Elevii din București, Timișoara și Sibiu din clasele I-VII învață despre arhitectură
Aflată la cea de-a doua ediție, seria de conferințe de arhitectură pe înțelesul copiilor se extinde anul acesta în două noi orașe.
„De-a arhitectura povestită” se desfășoară în săptămâna Școala Altfel, 7- 12 aprilie, în București (Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I), în Sibiu (Teatrul pentru copii și tineret - GONG) și în Timișoara (Sala StudioArt). În total,1267 de elevi și 125 adulți participă la o serie de prelegeri adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al copiilor, prezentate de 24 de arhitecți renumiți din România.
Întregul proiect este susținut de brandul de origine germană YTONG, cunoscut pentru implicarea și promovarea în arhitectura de calitate. YTONG a susținut și în 2013 o serie amplă de evenimente organizate de De-a arhitectura și destinate educării și promovării arhitecturii în rândul copiilor. Arhitecții invitați vor povesti elevilor în mod interactiv, cu un limbaj adaptat vârstei publicului, o experiență sau un proiect de arhitectură concret. Prin acest program se urmărește familiarizarea copiilor cu rolul arhitectului în societate, oferirea de modele valorice, trezirea interesului către mediul construit, familiarizarea cu arhitectura contemporană și de patrimoniu și promovarea responsabilității civice.
“Ne dorim ca la aceste conferințe copiii să facă cunoștință cu lumea fascinantă a arhitecturii, în toate etapele ei. Tot suportul vizual va avea un scop educativ, astfel încât elevii să înțeleagă că pot schimba în bine spațiul construit în următorii 20 de ani”, a declarat arh. Eliza Yokina, fondator De-a Arhitectura și Managing Partner SYAA. “Prima ediție s-a bucurat de un real succes, copiii dovedindu-se receptivi, dornici de a cunoaște lucruri noi legate de construcția unei case. Au fost creativi, au pus întrebări, au acceptat provocările lansate de arhitecții implicați în acest proiect”, a mai adăugat Eliza.
„Este o experiență extrem de educativă, iar cel mai important ingredient este curiozitatea. Sper ca cei mici să nu o piardă niciodată, iar eu să o regăsesc de fiecare dată când o pierd”, a declarat arhitect Robert Marin, Nuca Studio.
Conferinţele de arhitectură se adresează copiilor din clasele I-VII, fiecare seminar fiind conceput pentru o altă categorie de vârstă. Conferințele pentru copii fac parte dintr-un program care urmărește introducerea educației de arhitectură și mediu construit în programa obligatorie a școlilor generale.
“Am susținut acest program încă din primele faze de dezvoltare ale lui din dorința de a ne implica activ în educarea generațiilor de copii, în ceea ce privește calitatea în arhitectură și construcții. Suntem bucuroși că cea de-a doua ediție a strâns atât de mulți elevi dornici să învețe cât de importantă este arhitectura în viața lor”, a declarat Mădălina Dumitru, Regional Marketing Manager Xella, România, Ungaria și Bulgaria. “YTONG a fost și va rămâne alături de acest proiect. Dorim să ajutăm generațiile viitoare să înțeleagă ce importanță joacă mediul construit asupra vieții fiecărui individ”, a adăugat ea.
Programul conferintelor din Bucuresti:
9 aprilie - ora 9.00
"Casa creste mare" - speaker: ABRUPT ARHITECTURA, Clasele I-III
9 aprilie - ora 10.30
“Casa Fantastica” - speaker: UNULAUNU, Clasele III-V
9 aprilie - ora 12.00
"Desenam in spatiu" - speaker: NUCA STUDIO, Clasele III-V
10 aprilie - ora 9.00
"Despre trecut, pentru viitor" - speaker: ASOCIATIA RHABILLAGE, Clasele V-VII
10 aprilie - ora 10.30
"Arhitectura, un invelis" - speaker: DORIN STEFAN, Clasele V-VII
10 aprilie - ora 12.00
"Orasul de lucruri si intamplari" - speaker: STUDIO BAZAR, Clasele III-V
11 aprilie - ora 9.00
"Sectretele arhitecturii" - speaker MARCEL BORTUN, Clasele I-III
11 aprilie - ora 10.30
"Povesti cu casa in spate" - speaker IN TO THE WORLD, Clasele III-V
Despre De-a arhitectura
De-a arhitectura este o asociaţie care își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit, prin predarea în școli de stat și private a cursurilor de arhitectură pentru copii. Asociaţia a fost creată de arhitecţi români: Mina Sava, Vera Marin, Eliza Yokina, Corina Croitoru, Claudia Pamfil și Miruna Grigorescu. Împreună cu Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România şi în parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Universitatea Bucureşti, Asociaţia de-a arhitectura a dezvoltat un program cultural care include un program educaţional numit „de-a arhitectura în oraşul meu”. Acesta este un curs de cunoştiinţe de arhitectură şi mediu construit pentru clasele III-IV, ce poate fi utilizat pentru materia opţională. Pentru anul școlar 2014-2015 cursul se va desfășura în 100 de clase din 13 orașe, fiind predat de arhitecții învățători.
www.ytong.ro (sisteme complete de zidărie termoizolantă)
# # #
Pentru mai multe detalii contactați:
Andreea Savu
antonescu pr&consulting
Tel: 031 620 73 26
Mobile: 0752 440 041
E-mail: andreea.savu@antonescupr.com
Web: www.antonescupr.com