Inaugurarea parcarii de la Universitate. Vedere de la suprafata
Ieri era o zi destul de rece de noiembrie si ai putea usor sa dai vina pe faptul ca aveam o perceptie deformata de frig a realitatii. Ia sa fi fost betonul ala incalzit de soare, la fel as fi spus despre piata Universitatii in acest maret 15 noiembrie, cand primarul Oprescu trebuia sa inaugureze cu adevarat europeana parcare subterana de la kilometrul zero al Capitalei? Si totusi, desi chiar stau bine in perioada asta cu psihicul si cu entuziasmul de fotoreporter (sincer, am venit ca sa caut si lucrurile bune de aici) ma uit in jur cu o neplacere crescanda.
Gol, pavaj cenusiu, ciment si totul (pe afara) inca neterminat, aproape la fel ca acum doua saptamani, cand, tot asa, faceam fotografii prin zona. Chiar imi planificasem sa prezint si partea frumoasa, ctitoria moderna, pasul nostru catre modernizare, rezolvarea de trafic etc. Din pacate, gri-ul central, de Capitala, mi-a stricat si fotografiile. Mai bine le faceam alb-negru.
Asa ca va spun ce am vazut sus, nu dedesubt, unde primaria a inaugurat cu mare fast parcarea subterana. Si din pacate, de la suprafata, nu prea am ce lauda.
Placarea trotuarelor e inca plina de gauri: o serie de dale de pavaj inca nemontate stau la marginea trotuarelor, pe gramajoare. Si pe partea cealalta, pe trotuarul de vis-a-vis, langa Universitate, cateva utilaje zac incremenite pe trotuarul gaurit. O mare platforma de beton si de piatra. Statuile celebre care au adus gloria zonei (Ion Heliade Radulescu, Mihai Viteazu, Gheroghe Lazar si Spiru Haret), readuse la locul lor, par si mai lipsite de valoare, in tot acest spatiu prea... gol.
Cred ca trotuarul acesta mult este destinat citadinilor care inca refuza sa-l foloseasca (sa vezi ce de lume si evenimente vor fi aici la vara, incerc sa-mi spun, cu o ultima doza de optimism... Mda, cred ca au vrut sa redea orasul pietonilor.) Niste masini, vreo doua ratacite, norocul meu ca le-am prins in cadru, intra vitejeste in parcare.
Ma deplasez spre iesirea pietonala din parcare, la care inca se mai munceste, si mai trag cateva cadre. Cu ceva frica, sa nu ma ia la intrebari politistul care patruleaza prin zona... doar ca muncitorii ma studiaza la randul lor ingrijorati. Ce vina au ei?
Si nu inteleg de ce oare autoritatile „nu au avut bani” sa termine, macar, treaba. Pentru ca din punctul meu de vedere suprafata era cel mai ieftin de rezolvat: ia, niste placi de gresie, nisip, o mana de banci si niste stalpi de iluminat. Asta sa fie motivul care ar fi crescut de trei ori pretul investitiei? (asa au zis cei de la primarie cand li s-a reprosat ca nu au investit si in ceva verdeata, ca a fost pe considerente economice nerespectarea in totalitate a proiectului de amenajare. Totusi, intre timp, au binevoit sa cumpere copaceii astia si sa ii puna pe laterale...)
Ma uit cu oarecare speranta la ei: sunt cam timizi, niste puisori sustinuti de araci, care incearca sa imbuneze cenusiul cu cateva frunze galbene. Poate mai la vara, ma gandesc iar, o sa creasca, iar peste cativa ani, deja va fi mai bine.
Viata urbana e animata, deh, ca in centru, dar nu stiu de ce trecatorii umbla mai mult tot pe trotuarul gaurit de langa Universitate, facandu-si loc printre utilaje, decat pe aici, prin piateta nou deschisa, unde ar avea loc berechet sa se miste. Plec fara sa cobor in parcare (de unde ies diversi colegi de pe la televiziuni, cu camere de filmat si microfoane, au fost, se pare, la deschiderea oficiala) si ma gandesc la fabricile si uzinele lui Ceusescu, la canalele, minele si constructiile pe care trebuia marele conducator sa le inaugureze. Si la cum se ascundeau toate problemele ultime atunci cand venea momentul vizitei de lucru. Erau, nu erau gata, toti puneau osul la treaba, infricosati, se matura pana in ultima clipa si se ascundeau cu mare grija utilajele, se puneau alanadala finisajele, macar sa dea bine, si... cam asta era. Mai vedeau ei dupa aceea, important era sa fie curat la prima vedere, cat statea Tovarasul prin zona.
Ei, macar administratia Oprescu ne arata fata umana a democratiei: nu se chinuieste nimeni sa ascunda ce nu s-a facut. Va place, nu va place? Atat s-a putut, atat ne-au ajuns banii, lucrarile mai taraganeaza. Suntem oameni si noi....
P.S. Ah, da era sa uit, luata cu atatea gri-uri. De fapt au mai indreptat pe parcurs cate ceva. Nu doar ca au pus copaceii prevazuti initial in proiect, dar au schimbat si placutele acelea atat de contestate de la intrari. Acum scrie mare pe ele „University Square”, nu „University Place”. Tot o dovada ca democratia merge mai bine, iar societatea civila, Ordinul Arhitectilor (OAR) si alte organizatii implicate in amenajarea spatiului urban au o voce care se mai face si auzita. Sper, din nou, ca pe viitor o vor folosi sa dialogheze de la bun inceput, nu doar sa tipe din rasputeri, nevoiti sa atraga atentia asupra lucrurilor care nu merg bine.
Text si foto Alina Miron
