„La Casa” - locuinte permanente pentru persoanele fara adapost
Biroul de arhitectura LEO A DALY s-a aliat cu echipa Studio Twenty Seven Architecture pentru a proiecta un imobil de locuinte sociale menit sa ii ajute pe persoanele fara adapost sa treaca mai usor peste perioada economica dificila. Proiectul „La Casa” a fost realizat intr-un cartier din Washington DC si ofera locuinte permanente impreuna cu o serie de servicii sociale la aproximativ 40 de persoane fara adapost.
In loc sa functioneze precum un adapost temporar, La Casa ofera o locuinta permanenta pentru cei ramasi fara case. In acest fel specialistii sunt de parere ca oamenii vor trece mai usor peste problemele cu care se confrunta schimband stilul de viata si reusind sa se reintegreze in societate. Tot acest demers este insotit si de consiliere si cursuri speciale menite sa ii recalifice pe diferite posturi in vederea gasirii unui loc de munca, sa ii invete cum sa isi gestioneze mai bine finantele si cum sa se adaptexe unui mediu economic instabil.
Cladirea acreditata cu Certificat LEED-Gold este descrisa ca fiind o casa mai mult decat o institutie. Foaierul, birourile personalului specializat si spatiul pentru socializare sunt toate amenajate la parter. La etaj a fost prevazuta o sala comuna destinata celor care locuiesc in cladire al carei spatiu beneficiaza de acces pe o terasa in aer liber. La fiecare dintre cele cinci niveluri au fost amenajate cate sapte unitati locative si o locuinta special conceputa pentru persoanele cu dizabilitati.
Apartamentele sunt de tip studio, avand zona de zi deschisa cu bucatarie, loc de luat masa si o zona de relaxare in vreme ce patul este amplasat intr-o nisa, putin mai retrasa. Finisajele sunt din materiale naturale, lemn, piatra iar cele cateva accente de culoare si suprafetele metalice creaza un design minimalist, modern dar in acelasi timp usor de intretinut.
La o prima privire aceste locuinte pot parea o investitie nejustificata, dar acesta este modul decent si corect prin care o societate decide sa utilizeze eficient resursele pentru a reduce gradul de saracie al locuitorilor.
Mai multe informatii gasiti la www.inhabitat.com.
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa