Merită să lupți pentru seriozitatea intervențiilor tale | arh. Radu și Ștefania Tîrcă @ Oameni în spațiu | VIDEO INTERVIU

Radu Negoiță: Salut și bine ați revenit la un podcast Oameni în spațiu, podcastul despre oameni, oraș și societate. Eu sunt gazda voastră, ca de fiecare dată, Radu negoiță. De data asta, avem cu noi pe Radu și Ștefani Târcă de la Studio Govora, care fac un lucru deosebit la Govora, pentru că dintr-o stațiune puțin prăfuită, dar cu mnare potențial, și grație eforturilor depuse de cei doi împreună cu echipa lor, orasul începe să se dezmorțească încetul cu încetul. Bine ați venit alături de noi!

Radu Tîrcă: Bine v-am găsit!

RN: Ați observat că, de-a lungul timpului, am avut invitați arhitecți cu experiență, cu portofolii foarte reușite. De data asta, avem alături de noi pe cei de la Studio Govora, care sunt o firmă destul de proaspătă, sunt tineri arhitecți proaspăt ieșiți din facultate,a de arhitectură. Întrebarea e: de ce merită să vorbim despre cineva atât de nou? Oare ce am putea să învățăm de la ei? Răspunsul este: pentru că ei fac lucrurile într-un mod foarte inedit.

Ștefania Tîrcă: Noi am pornit de la Govora și ca nume central în activitatea noastră și am vrut să se reflecte asta și în munca pe care am depus-o, pentriu că e fix asta: a porni de la zero și a construi ceva care are un potențial și a construi pe niște baze... pe niște calități, de fapt, asta ne dorim. Govora a fost înființată așa pe premisele unui oraș ideal și încă poți să vezi asta când mergi acolo. Adică... stațiunile, în general, de secol XIX aveau atributul ăsta, că au fost construite de elite, pentru bunul lor mers al vacanțelor pe care și le petreceau vara și erau, așa, un fel de refugiu în care mergeau și căutau fix chestia asta: un oraș ideal, la limita dintre natură și mediul construit.

RT: Și aș mai completa eu un pic față de ce zicea Ștefania: cred că ce e diferit la Studio Govora e faptul că nu doar o... adică... sigur, am plecat cu gândul unui birou de arhitectură, dar am ajuns la un ONG, Studio Govora a devenit un ONG propriu-zis, care se ocupă de politici publice și evenimente culturale pentru oraș, încearcă să înțeleagă cam tot ce presupune arhitectura de vilegiatură, cum se locuiește, pentru că, mai presus de toate, în afară de o stațiune, Govora e un oraș, are propria logică, funcționează și pe timpul iernii cu locuitorii săi, deci trebuie să ai ce face și atunci, deși nu se întâmplă tot timpul asta – nu este singurul caz din țară, de stațiune balneară. Și, vizavi de asta, noi am fondat Atelier Govora, care devine divizia, departamentul de arhitectură și atunci practic centrăm în jurul cuvântului Govora partea de arhitectură dedicată și partea de ONG care se ocupă de studii, analize antropologice, sociologice...

RN: Deci practic voi sunteți un colectiv mai mare, că am văzut despre colegii voștri pe site, și superputerea voastră este că reușiți să faceți niște analize cuprinzătoare, care să interpreteze corect contextul, încât arhitectura voastră să dea un răspuns adecvat nevoilor locului.

RT: Exact, da. Și ne-am dat seama că nu doar despre lâocul ăsta, adică cercetând situația stațiunilor balneare și din punct de vedere istoric, dar și actual, ne-am dat seama că nevoile sunt în mare parte cam aceleași și aici putem vorbi foarte mult despre asta...

ST: Și la asta voiam și eu să ajung când am zis despre orașul ideal, că ce înseamnă astăzi un oraș ideal, de fapt înseamnă un oraș care să continue niște calități și care să se bazeze pe o cercetare interdisciplinară, ce zicea Radu, adică nu ne uităm doar la arhitectură, ne uităm la toate părțile unui oraș cum funcționează, și social și...

RN: Geniul loci. Norberg Schulz ar zice că aveți tupeu!

RN: A doua întrebare, apropo de cei de la Atelier Govora, ar fi: ce lucruri fac ei altfel? Și întrebarea asta poate să aibă un răspuns tot sub formă de întrebare: cât de des vedeți un pavilion în proximitatea Bucureștiului care este făcut din lemn și unde poți organiza și un eveniment de tip matrimonial, dar în același timp poți avea acolo și o locuință. Care este lucrul în care stă cel mai mult arta voastră, dar de arhitecți de data asta? Am văzut că ați făcut ceva foarte fain cu Vila Ivanovici, care este o minunăție de construcție de vilegiatură care stătea să cadă, ați reușit s-o asigurați, probabil că i-ați făcut și un scan 3D. Și partea de restaurare din lemn, cine se ocupă de ea, voi?...

ST: Vila Ivanovici a fost printre primele proiecte pe care le-am demarat cu Studio Govora, chiar de la început de tot, li a fost așa, foarte spontan, pentru că tocmai la începutul activității am aflat că INP-ul a pus la dispoziție fondurile, prin timbrul monumentelor, pentru intervenții de urgență, și Vila Ivanovici era singurul monument din Govora care aparținea primăriei. Și așa s-a legat foarte bine treaba cu Vila Ivanovici, dar fondurile au fost obținute doar pentru intervenția de urgență și pentru studii de fundamentare, adică scanare 3D, studiu geotehnic, și intervenții de supraveghere în timp a degradărilor, adică s-au montat niște...

RN: Am înțele, și senzori!

ST: Da, da da.

RN: Tot e ceva.

RT: În afară de aceste studii preliminare, a fost intervenția propriu-zisă, care a însemnat înlocuirea învelitorii, punerea în siguranță a corpului secundar, acolo au fost de fapt intervențiile principale...

RN: Cel din spate.

RT: Da. Iar pe corpul principal au existat practic acești 380 de popi care, cu ajutorul unor eșafodaje din lemn, susțin planșeele practic.

RN: Toată structura este din lemn?

RT: Da, esteo structură mixtă de zidărie și lemn, dar lemnul e principal ca element constructiv acolo. Și, dacă aș putea să completez, tot așa, în continuarea Ștefaniei: prima noastră intervenție a fost un foișor interbelic, singurul care mai exista practic la Govora...

RN: Cel din parc?

RT: Cel adiacent parcului, exista, tot așa, o limbă construită...

RN: Cel verde, nu?

RT: Da, cel verde. Și ne-am dat seama că poate ar fi cel mai bine să începem acolo, deci tocmai ce termninasem facultatea si voiam și noi să învățăm cum e să lucrezi pe structuri istorice și lemnul ne-a fascinat pentru că e peste tot în Govora. Atunci a venit practic, la pachet cu foișorul, și Vila Ivanovici, asta s-a întâmplat pe parcursul a 9 luni...

ST: În timpul pandemiei.

RT: În timpul pandemiei, da, când am scris, împreună cu Irina Leca, colega noastră, și cu asociația ei, care ne-a ajutat foarte mult, niște proiecte culturale, pentru a repune cumva Govora pe un circuit cultural mai bine definit să zicem, și, având atâtea informații de arhivă, tocmai ce terminaserăm diplomele – diplo9mele ambele sunt făcute pe Govora, au fost bine primite – pasul natural a fost ăsta și am avut foarte mult ajutor cumva pe parcurs. Iar ce ne-a plăcut foarte mult și ne place în continuare este cum putem lucra prin adiție asupra clădirilor istorice. Deci, în afară de logica asta conceptuală, de restaurare și de ce poți face cu o clădire istorică să o revalorifici, noi ne-am pus tot timpul problema asta: cum se poate extinde, cu foarte mult bun-simț de fapt, totul. Trebuie să înțelegi contextul în care există, apropo de genius loci...

RN: Pentru readucerea în timpurile moderne a unei facilități arhitecturale...

RT: Exact! Și cum am văzut că în țară există și multe exemple de bună calitate, dar există și foarte multe exemple care n-au ieșit deloc bine...

RN: De foarte proastă calitate, da!

RT: Ne-am pus problema încă de când eram studenți: ok, deci avem o parte de patrimoniu destul de importantă la Govora, și atuncea cum am putea... dacă va veni vreodată momentul acesta de resetare foarte clară a orașului, cum se poate extinde? Cum poți face, cum poți propune exemple de bune practici?

ST: Păi da, că mai era și chestia asta: având atât de multe clădiri care nu erau într-o stare bună și nu sunt într-o stare bună, mă rog, tendința tuturor proprietarilor e să zică: nu mai putem să facem nimic cu ele...

RN: O dăm jos jos, facem alta mai frumoasă...

ST: Hai să facem nou. Și, de fapt, noi ce n-am pus problema – este de fapt una din căutările noastre cele mai intense, ec zicea Radu – cum faci clădiri istorice să corespundă standardelor și gusturilor actuale și să le și păstrezi...

RN: Și cel mai important: cum îț faci pe omul ăla să-și dea seama de bijuteria pe care se pregătește s-o spargă.

RT: Exact! Da! Și, sigur, trebuie spus că niciofată o investiție de genul ăsta nu e una mică, dar rezultatele tot timpul se văd foarte bine. E drept, după ceva timp, nu se întâmplă ca la o casă normală, pleci de jos și termini într-un an-doi, dar credem noi că finalitatea este una foarte clară.

RN: Deci, practic, pe scurt, voi sunteți chirurgii construcțiilor vechi și care faceți și chirurgie plastică și implanturi, ca să zic așa, pentru adus în secolul XIX, nu?

ST: Așa am vrea să ne specializăm, dar...

RT: Da, așa e.

RN: Avantajele modului în care pun problema și lucrează cei de la Atelier Govora țin de faptul că reușesc să se familiarizeze și cu ce aduce de valoare arhitectura veche, arhitectura de vilegiatură din stațiunile vechi ale României, dar se ocupă în același timp și cu arhitectura contemporană. Prinderile la lemn, o să vedeți că ne spun și ei, sunt diferite la arhitectura veche față de arhitectura nouă. Unul dintre avantajele pe care le aduc ei este că învață dintr-o parte și aplică și în arhitectura contemporană. Deci pe lângă faptul că se ocupă de o bună armonizare a obiectului de arhitectură în peisaj și în contextul urban, reușesc să tragă din înțelepciunea vechiului pentru a o folosi în contextul noului.

RT: Învățăm... Sigur, cumva logica intervențiilor de la Govora ne-a aduspe partea asta de studiu al tehnicilor vechi, dar a trebuit la un moment dat să răspundem și unor cerințe contemporane. Dacă am vrea să facem, de exemplu, un pavilion de evenimente și am vrea să îl creăm pe o structură rafinată, contemporană, care să răspundă, de fapt, cerințelor actuale... dar să nu creezi tot timpul doar îmbinări tradiționale, pentru că nu e timp, nu sunt tot timpul bani și așa mai departe, cum faci? Și practic am ajuns să studiem și partea de lucru cu lemnul contemporan. Așa că deocamdată cred că suntem în plin proces de învățare. Pe partea de, de exemplu, arhitectură tradițională sunt extrem de multe lucruri de învățat la lemn.

ȘT: Încercăm din ambele părți... pentru că e greu. Da, ok, trebuie să restaurezi cu tehnica tradițională acele clădiri care au folosit aceste tehnici. Dar ca să construiești din nou cu aceleași tipuri de chertări și să faci din nou...

RN: Ar trebui să ai oameni care să știe să facă chertările alea cu dalta și cu un ciocan...

ȘT: Exact. Iar problema asta a meșteșugarilor... mai ales în zona Râmnicului... e foarte complicat. Și costurile de asemenea sunt mari. Așa că nouă ne place și tehnica asta a...

RN: A modernului.

ȘT: Da.

RN: Îl cunoașteți pe Patrick Bucher? Am regăsit în pavilionul vostru, ăsta despre care ați vorbit acum de curând, abordarea lui pe care a făcut-o la un manej, dacă nu mă-nșel. Era tot o structură din lemn, doar că era de mai mari dimensiuni decât ce-ați făcut voi. Și ce mi-a plăcut la interior la el mi-a plăcut foarte mult și la interior la voi. Ați lăsat structura aia să se vadă atât de frumos și ați făcut structura să lucreze cu corpurile de iluminat și cu masa și cu restul și cu ferestrele încât cred că acolo, nu știu, sunt doar nunți care nu se soldează cu divorțuri sau chestii de genul ăsta. E de nunți, nu? Nunți, botezuri și retezuri.

ȘT: Da, evenimente de tot genul, dar mai mici, mai retrase. Asta a fost tema.

RN: E lângă București, nu?

ȘT: Pe lângă București. E undeva în comuna Snagov, într-un sat al Snagovului. Am vrut să avem o structură cât mai flexibilă. Adică, ok, chestia asta cu evenimentele s epoate petrece, poate funcționa pentru o perioadă, dar în același timp construcția ar trebui să rămână acolo mai mult timp, indiferent ce se întâmplă cu ea și să poată acomoda mai multe tipuri de...

RN: Ce altceva în afară de evenimente de genul ăsta?

ȘT: Poate să fie și locuire, poate să fie...

RN: Deci e ceva gândit din start, din faza de concepție și proiectare, să fie și multifuncționa. Adică să poată să fie locuire / evenimente.

ȘT: Orice teme ai gândi că poți să faci în mediul rural. Adică și ideea asta de lemn a venit tot din tradiția asta de a construi cu lemn...

RT: Cred că mai e de spus că și în cazul pavilionului de vară am încercat de fapt să lucrăm tot cu peisajul. Asta e una dintre lecțiile comune pe care le-am învățat și le învățăm de la Govora. Și țin minte când eram studenți am fost puși în criză, mai ales când dat diploma. Sunt temele astea cumva generice prin anul patru la arhitectură unde ai un hotel mare, un hotel la munte. Dar la un moment dat la Govora am întâlnit chestiunea asta a clădirii care stă cumva pe o pantă, la care s-a lucrat conceptual de la bun început. S-a creat o foarte frumoasă grădină, eventual un parc lângă, dar în spatele ei ai toată această pădure naturală. Deci practic e ea înconjurată de diferite tipuri de vegetație, să zicem. Cum lucrezi cu astfel de clădire, de fapt? Care nu are un context construit alături, n-are vecinătăți, dar care reușește să complimenteze foarte frumos silueta orașului, se integrează foarte bine în peisaj, cum se zice, nu?  Și ne-am dat seama că e foarte complicat de fapt să-ți creezi propriul context astfel încât să nu deranjezi.

RN: Deci dacă-ar fi să recapitulăm câteva idei principale din ce mi-ați spus până acum din superputerile voastre, un client ar trebui să știe că voi sunteți buni la – și de-acum înainte continuați voi.

ȘT: Un client ar trebui să știe că noi căutăm în primul rând calități spațiale, căutăm să apreciem contextul. Asta e o condiție esențială pentru noi, indiferent că e context natural, indiferent că e un context urban. În primul rând proiectul pleacă de la ce există pe sit. Și asta încercăm să o ducem la potențialul maxim...

RT: Să lucrăm cu diferite tipuri de materiale care de fapt să ajute, lemn, zidărie, da. Să ajungem la un tip de imagine care să vină în ajutorul ăsta și al beneficiarului, dar și al contextului, al mediului construit imediat. Chit că e vorba de București, chit că e vorba de zone din afara Bucureștiului.

RN: Cum ați explica unui client importanța lăsării arhitectului să se ocupe de toată partea aia de lemn, de la o construcție veche sau chiar de la o construcție nouă pe care vrea el s-o facă, dacă îți dorește un pridvor sau o reinterpretare de pridvor, de felul ăsta, să vă lase pe voi în loc să vorbească el direct cu un băiat pe care îl știe, care are, nu știu, fabrică, și face lemn frumos?

RT: Să știi că suntem foarte des puși în situația asta... Chiar săptămânile trecute am fost sunat la un moment dat de un domn care mi-a zis ”Am citit despre voi, cred că sunteți singurii care îmi pot oferi un tip de proiect ca în perioada interbelică unde să fac și asta și asta și pridvorul”. Și când de fapt începi să discuți cu tipul acesta de beneficiar, care pe de o parte cred că trebuie ajutat, pentru că există bune intenții acolo, dar nu înțelege foarte clar că în ziua de azi să construiești ca în perioada respectivă necesită un efort substanțial. Însă, la ce lucrăm noi cu ei, mai întâi să-i facem să conștientizeze de fapt care sunt nevoile lor. Părerea mea e că înainte de asta tema e foarte importantă. Adică vrei o casă într-adevăr care să răspundă unei anumite cerințe, ești lângă pădure, ești lângă oraș, vrei săajungi acolo până-n casă cu mașina, poate-ar fi bine să o lași un pic mai departe, ce-nseamnă să plantezi, cum poate lucra împreună cu grădina. Deci încercăm să-i explicăm că nu casa, nu proiectul casei e totul...

RN: Ci integrarea tuturor elementelor care reprezintă decorul vieții omului de zi cu zi.

RT: Și că elementul stilistic sigur are și el o importanță foarte mare, dar de multe ori încercăm să-i explicăm cum stă treaba cu pastișa asta. Adică  încercăm să-i explicăm că avem arcade trilobate, ca în perioada interbelică, dar una e să o faci din polistiren acum, și una e s-o faci din zidărie folosind tiranți și toate...

RN: Acum eu fac pe avocatul diavolului: dar ce-are domne care eu fac din polistiren? Ce-i răspunzi?

RT: În sine nu cred că-i așa o mare problemă dacă vrei să te referi doar la materialitate. Nu știu. Deși nu suntem în mod neapărat de acord și putem explica și dezvolta asta. Dar e ceva ce se pierde de fapt. Se pierd proporțiile, se pierd anumite lucruri evidente, profunzimea asta a profilaturilor. Modul cum funcționează, cum relaționează cu tâmplăria. Deci ține cumva de un studiu al fațadei pe care arhitecții atunci îl făceau, pe care îl puteau discuta cu meșterii respectivi...

ȘT: Încercăm să explicăm rațiunile din spatele tipului de element pe care îl invocă beneficiarul respectiv. Câteodată înțelege, câteodată...

RT: Și încercăm să explicăm prin scenarii. Adică când ne punem la masa de lucru uite ce se-ntâmplă dacă, ce se-ntâmplă dacă, ce se-ntâmplă dacă și cum pot fi ele interpretate contemporan. Pentru că de fapt toată logica asta a dantelărilor vine cumva și pe o logică modulară dacă stăm să studiem ce înseamnă arhitectura de vilegiatură. Adică ne uităm la toate fațadele astea foarte frumos compuse pe registre îți dai seama că de fapt cu ajutorul unui element de câmp și al unuia de colț prin repetiție s-a creat dantela, pe registre diferite. Deci nu e nevoie acum să devenim în 2024 flamboaianți așa și să ne uităm la o fațadă și să zicem trebuie cu de toate făcută, pentru că de fapt sunt niște reguli mai clare.

RN: Cu alte cuvinte, tehnologia atunci permitea în cea mai bună formă a sa să scoată așa ceva. Tehnologia acum permite să scoată ceva mult peste. Și nu mă refer neapărat mult peste din punctul de vedere strict al dantelăriei, că poate ar putea să fie mai săracă în dantelărie, dar e vorba că poate să fie mult mai expresivă altfel. Și că oamenii trebuie să se adapteze la un moment dat la timpurile lor. Pentru că la un moment dat mă întreabă cineva ”Domne, dar de ce nu faci o casă fix așa?” Și mi-a arătat o poză cu o casă neoromânească. Și eu am întrebat ”Tu de ce nu conduci un faeton din ăla de la 1890?” De ce conduci un Mercedes nou când poți să mergi cu ăla? Aia era cel mai bun pentru atunci. Ăsta e cel mai bun pentru acum.

ȘT: Materialele de construcție contemporane au fost făcute cu o anumită logică și trebuie să le folosești în logica respectivă.

RT: Și e vorba și de un dozaj minim de fapt. Adică dacă chiar îți place un conac, că sunt atât de multe clădiri abandonate și care există... case mai mici în oraș, unde se poate lucra foarte frumos.

ȘT: De obicei pentru oamenii care sunt pasionați sau mă rog le place această estetică istorică le recomandăm să-și caute o casă cu adevărat istorică.

RT: Adică, din nou revin la Govora. Se pune problema acum a unui nou plan urbanistic general și a creșterii orașului la nivel de hectare de teren care să intre în intravilan. Și e o situație paradoxală pe care lumea n-o sesizează în mod neapărat, când tu ai undeva la 60 la sută din patrimoniul istoric nefolosit în centrul orașului, un potențial incredibil de fapt, dar tu vrei să extinzi pe nu știu ce alte dealuri tocmai pentru a crea perspectiva asta a construcției de cinci case răsfirate pentru o priveliște mai frumoasă asupra pădurii...

RN: Alte exemple de altfel marca Atelier Govora.

RT: Am putea enumera câteva. Sigur că nouă ne place foarte mult și arhitectura contemporană. Asta trebuie spus pentru că avem această problemă și a percepției noastre, că lucrăm numai cu clădiri vechi. Numai că credem că arhitectura trebuie făcută practic și ca răspuns pentru perioada actuală. Noi, de exemplu, acum suntem angrenați în proiecte de scară medie aș putea spune, de la un anumit tip de cartier rezidențial, tipologii constructive mai speciale pe care încercăm să croim de fapt un tip de calitate a locuirii, mult mai în regulă. N-am ajuns încă să-l facem public, pentru că încă e în lucru, nu am ajuns propriu-zis la momentul șantierului. Sunt tot felul de locuințe colective în construcție acum, avem și un aparthotel care se construiește la Călimănești, cred că în următoarele două luni va fi gata. Și acolo am încercat să lucrăm cu spiritul ăsta al locului, cum să zic. E o clădire care e îmbrăcată toată practic în piatră naturală, am reușit să avem această negociere cu beneficiarul...

RN: Unde e?

RT: E la Păușa, practic destul de aproape de apă. E un P + 1 + mansardă de fapt...

RN: O știu, am trecut pe lângă ea! Felicitări! E undeva, e o mică curbă pe lângă ea. Foarte fain.

RT: Deci cu atenția asta asupra materialităților, asupra calității spațiului construit. Noi lucrăm acum în paralel și pe partea asta de clădiri istorice, dar și pe partea de arhitectură contemporană. Ni se pare foarte important să existe relația asta pentru un arhitect. Adică la un moment dat să nu se concetreze doar pe...

RN: Și din vechi, și din nou. Ca să poată să-și ia din tehnologiile vechi ce are nevoie să știe pentru nou.

RT: Și să-nțeleagă și care-i percepția asupra arhitecturii în momentul actual. Adică chiar dacă lumea, cum spuneai și tu, ar vrea să cumpere tot felul de clădiri istorice, poate că nu-și permit, poate că beneficiază de un anumit tip de buget, dar ar vrea să, nu știu, poate să creeze ceva contemporan, dar cu mult bun gust...

ȘT: Ideea e că oricum ar fi, trebuie să rămâi în prezent, nu contează... Clădirile istorice într-adevăr sunt o valoare și orașul ar trebui să le păstreze și să le integreze, de orașul contemporan vorbesc, dar pe de altă parte clădirile noi au la fel de multă, un rol la fel de important în felul cum evoluează...

RT: Deci nouă ne plac ambele mize, asta-i foarte clar, și tot încercăm din răsputeri să continuăm pe ambele fronturi. Vom vedea la un moment dat, că va veni și un moment când probabil vom rămâne mai focusați pe un anumit segment. Tot acum împreună cu colegii noștri am reușit să parafăm studiul istoric pentru PUG-ul orașului Govora.

RN: Felicitări!

RT: Da. Mulțumim! Și acum practic lucrăm și la scara asta să-i spunem macro, nu, asupra orașului. Încercăm să-nvățăm de fapt tot ce presupune dinamica urbană pentru o stațiune de felul lui Govora. Deci pleci din zona clădirilor singulare. Nu? Le gândești în partiu, pe lot și cam asta este... Povestea asta locală provine și din faptul că punând atât de multă presiune pentru o dezvoltare credem noi coerentă a orașului. Uite, la Govora, de exemplu, e pentru prima dată când s-a creat o comisie de urbanism a orașului. Chiar și în perioada interbelică nu a existat, deși era un tip de urbansim peisager foarte bine ținut în mână. Astăzi și Govora se confruntă la fel ca multe alte orașe cu dezlănarea asta...

RN: Da, a prezentului. Bun. Ce vă face pe voi, Atelier Govora, să vedeți lucrurile cum le vedeți? De ce vă complicați când viața ar putea să fie mai simplă?

RT: Studiind foarte mult în timpul școlii partea asta de restaurare de clădiri, dar și de clădiri noi, ne-am dat seama că avem o problemă să explicăm oamenilor de lângă noi, părinților, oamenilor care nu sunt de profesie arhitecți sau constructori, ce înseamnă să construiești... Am pus problema asta: de ce apar clădirile astea atât de urâte?... De ce nu există o coerență anume? Și atunci odată ce am părăsit logica școlii și am intrat pe făgașul ăsta al arhitecturii construite ne-am dat seama că merită să lupți pentru seriozitatea intervențiilor tale. E foarte greu, trebuie să știi să negociezi foarte bine. Și dacă ai valorile astea în care crezi poți ajungela un moment dat să convingi prin pasiune, prin entuziasm și oamenii din jurul tău să construiască așa. Sigur că am trecut și prin momente când nu am avut de lucru pentru că am refuzat, trebuie spus din capul locului asta. Adică nu am vrut să facem tot felul de alte prostii, pentru că se găsesc din păcate...

RN: Oferte multe.

ȘT: Și ne-am căutat noi de lucru. De exemplu, am făcut ghidul de bune practici pentru Govora, tocmai în ideea asta de care zice Radu, prin care încercăm să explicăm în ghidul respectiv oricărui om de ce...

RT: De ce așa și de ce nu altfel. Și dup-aia sigur, noi suntem încă foarte tineri cumva, suntem la început. Construcțiile noastre, nu foarte multe, dar, credem noi, serios făcute, vor ajunge la un moment dat să fie și finalizate și putem demonstra că, uite, ce înseamnă să construiești cu încredere și să îmbătrânească frumos. Și să fie plăcute beneficarilor, adică să fie mulțumiți de ce a ieșit la final.

RN: Și pentru oraș... Acum întrebările relaxante de final. Unde-ați merge în lume în momentul ăsta dacă ați putea oriunde și de ce acolo?

ȘT: E ceva ce ne-am propus de mai mult timp, dar n-am apucat. Aș merge să văd stațiunile din Franța pe care le tot comparăm cu Govora. Pentru că asta e o arie de studiu tangențială pe care noi ne-am format-o.

RN: Știți cum se zice, vă întindeți. Stațiunile din Franța... Adică cu alte cuvinte luați jobul voi și în vacanță.

RT: Da, da. Eu aș vrea să merg sincer să vizitez modernismul interbelic din Germania, Cehia, zona aia.

RN: Dar știți că și eu vin la noi să vadă Magheru. Am văzut la un moment dat un prof din Austria sau din Germania, era cu studenții la arhitectură, aveau toți carnețele și ăsta le explica, uite, cutare, cutare. Și după-aia am aflat de la doamna Derer de la facultate că modernismul românesc este considerat, alături de cel din Cehia, cam cel mai reușit de pe tot continentul. Ceea ce, nu știu, având concurența belgiană, concurența franceză și așa mai departe, e o realizare extraordinară în sine. Bun. Ce înseamnă timp liber la voi?

ȘT: Ce înseamnă? Nu prea știm ce e.

RT: Deocamdată nu putem să zicem că avem foarte mult timp liber.

RN: Lipsă în vocabular.

RT: Sport. Sport atât cât de poate și mici excursii. În țară, în afara țării.

ȘT: Dar tot pentru studiu.

RT: Dar scurte.

RN: Cum vă vedeți în 30 de ani, peste 30 de profesie? Mai sportivi ca acum?

RT: Cu siguranță... Și sperăm cu și mai mult entuziam, dar într-adevăr entuziasmul să vină și cu dozaj de-ăsta foarte clar între tot ce-nseamnă viața...

ȘT: Eu sper la mai multă susținere pe partea asta administrativă, sinceră să fiu. Sper să se mai rezolve.

RT: Da, din punctul ăsta de vedere cred că mai e foarte mult de lucru, dar așa profesional vorbind înconjurați de foarte mulți colegi și mai tineri dornici să învețe și să continuăm toată munca asta începută. Deja avem foarte mulți studenți care vor să vină alături de noi cumva să ne ajute pentru partea asta de arhitectură de vilegiatură ce se întâmplă ca Govora, să învețe despre cât de multe lucruri se pot face.

RN: Am avut un dialog foarte interesant cu Oana de Herculane. Sunt convins că aveți multe experiențe de împărtășit apropo de refăcut clădiri istorice.

ȘT: Ne cunoaștem.

RN: A, vă cunoașteți! Perfect, mă bucur să aud.

RT: Ea ține foarte mult legătura din ce știm cu colega noastră Irina. Irina Leca, cu care noi am cofondat Studio Govora e istoric de artă și e pasionată de managementul cultural, de tot ce înseamnă...

RN: Artileria grea.

RT: Artileria grea, da, da, tot ce-nseamnă partea asta. Și tot timpul există dezbateri între noi despre cum se pot face lucrurile... Noi ne focusăm tot timpul pe atac mai tehnic, vrem și punem mână...

ȘT: Și mai are momente când ne spune ”Vedeți că sunteți prea arhitecți, vorbiți prea...”

RT: Și-a ajutat, sincer. Povesteam într-un alt interviu, la un moment dat, când am ajuns la Govora și când am început să, s-a creat fermentul ăsta și lumea și lumea a început să fie atentă... Acum câteva luni când mă plimbam prin Govora tot așa să ne uităm la niște clădiri auzeam două doamne cum vorbeau despre arhitectura de vilegiatură și cât de important e urbanismul și toate lucrurile aste. Și mi se părea atât de exotic și în același timp... și mi-am dat seama că de fapt lumea din Govora sigur că s-a racordat unei percepții că, da, Govora are potențial și nu e chiar așa orice fel de localitate.

RN: Zilele Arhitecturii Balneare! Aia e vivovată!

RT: Da, da!

RN: Ce semănați aia culegeți!

RT: A funcționat!

RN: Radu și Ștefania, mulțumesc tare mult că ați venit alături de noi!

Mai multe detalii despre activitatea Studio Govora găsiți pe http://govora.studio