Interesul romanilor pentru constructii verzi urca afacerile Xella Ro la o valoare de 12 milioane de euro
2015 este al patrulea an consecutiv de crestere a vanzarilor pe plan local
Gradul de izolare termica al cladirilor noi din Romania este si de doua ori mai bun comparativ cu imobilele vechi, potrivit estimarilor producatorilor celui mai vandut material de zidarie termoizolanta din lume, YTONG. Reprezentantii filialei locale a companiei, Xella Ro, arata ca Romania este una dintre tarile in care ponderea de produse premium in piata de zidarie este in crestere, romanii fiind interesati sa beneficieze de locuinte realizate cu produse naturale si care sa asigure costuri minime de intretinere. Afacerile Xella Ro au crescut cu un total de 23,2 mil lei (peste 5 milioane euro) in ultimii patru ani, compania vanzand in acest interval aproximativ un milion de paleti de blocuri de zidarie YTONG.
In 2010 Xella Ro a inaugurat in Romania cea mai mare fabrica YTONG din regiune in urma unei investitii de circa 32 milioane euro. YTONG este primul produs de zidarie din Romania certificat pentru constructia de Locuinte Verzi, certificarea fiind oferita de Romania Green Building Council.
Aproximativ 50% din vanzarile Xella Ro din 2015 au fost generate de segmentul rezidential care a avut o evolutie accelerata. Ponderea proiectelor rezidentiale care se adreseaza segmentului de clienti cu venituri medii si superioare a crescut substantial in 2015. Pe segmentul office si retail Xella Ro a livrat catre principalele proiecte dezvoltate si livrate anul trecut, printre referinte numarandu-se cladirile de birouri AFI sau cladirea Mega Mall din Bucuresti.
„Investim de de peste opt decenii in cercetare si in cresterea calitatii produselor pe care le oferim in piata. Ne bucura sa vedem ca eforturile noastre sunt rasplatitie prin increderea si interesul romanilor pentru produse care asigura un nivel superior de eficienta energetica si conditii de locuire imbunatatite”, spune Marius Dragne, CEO Xella Ro.
„In utimii ani ne-am propus o consolidare a pozitiei pe piata si ma bucur ca, impreuna cu o echipa entuziasta si profesionista, am reusit sa obtinem cresteri constante peste media pietei oferind cosumatorilor finali acces la o calitate superioara a zidariei care contribuie masiv la reducerea costurilor de administrare”, adauga Marius Dragne. Anul 2015 a fost pentru piata de constructii cel mai bun an din 2009 pana acum. Xella Ro a inregistrat in 2015 un plus de 12% al afacerilor din Romania, ceea ce a condus la o crestere a cotei de piata. Valoarea totala a pietei de BCA din Romania este de circa 100 milioane euro. „Ne propunem ca si in 2016, evolutia pozitiva sa continue, sustinuta de increderea pe care o primim zi de zi din partea clientilor nostri”, spune managerul companiei.
YTONG este produsul de zidarie minerala cu cele mai bune performante in materie de izolare termica. Acesta este primul produs din Romania care a permis constructia unor pereti exteriori peste care nu a mai fost necesar sa se aplice strat suplimentar termoziolator pentru obtinerea unor performante optime. Zidurile primei case pasive recunoscute oficial in Romania sunt realizati tot cu produse YTONG. In Germania blocurile YTONG au fost utilizate si pentru realizarea unei locuinte experimentale care produce mai multa energie decat consuma.
Despre Xella
Xella este cel mai important producator mondial de materiale de constructii pentru zidarie din domeniul betonului celular autoclavizat. Grupul are 96 de fabrici si numeroase centre de vanzare in peste 30 de tari. In Romania, Xella a inaugurat in anul 2010, la Ploiesti, cea mai moderna unitate de productie de blocuri de zidarie tip BCA din Europa de Est, in urma unei investitii greenfield de 32 mil EUR. Cu focus pe inovatie continua si calitate in constructii, Xella produce si comercializeaza in Romania zidarie premium din BCA sub marca YTONG si produse termoizolatoare minerale sub marca Multipor.