Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Dezastre care pot fi evitate. Consolidarea structurilor din zidarie si beton armat

Dezastre care pot fi evitate. Consolidarea structurilor din zidarie si beton armat

SikaSă ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă plimbându-ne pe stradă şi trecând prin dreptul unei clădiri, bloc din prefabricate de beton armat sau casă cu pereti din zidărie de cărămidă, aflate într-un stadiu avansat de degradare, un balcon în consolă sau un întreg perete s-ar prăbuşi peste noi.

Să ne imaginăm că ne distrăm într-un club aflat la unul dintre etajele superioare ale unui imobil, poate mai vechi, poate chiar nou, iar planşeul pe care se află oamenii care umplu ringul de dans cedează sub greutatea acestora.

Sa ne imaginam cum am putea fi afectati în cazul în care un seism major ne surprinde intr-o clădire neconsolidată la timp. Am putea fi prinşi sub dărâmături, sau mai rau, ne-am putea pierde viata.

Sunt doar trei dintre scenariile pesimiste posibile. Efectele acestora pot fi considerate dezastre. Pericole pot fi infinit mai multe, depinde doar de noi să le evităm.

 

Dacă ne simtim nesiguri în imobilul în care locuim sau lucrăm avem de făcut un lucru foarte simplu. Să conştientizăm pericolul, să comunicăm între noi şi să ne adresăm unui expert tehnic care să evalueze starea constructiei. Acesta va stabili în cadrul unei expertize, amploarea degradărilor care afectează structura.

 

Dezastre care pot fi evitate

 

Constatările expertului se vor încheia cu o serie de recomandări privind interventiile necesare, astfel:

- dacă constructia nu prezintă deteriorări dar încărcările statice sunt superioare celor considerate în faza de proiect, dacă se constată anumite greşeli de proiectare şi executie sau dacă este necesară o consolidare conform ultimelor standarde de proiectare anti-seismică, vor fi recomandate lucrări restrânse de reabilitare şi renovare constând din ancorări, rigidizări, reparatii sau consolidări structurale;

- dacă sunt constatate deteriorări uşoare cum ar fi exfolierea betoanelor, existenta unor crăpături sau fisuri în beton, pereti de umplutură şi zidărie de cărămidă, se vor recomanda lucrări de reparatii constând din repararea zonelor segregate, refacerea straturilor de acoperire de beton, reprofilarea suprafetelor sau injectarea crăpăturilor şi a fisurilor;

- dacă imobilul este afectat de degradări structurale care, prin pierderea portantei, au determinat aparitia unor crăpături în peretii de beton şi zidărie, dacă sunt constatate deformatii inadmisibile, armături afectate de fenomenul de curgere sau flambate local, expertiza va recomanda lucrări de consolidare constând din ancorări, rigidizări, reparatii sau consolidări structurale;

- dacă structura a suferit avarii structurale majore, incompatibile cu orice posibilitate rezonabilă de consolidare, expertiza poate recomanda demolarea totală sau partială şi construirea unui imobil nou în baza unui proiect de executie care să respecte elementele arhitectonice ale constructiei initiale.

 

Fiind un jucător important pe piata autohtonă a produselor speciale pentru constructii, SIKA România S.R.L. promovează solutii de reparatii, injectări şi consolidări structurale bazate pe tehnologii moderne şi pe produse performante, implementate în multe proiecte de importantă deosebită, care au demonstrat eficienta indubitabilă a sistemelor pe care avem plăcerea de a vi le împărtăşi în cele ce urmează.

 

Repararea defectelor de suprafata

Repararea betoanelor, care poate cuprinde repararea zonelor segregate, plombarea golurilor, refacerea acoperirii sau reprofilarea, ca şi refacerea tencuielilor în cazul zidăriilor de cărămidă, BCA ori piatră, reprezintă tipul interventiilor necesare întâlnite cel mai des. Acestea se execută folosind de regulă mortare cimentoase cu caracteristici fizico-mecanice superioare (Clasa de rezistentă R4), prin metode particularizate în functie de amploarea degradărilor care afectează elementul constructiv care trebuie reabilitat şi care se supun cerintelor cuprinse în seria standardelor specifice lucrărilor de reparatii SR EN 1504.

Astfel, se pot diferentia două tipuri de defecte: de suprafată şi de profunzime.

 

Repararea defectelor de suprafată existente pe elementele din beton armat, cu extindere de până la 2 cm în spatele armăturilor dezvelite, precum şi realizarea tencuielilor de rezistentă pe suprafata zidăriilor, se execută cu mortare cimentoase aplicabile de regulă manual, în sistem ud pe ud.

 

Sistemul de reparatii Sika® destinat acestui tip de lucrări constă din:

- Sika® MonoTop®910N - protectie anticorozivă pentru armături şi punte de aderenă pe beton;

- Sika® MonoTop®612 - mortar de reparatii/reprofilari cu granula max. 2 mm;

- Sika® MonoTop®614 - mortar de reparatii/reprofilari cu granula max. 4 mm;

- Sika® MonoTop®620 - mortar de finisaj/nivelare.

 

Repararea defectelor de profunzimeRepararea defectelor de profunzime întâlnite la elementele constructive din beton armat, care pot avea forma unor goluri, caverne sau concavităti şi care se extind în adâncime peste 2 cm măsurati din spatele armăturilor dezvelite, se execută cu mortare fluide, fără contractii la întărire, prin turnare gravitatională în cofraje, în sistem ud pe ud. Sistemul SIKA destinat reparării defectelor de profunzime constă din:

- Sika® MonoTop®910N - protectie anticorozivă pentru armături şi punte de aderenă pe beton;

- SikaGrout®311 - mortar pentru reparatii/plombări/subturnări/ancorări cu granula max. 1 mm;

- SikaGrout®314 - mortar pentru reparatii/plombări/subturnări/ancorări cu granula max. 4 mm;

- SikaGrout®318 - mortar pentru reparatii/plombări/subturnări/ancorări cu granula max. 8 mm.

 

Injectarea structurală a fisurilor şi crăpăturilor se execută cu produse compatibile cu tipul stratului suport.

Injectarea fisurilor existente în elementele constructive fisurate din beton armat se execută cu răşină epoxidică cu vâscozitate redusă Sikadur®52, prin packere lipite în cazul elementelor constructive subtiri (sub 15cm) sau prin packere forate în cazul elementelor constructive cu grosimi mai mari (peste 15 cm). În situatia în care elementul constructiv în care se execută injectarea are grosime mare, dar adâncimea fisurilor nu depăşeşte 15 cm, injectarea se execută prin pakere lipite. Pentru evitarea pierderilor de răşină proaspăt injectată, liniile fisurilor sematează în prealabil la fata betonului cu mortar epoxidic de reparatii Sikadur®31 CF.

Injectarea fisurilor din zidării se execută prin packere forate, cu suspensie pe bază de microciment Sika®InjectoCem 190, în timp ce închiderea crăpăturilor existente în acelaşi tip de suport se execută prin turnare de mortar fluid SikaGrout®311, în cofraje montate local, pe tronsoane de cca. 50 cm pe verticală.

 

Consolidările structurale ante-seism decurg din necesitatea upgradării seismice a structurilor vechi, datorită reconsiderării parametrilor de calcul dinamici recomandati în versiunile recente ale normativelor de proiectare antiseismică şi din asimilarea euro-codurilor.

Post-seism, consolidările structurale sunt necesare pentru a readuce constructia la portanta initială şi pentru a îmbunătăti modul de comportare a acesteia la un viitor cutremur major.

Prin consolidare structurală se mai urmăreşte atât suplinirea deficitelor în ceea ce priveşte cantitatea de armătură existentă (datorită unei corodări excesive, a unor încărcări neprevăzute în faza de proiectare ori calitătii slabe a armăturilor înglobate în beton), cât şi compensarea deficitului de clasă a betonului (datorat de regulă nerespectării retetei sau defectelor de turnare).

Nu în ultimul rând, consolidările structurale sunt necesare ca urmare a unor degradări majore provocate structurii de un incendiu sau chiar de o explozie.

Compania Sika® a perfectionat sistemul Sika® CarboDur®SikaWrap®, alcătuit din materiale compozite adecvate executiei consolidării structurale a elementelor constructive din beton simplu sau armat, din zidărie, metal sau lemn.

 

Consolidari structurale  Lamele Sika CarboShear                                                                             Sikadur 30                                               Tesaturi compozite SikaWrap

 

Acest sistem se bazează pe conlucrarea dintre fibrele de carbon sau sticlă şi adezivii epoxidici cu ajutorul cărora se aplică, fiind un:

- sistem adecvat structurilor civile şi industriale, podurilor şi lucrărilor de artă, monumentelor, obiectivelor de interes public, etc.;

- sistem care permite păstrarea arhitecturii şi dimesiunilor initiale;

- sistem diversificat din punct de vedere al tipo-dimensiunilor disponibile (pânze şi lamele din carbon sau sticlă);

- sistem adaptabil oricărui tip de structură din beton-armat, zidărie de cărămidă, piatră, blocuri, metal, lemn sau variante de structuri mixte;

- sistem adecvat refacerii sau sporirii capacitătii portante a elementelor structurale (grinzi, planşee, pereti portanti, stâlpi);

- sistem de grosime redusă, care nu îngreunează semnificativ structura şi nu duce la diminuarea spatiilor utile prevăzute în planurile de arhitectură;

- sistem care poate fi mascat cu tencuieli de mortar, vopsitorii sau rigips;

- sistem care se aplică uşor, rapid şi curat, fără a fi necesară o zonă tehnologică extinsă;

- sistem durabil şi accesibil din punct de vedere financiar.

 

Din punct de vedere al tipo-dimensiunilor, în cadrul sistemului Sika® CarboDur® – SikaWrap®, proiectantii de structuri au la dispozitie mai multe tipuri de fibre şi răşini, disponibile sub diverse forme:

- SikaWrap® 230C – pânze unidirectionale din fibre de carbon, cu modul de elasticitate de minim 234.000 N/mm2 şi rezistenta minimă de rupere la tractiune de 4.300 N/mm2;

- SikaWrap® 430G – pânze unidirectionale din fibre de sticlă, cu modul de elasticitate de minim 76.000 N/mm2 şi rezistenta minimă de rupere la tractiune de 3.400 N/mm2;

- Sika® CarboDur® tip XS, S sau M – lamele din fibre de carbon trase într-o matrice polimerică, cu moduli de elasticitate medii incepând de la 165.000 N/mm2 şi rezistentă medie de rupere la tractiune începând de la 3.100N/mm2, cu lătimi cuprinse între 15 şi 150 mm;

- Sikadur® 330 - adeziv şi răşină de impregnare pentru pânzele SikaWrap® 230C şi SikaWrap® 430G;

- Sikadur® 30 - adeziv epoxidic pentru lamelele Sika® CarboDur®.

Reparatiile, injectările şi consolidările structurale se realizează în baza unor proiecte de executie elaborate de către ingineri structurişti şi sunt puse în operă de personal calificat.

 

Pentru finalizarea optimă a fiecărui proiect, având o experientă bogată acumulată în timp, Sika România S.R.L. acordă atât proiectantilor, cât şi firmelor de executie, întregul suport de care dispune prin intermediul specialiştilor săi din cadrul DepartamentuluiTehnic.

În cei peste 10 ani de existenă în România, prezenta Sika® s-a materializat prin implicarea cu responsabilitate în realizarea lucrărilor de reparatii, injectări şi consolidări structurale executate la o serie de obiective importante, unele dintre acestea cu caracter de monument istoric şi arhitectural sau a unor edificii de interes naional, printre care:

- Clădirea ASE Victor Slăvescu din Calea Grivitei 2-2A, Bucuresti;

- Biserica Mănăstirii Golia, Biserica Banu, Biserica Armenească, Catedrala Mitropolitană, Iaşi;

- Hotelul Palace, Govora;

- Palatul Victoria, Bucureşti (sediul Guvernului României);

- Teatrul National, Bucureşti;

- Muzeul National de Artă al României, Muzeul National al tăranului Român, Bucureşti;

- Palatul Prefecturii, Lugoj;

- Filarmonica, Arad;

- Hotelurile Cerbul şi Caprioara, Covasna;

- Hotelul Domogled, Herculane;

- Stadioanele Rapid şi Dinamo, Bucureşti;

- Podul Calea Sagului, Timisoara;

- Podul Bozovici, Jud. Caras-Severin.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.