Interventie in portul Hammerhavn, pentru iubitorii de sporturi nautice
Echipa Cubo Arkitekter a proiectat aceasta serie de constructii din lemn ce se remarca prin formele ascutite, astfel incat sa puna in valoare mostenirea unica si cultura comunitatii din Insula Bornholm, Danemarca.
Cladirile sunt spatii multi-functionale concepute pentru a fi folosite de iubitorii sporturilor nautice fie ca acestia sunt localnici sau turisti in cautare de aventura. Cele trei cladiri au fost construite pe malul golfului ce se deschide spre marea Baltica, in orasul port Hammerhavn. Zona respectiva este recunoscuta in special pentru industria locala a exploatarii granitului. Infiintat spre finele sec. al XIX-lea orasul-port Hammerhavn s-a remarcat prin cantitatile mari de produse exportate spre Hamburg si Copenhaga, devenind cu timpul un pion important in dezvoltarea celor doua orase. Portul se afla in vecinatatea castelului Hammershus, cea mai mare ruina din regiune care poate fi admirata de la nivelul falezei. Noile constructii au fost pozitionate in centrul acestui peisaj incarcat de istorie si cultura, beneficiind de perspective spectaculoase cu dealurile din apropiere, castelul in ruina si mai ales cu peisajul de coasta.
Programul arhitectural a fost transpus intr-o grupare de trei cladiri de dimensiuni si conformatii diferite, care pun in valoare calitatile spatiului in care au fost construite. Arhitectii s-au gandit sa se foloseasca de limbajul propriu pentru a povesti istoria acestui loc pitoresc - si pentru aceasta, au folosit acoperisurile in doua ape, cu stresini in diagonala care directioneaza privirile spre diferite puncte de interes din peisajul inconjurator. Inclusiv pozitionarea pe sit a volumelor a fost astfel gandita pentru a incadra anumite capete de perspectiva. Efectul unitar al compozitiei este obtinut prin tratarea uniforma a planurilor, fie ca e vorba de pereti sau de acoperis. Fatadele realizate integral din sipci de lemn masiv ajuta la integrarea cladirilor in cadrul natural, iar odata cu trecerea vremii, imbatranirea lemnului va estompa prezenta acestora.
Procesul de regenerare al docurilor din portul Hammerhavn impreuna cu facilitatile legate de accesibilitatea zonei vor ajuta la cresterea numarului de turisti care vin in acest loc pentru a se relaxa si a practica diferite sporturi. De asemenea s-au demarat lucrarile la construirea unei noi cladiri pentru echipament nautic specializat si un centru pentru inchiriat canoe.
Mai multe informatii gasiti pe http://www.archdaily.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa