Expoziţii în toată ţara marchează sfârşitul celui de-al cincilea an şcolar De-a arhitectura
Aproximativ 4100 de şcolari din ciclul primar au participat în anul şcolar ce tocmai s-a încheiat la cursurile De-a arhitectura dedicate educaţiei de mediu construit. Elevii din cele 149 de clase din 35 de localităţi, dintre care 11 în zona rurală, au studiat o oră pe săptămână timp de un an şcolar sub îndrumarea tandemului cadru didactic-arhitect voluntar. În total 149 de învăţători şi 134 de arhitecţi în: Bucureşti, Arad, Baia Mare, Bistriţa, Braşov, Calvini BZ, Câmpulung-Muscel, Cisnădie, Costeşti AG, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Cristian BV, Făgăraş, Feldioara BV, Giroc TM, Gruiu IF, Hârseni BV, Iaşi, Lugoj, Miroslava IS, Mogoşoaia IF, Ocnele Mari, Olari OT, Olteniţa, Paşcani, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Schitu Duca IS, Sibiu, Sighetul Marmaţiei, Ştefaneşti AG, Timişoara, Todireşti IS, Tulcea.
La expoziţiile din toată ţara cei mici şi-au prezentat munca de un an: machete debordând de creativitate, în care au aplicat tot alfabetul mediului construit deprins prin joacă serioasă. A fost o muncă de echipă pentru realizarea unor orăşele sau cartiere din case croşetate, drumuri presărate cu mirodenii, cartoane decupate şi colorate, hârtii creponate şi mototolite. Copiii, uneori foarte emoţionaţi să prezinte în faţa colegilor, a profesorilor, a îndrumătorilor arhitecţi, a părinţilor şi a altor clase, au luat cuvântul, mai coerent sau mai stângaci, însă şi-au asumat munca şi au dus-o până la sfârşit.
Mai jos găsiţi lista expoziţiilor, despre care puteţi afla detalii pe site-ul www.de-a-arhitectura.ro sau scriindu-ne la office@de-a-arhitectura.ro:
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Braşov şi Cristian
24-25 mai 2017, Braşov Business Park, Braşov
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Făgăraş şi Hârseni
26 mai 2017, Muzeul Ţării Făgăraşului, Făgăraş, judeţul Braşov
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Feldioara
26 mai 2017, Sala de sport a Liceului „Petru Rareş”, Feldioara, judeţul Braşov
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Timişoara
6-10 iunie 2017, Centrul Multifuncţional Bastion, Timişoara
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Constanţa
7 iunie 2017, Şcoala Gimnazială Nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”, Constanţa
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Câmpulung Muscel
7 iunie 2017, Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”, Câmpulung Muscel
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Miroslava
12 iunie 2016, Şcoala Gimnazială „Colonel Constantin Langa”, Miroslava, Iaşi
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Bucureşti
12-24 iunie 2017, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Cluj-Napoca
13 iunie 2016, Curtea interioară a Muzeului Etnografic Cluj, Cluj-Napoca, Cluj
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Schitu Duca
13 iunie 2016, Şcoala Schitu Duca, Schitu Duca, Iaşi
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Vâlcea
13 iunie 2016, Muzeul Judeţean de Istorie „Aurelian Sacerdoteanu”, Râmnicu Vâlcea
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Constanţa
15 iunie 2017, Şcoala Gimnazială Nr. 10 „Mihail Koiciu”, Constanţa
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Tulcea
15 iunie 2017, Sala de conferinţe a Hotelului Delta, Tulcea
- Expoziţie final de an – De-a Arhitectura în Sibiu
22-29 iunie 2016, Atrium Primăria Mun. Sibiu, Sibiu
Mulţumim în primul rând celor care au facut posibil încă un an plin De-a arhitectura: celor 127 de arhitecţi voluntari, celor 130 de cadre didactice, coordonatorilor locali De-a Arhitectura.
Mulţumim Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) şi Uniunii Arhitecţilor din România (UAR) pentru susţinerea programelor De-a arhitectura, mulţumim gazdelor expoziţiilor şi, cu multă recunoştinţă şi bucurie pentru că ne împărtăşesc valorile, sponsorilor din anul şcolar 2016-2017, care au permis accesul gratuit pentru copii la cursurile De-a arhitectura:
- Ordinul Arhitecţilor din România (OAR): partener strategic
- Uniunea Arhitecţilor din România (UAR): partener strategic
- Xella/Ytong: membru onorific De-a arhitectura din anul 2015
- Ordinul Arhitecților din România FT Bucureşti: pentru dezvoltarea cursului „De-a arhitectura în oraşul meu” 2011-2013
- FPSE: pentru dezvoltarea cursului „De-a arhitectura în oraşul meu” 2011-2013
- Uniunea Arhitecţilor din România (UAR): pentru finanțarea programului de pregătire al îndrumătorilor (arhitecți și cadre didactice)
- Elmas: pentru susţinerea cursului „De-a arhitectura la grădiniţă”
- Holver: pentru programul „Creştem împreună judeţul Braşov”
- Goodyear Dunlop Tires România: pentru programul „Creştem împreună siguranţa în trafic”
- Greentek: pentru programul „Creştem împreună judeţul Iaşi”
- Rigips Saint-Gobain: pentru programul „De-a arhitectura pentru preşcolari”
- Zoiss: pentru programul „Creştem împreună judeţul Constanţa”
- CA Immo, Ceresit, Duraziv, Galateca, ING, Magic Holiday, Ruukki, Simbio, Siniat, Star East Pet, Velux, Veranda: pentru Expoziţia Case Ciripite 2016 – ediţia a II-a
- ControlTech, DigitalSpirit, OminiClinic, Popăescu Architects, Paconstruct: pentru că susţin educaţia în arhitectură
- Semimaraton Sibiu 2015: sponsorului principal – XUX Investment SRL, celor 94 de donatori, celor care au alergat pentru noi – arhitecţi, prieteni, copii
- Swimathon Bucureşti 2015: sponsorilor principali – Hansen şi Siniat, celor 55 de donatori, celor care au înotat pentru noi, arhitecţi, în echipele ARHimede şi NOD Makerspace
- Ciclaton 2015: sponsorilor principali – Vonino, Schneider Electric, Wordsurf, Spokes.ro, celor 60 de donatori, celor care au pedalat pentru noi
Despre De-a Arhitectura
Asociaţia De-a Arhitectura a fost înfiinţată formal în ianuarie 2013 de către şase arhitecţi şi îşi propune o îmbogăţire a culturii arhitecturale şi urbane a societăţii româneşti actuale prin educaţia copiilor care sunt şi „formatori de opinie” ai părinţilor lor. Aici rezultatele asociaţiei din anul 2015: Raport 2015.
Misiunea Asociaţiei De-a Arhitectura - Construim prin educaţie. Construcţia noastră creşte când:
- Copiii şi adulţii înteleg şi iubesc valorile mediul construit şi sunt activi în comunităţile lor
- Profesioniştii mediului construit se implică prin educaţie în societate
- În educaţie, joaca, experimentul şi creativitatea sunt luate în serios