti vedea visul dus la bun sfarsit (orice ar spune adeptii teoriilor New Age, e drept ca intr-un final  te vei alege cu casa, dar nu vei mai tine seama de costuri. Vei face orice pentru a-ti atinge tinta. Si acest orice inseamna, desigur, si mai multa perseverenta in cheltuieli de energie, timp si bani...)

Iata si pasii recomandati de Flybjerg, „tradusi” mai simplu, pentru a se potrivi chiar in domeniul arhitecturii si constructiilor:

1) Identifica o clasa de referinta similara cu cea a lucrarii tale (proiectul unei case, renovarea unei incaperi etc.)

2) Obtine toate datele statistice posibile despre aceasta si foloseste datele pentru a genera o predictie, care se va numi „predictie de baza”. (Nu, din pacate, nici macar aceasta nu este cea finala).

3) Cu tot pragmatismul de care esti in stare si luciditate, foloseste informatiile legate de timp, schimbarile inregistrate in alte ocazii in acelasi interval sau alte informatii specifice pentru a ajusta predictia de baza. Partea buna este ca, in functie de caz, uneori poti avea motive sa o ajustezi chiar intr-o maniera pozitiva. Aici e vorba de motive particulare (de pilda „arhitectul este varul meu” sau „constructorul a mai facut 100 de vile la fel iar proiectul e standard”, lucru care desigur schimba mult datele problemei).

In fine,  aceasta evaluare ne ajuta sa estimam ce rezerva bugetara ar trebui sa avem fata de costurile optimiste pe care le-am estimat intital. Dar inca ceva: nu uitati ca o rezerva bugetara inseamna aproape intotdeauna ca veti intra in ea. O fac si firmele, si guvernele, dar si persoanele particulare. O profetie autoindeplinita, cum s-ar spune...  

Editorial de Alina Miron