Intretinerea la bloc si la casa, iarna: alte cresteri, alte cheltuieli... si noi nevoi de economisire
Creșterea prețului energiei termice pentru încălzire, apă caldă și apă rece, laolaltă cu retragerea subvențiilor guvernamentale pentru apă caldă și căldură (acum și în București) au umflat iar, în această iarnă, facturile la întreținere ale celor ce locuiesc la bloc. Tarifele pe luna decembrie a anului trecut și așteptările chiar mai mari pentru ce va urma în ianuarie stârnesc, ca întotdeauna, nemulțumiri. Scumpirile sunt problema care ne tot frământă în condițiile în care salariile au... înghețat de mult. Și nu sub imperiul iernii de afară. Dincolo de motivul acestor creșteri, ce soluții are cetățeanul de rând ca să scape de această spirală continuă a scumpirilor? Pentru că probabil lucrurile nu se vor opri aici. Niciodată.
Când mă gândesc la scumpiri, care, raportate la puterea de cumpărare a maselor, se înscriu în aceeași veșnică spirală a scăderii nivelului de trai, îmi vine întotdeauna în minte un fragment din „Un yankeu la curtea regelui Arthur”. Personajul principal, un yankeu născut în perioada industrială a Americii, dar întors în timp, se străduia să le explice unor indivizi din legendarul Ev Mediu de ce salariul lor va crește după ani și ani, însă ei vor fi mai săraci pe măsură ce va trece timpul. Volumul acela a reprezentat, pentru mine cel puțin (dincolo de o carte de aventuri bine scrisă), primul mic tratat de economie, cel în care am descoperit că banii au funcționat întotdeauna, pentru mase, ca un instrument cu o continuă scădere a valorii propriu-zise.
„Oamenii aia țineau la salarii mari. Pentru ei părea că nici nu contează dacă cu salariile alea mari poți cumpăra ceva sau nu. (...) Le-am dovedit că într-un sfert de veac salariile lor urcaseră doar cu treizeci la sută, în timp ce costul vieții urcase cu sută la sută.” Numai că, desigur, meșterii medievali cărora li se ținea această predică nu înțelegeau cu nici un chip de ce mai mulți bani nu-i vor ajuta să trăiască mai bine... Și nici nu au înțeles, până la sfârșitul cărții.
Astăzi, cei mai mulți oameni au cunoștință despre termenul inflație, despre noțiuni precum puterea de cumpărare și totuși nu pot face nimic pentru a ieși din „trendul” economic global: devalorizarea banilor va continua inefabil, oricât se străduiesc guvernele și băncile să țină sub control acest instrument de bază pentru buna funcționare socială.
E un adevăr: costurile vieții cresc încontinuu și așa se va întâmpla mereu, cel puțin atâta timp cât vor exista banii pe lume. (Și nu mă cramponez aici de nici o teorie a conspirației. Nu cred că există „forțe” obscure sau carteluri care acumulează averi, fenomenul este global; pur și simplu prea mulți oameni, de toate felurile, au prins gustul banilor câștigați ușor, iar cei care oferă cu adevărat valoare prin munca lor efectivă au ajuns să fie plătiți cel mai prost).
În fine, rămânând la costul vieții aici și acum, nu putem să nu realizăm că anul acesta costurile de trai au crescut din nou. Întreținerea și cheltuilelile pentru case se înscriu într-un trend crescător - asta în marea majoritate a cazurilor, în ce îi privește pe oamenii ce continuă să încerce același stil de viață ca în anii precedenți. Iar aceste prețuri la bunurile și materiile prime de consum casnic nu au ținut deloc cont de atât de des invocata criză. Desigur, nu există prea multe șanse să se repare ceva în acest flux ecomomic: iarna viitoare va fi la fel. Și următoarele ierni vor aduce scumpiri din ce în ce mai mari. Mulți oameni au poate perspectiva unor câștiguri suplimentare în anul care vine, însă probabil că aceste câștiguri nu le vor crește capacitatea de a suporta cheltuielile casnice. Anul acesta întreținerile din București, de pildă, au crescut în decembrie în medie cu 100 ron pe locuință, din pricina scumpirilor la apă caldă și rece, a energiei termice, din pricina imposibilității primăriilor de a mai acorda subvenții. Cel mai mult suferă pensionarii și angajații obișnuiți care au avut norocul să rămână în „câmpul muncii”: lor nu le-au crescut pensiile și salariile de mai bine de doi ani sau le-au crescut oricum insuficient sau le-au crescut oricum doar pe hârtie sau...
Un scenariu catastrofal? Ba mai degrabă veridic, dar nu neapărat de speriat: am arătat că neschimbarea stilului de viață și a modului de gândire e în mare măsură responsabilă de povara tot mai grea pe care o pun prețurile, taxele și impozitele pe cetățeanul de rând. Soluții există: chiar și la bloc, unii propun reabilitări termice ale căror costuri se vor amortiza în timp (de la caz la caz, prețurile la acestea însă variază și, conform principiului „vara se face sanie și iarna car” trebuie văzut în funcție de zona de locuit și de interesele generale dacă merită acest lucru).
Economia la apă și închiderea caloriferelor, montarea centralelor proprii sunt de câțiva ani din ce în ce mai recomandate ca măsuri de prevenire a „scurgerii” banilor printre degete. Dar din nou, fiecare soluție trebuie cântărită cu grijă. Într-un bloc, cu cât mai mulți locatari trec pe centrale proprii, cu atât mai mult au de suferit cei care nu au montat una, deoarece în sarcina lor pică și pierderile de pe rețea.
Tendința populației de a evita scumpirile se traduce, adesea, printr-o trecere la cât mai multe servicii în regie proprie. Cei cu case se deconectează de la rețelele publice de alimentare cu apă, se bazează pe puțurile proprii și își montează hidrofoare, estimând că prețul energiei electrice va fi mai mic decât cel al apei.
Cei de la bloc își închid caloriferele și apelează la trucul încălzirii cu gaze de la aragaz. (Momentan, în pofida presiunilor UE și a importului masiv de gaze din alte țări, prețul la gaze pentru populație a rămas în luna ianuarie exact același ca anul trecut în aceeași lună, adică 0,0963 lei/KWh).
La limita extremă, unii se hotărăsc să abandoneze orașul pentru reveni în medii rurale (unde să-și asigure în regie proprie o serie de resurse, dar aici vorbim și de persoane cu bani care vor să apeleze la un stil de viață mai ecologic) sau pentru a pleca în alte țări. Rezultatele preliminarii ale ultimul recensământ arată oricum o scădere a populației, dar populația din mediul urban scăderea este mai mare decât în cel rural.
Oricum ar sta lucrurile pentru voi, din punct de vedere constructiv aveți două soluții pentru a mai reduce din costul facturilor: 1) să aplicați cele mai stricte strategii de economie la apă, indiferent că aveți sau nu contoare, asta daca vreți ca luna următoare să nu vă găsească cu buzunarele și mai goale. Gândiți ca un ecologist convins, măcar de dragul portofelului propriu; 2) să îi asigurați apartamentului o termoizolare eficientă. Este o cheltuială, e drept (pe care e mai bine s-o faceți vara), dar măcar va putea fi amortizată în timp. Până una alta, închideți caloriferele când plecați de acasă, chiar dacă sunteți într-o rețea de termoficare pe care o împărțiți cu mulți vecini.
Pe viitor, și prețul gazelor va putea deveni o problemă, atunci când guvernul nu va mai putea controla cererile UE, dar până atunci vă puteți baza în oarecare măsură, în zilele friguroase, pe căldura dată de aparatele alimentate cu gaz. Nu uitați de riscurile pe care le presupune însă menținerea permanentă a acestora în funcțiune, folosiți-le moderat și nu le lăsați nesupravegheate. Nu lăsați nici peste noapte sobele, aragazurile și alte tipuri de aparate pe gaz să funcționeze: după cum știți, riscul de probleme e crescut și totuși nici o economie nu merită să plătiți cu casa sau chiar cu viața.
În fine, până la un nou context economic global, prețul energiei electrice pare cel mai stabil, așa că treceți pe consum electric în măsura în care puteți (în special la case), eliminând astfel și riscurile aprovizionării cu gaze. Cine își permite acum o casă cu adevărat ecologică, care să se alimenteze în proprție semnificativă cu energie eoliană sau solară, va fi cel mai câștigat într-un viitor mai îndepărtat.
Text si foto: Alina Miron
