Nu proiectăm destul de bine pentru supraîncălzirea din vară | arh. Sonia Raețchi @ Oameni în spațiu | VIDEO INTERVIU

Iată, în cele ce urmează, transcrierea discuției:

Radu Negoiță: Salutare și bine ați venit la Oameni în spațiu, podcastul despre arhitectură, oraș și societate! Ca de obicei, eu sunt gazda voastră, arhitect Radu Negoiță. Astăzi avem alături de noi pe arhitecta Sonia Raețchi, care este specialistă în arhitectura pasivă, construcțiile nZeb și cercetător REDBHI. Ce înseamnă cele două acronime, Sonia?

Sonia Raețchi: O să încep cu clădirile aproape zero energie. A fost subiectul abordat de mine la cercetarea doctorală, Principiile și provocările privind implementarea clădirilor aproape zero energie în România. Cumva am rămas cu acest acronimi la nivel paneuropean și toată lumea s-a obișnuit să îi spună nZEB.

RN: Sună bine că sună a zebră...

SR: Suna minunat. Cu cât repetăm mai mult cu atât sună mai bine. Iar cercetarea REDBHI este un acronim lung și interesant care se referă la reducerea efectului de insulă termică urbană, preponderent în orașul București, ne-am concentrat pe orașul București. E o cercetare care a avut loc în perioada 2016-2017, încă lucram în paralel la cercetarea doctorală. Director de proiect a fosta doamna profesor doctor Cristina Ochinciuc. A fost foarte interesant că am avut parteneri variați, atât din medul privat, cât și Universitatea București și nemetschek. Practic, au fost două rezultate majore, unul dintre ele cumva adresat arhitecților, un compediu de soluții care are ca efect reducerea efectului de insulă termică urbană. Și celălalt rezultat a fost cumva inedit. Am reușit să integrăm într-o platformă bazată pe date GIS 20 de apartamente și primeam alerte climatice fiecare dintre noi, fiecare dintre membrii...

RN: Când era prea cald?

SR: Da, când era prea cald. În funcție de localizarea lor, în funcție de un anumit punctaj, de o grilă de punctaj bazată pe etajul la care ne aflam, orientare...

RN: Deci asta înseamnă insulă termică.

SR: Insula termică urbană de fapt este un efect al antropizării. Dacă ne uităm, nu știu, de sus, din sateli, la orașul București și măsurăm temperaturile față de periferie, față de...

RN: Zonele mai puțin populate...

SR: Zonele adiacente, da, observăm această amprentă umană lăsată asupra orașului, observăm că sunt temperaturi foarte diferite, iarăși, observăm foarte, foarte clar zonele vegetale accentuate, deci zone de parcuri, lanțul de lacuri din nordul Bucureștiului. Observăm iarăși pădurea  Reactorul, se vede așa. Efectul acestei păduri se vede un cerculeț pe hartă. La fel, Lacul Morii. Deci sunt zone evident cu luciu de apă sau zone vegetale...

RN: Care sunt mai răcoroase.

SR: Care sunt mai răcoroase și de asemenea se vede efectul acesta al dezvoltării urbane spre periferie, al antropizării pe anumite extinderi ale orașului București.

RN: Bun. Și atunci întrebarea firească care vine după treaba asta este de ce m-ar interesa pe mine, cetățean român locuitor în București dacă zona unde locuiesc eu e insulă termică sau nu? E ceva ce mă afectează vara când e oricum cald? Nu de alta, dar am senzația că apartamentul meu e insulă termică vara.

SR: Tot Bucureștiul este într-o insulă termică urbană. Cei de la Institutul de Meteorologie au avut și un studiu pe 70 de orașe din România, de peste 30.000 de locuitori, și în majoritatea se simt destul de clar aceste efecte ale insulei termice. Dar, de ce te-ar interesa pe tine, ca cetățean obișnuit? În primul rând, cred că ai petrecut măcar o parte din vara asta în București, te-ai bucurat de alertele de caniculă. Noaptea sunt cele mai mari probleme. Noaptea poate să crească acest efect cu până la 6-8 grade. Ca să-nțelegem de ce-i asta o problemă, nu apucăm să răcim spațiile interioare. Dacă depășește temperatura nocturnă 20 de grade este foarte, foarte greu...

RN: Foarte greu să adormi...

SR: Să adormi, să le răcești.

RN: E vorba și de capacitatea de autoreglare a corpului uman, care poate să fie afectată de treaba asta.

SR: Da. Până la urmă, totul se rezumă la confort. Confortul uman are niște parametri destul de restrânși, ne ajută să ne acomodăm la medii diferite, la zone climatice diferite, să răspundem și să trăim într-un oarecare confort în aceste zone. Problema este că atunci când temperatura urbană crește cu 6 până la 8 grade, cum se întâmplă deseori în București pe timpul nopții, nu suntem echipați să reducem... Ieșim din acei parametri de confort și se simte.

RN: Ce presupune, pentru cei care se uită la noi, nZEB în situația proiectării unei clădiri?

SR: Cred c-o să fac un pic o legătură cu subiectul de mai devreme și după aceea intru puțin mai profund în ce înseamnă nearly Zero-Energy Building. Insula termică urbană are un efect inclusiv acestei proiectări, sau ar trebui să aibă și în practică asupra proiectării de clădiri aproape de zero energie. Dacă ne raportăm la zone climatice, de exemplu Romania, Bucureștiul ar fi în zona 2, temperatura de iarnă de minus 15 grade. Orice mică diferențiere față de această temperatură de calcul ar trebui să schimbe inclusiv calculele noastre și să proiectăm puțin diferit. Deci până aici se duce efectul de insulă urbană, până la partea de proiectare. Și iarna, ca iarna, dar apare această problemă a supraîncălzirii și nu proiectăm încă suficient de bine pentru partea de supraîncălzire pe timp de vară. Să mă întorc la nZEB, ce înseamnă? Este standardul obligatoriu de construire în România... E un minim care se referă din nou la confort, la o garanție a performanței. Și acest minim se referă la mai multe componente.

RN: Exact la despre componentele astea voiam să te întreb, pentru că nearly Zero-Energy Building pentru multă lume poate să sune ceva de tipul, OK, cum fac eu să consume electrocasnicele mai puțin. Nu este vorba doar despre asta.

SR:Nu. Este vorba despre consumul total de energie și ar trebui să se-nscrie în anumite valori. Ele sunt diferențiate, din nou, în funcție de tipul de clădire și de zona climatică, de clădire rezidențială, nerezidențială și așa mai departe, cum e firesc. Se referă la niște emisii maxime de CO2 și se mai referă la utilizarea resurselor de energie regenerabilă.

RN: Ce înseamnă asta?

SR: Înseamnă de la energie geotermală la energie eoliană...

RN: Adică de a nu merge doar pe gaz.

SR: De nu a merge doar pe gaz, da.

RN: Păi și când vorbeai despre mai mulți parametri la care se referă standardul ăsta care a venit din Uniunea Europeană, nZEB, este vorba și despre termoizolare, și despre sistemele de încălzire?

SR: Nu este un standard atât de restrictiv încă să spună exact ce ar trebui să folosim. Sunt niște rezultate la care putem să ajungem pe mai multe căi. Nu ne spune nimeni, trebuie să folosiți acest sistem constructiv sau această soluție tehnică.

RN: Dar folosiți ce soluție tehnică vreți câtă vreme vă încadrați în numărul ăsta de KW consumați pe lună.

SR: Exact. Pe an. Are legătură foarte mare și cu anvelopa și ăsta era următorul factor care trebuie luat în calcul pentru că și anvelopa are niște rezistențe termice de care trebui să ținem cont, iar, și ele apar în Mc 001, și practic pornind de la aceste elemente de anvelopă care trebuie să respecte, din nou, un standard minim. Standardul acela minim este minimul legal, noi putem să facem mult mai mult și câteodată este rentabil să facem mult mai mult. Dar pornind și de la aceste elemente de anvelopă și având grijă ca acest consum să se înscrie în anumite valori, CO2 să se înscrie în anumite valori și sursele regenerabile să fie măcar în acel procent..., implementate ajungem la nZEB. Nu e doar atât. Evident, o clădire mai compactă volumetric va ajunge mai ușor la acest standard. Depinde foarte mult poziționarea pe sit, depinde foarte mult de orientarea fațadelor, depinde foarte mult de vecini, de umbrire. Trebuie toate aceste lucruri luate în calcul.

RN: Care este diferența dintre standardul nZEB și standardul pasiv?

SR: În primul rând, de valori, aș spune. Pentru mine e foarte mică diferența ca proces. În proiectarea de case pasive, orice clădire o încep pornind de la aceste valori pe care încerc să le integrez.

RN: Era 0,018?

SR: 15

RN: 15 wați  pe metru pătrat-Kelvin.

SR: Da. Acestea sunt valorile pentru anvelopă. Dar o să mă întorc un pic. Ce înseamnă pentru mine era întreabarea, diferența între nZEB și pasiv. Clădirile pasive de până la șase ori mai eficiente decât clădire aproape zero energie în România. E mult mai greu de atins standardul de casă pasivă. La fel, de dificil de atins standardul de clădire low energy certificat prin standardul de casă pasivă. Clădirile nZEB ar trebuie să fie uzuale... Sunt obligatorii, iar standardul pasiv, iarăși o diferență foarte importantă, este un standard opțional.

RN: Da. Un pic mai greu de atins pentru că și tehnicile de construcție și materialele sunt mai scumpe.

SR: Sunt mai scumpe, e mai complex, trebuie foarte mare grijă la detalii. Și, din nou, aici ne întoarcem cumva la subiectul anterior, insulă termică urbană, este și mai dificil de atins într-un mediu urban datorită însoririi, umbririi, aceste efect de insulă termică e un challenge, e o provocare cu adevărat.

RN: Cam care ar putea să fie metodele care să ne-ajute să reducem efectele de insulă termică?

SR: Cred că aș lua-o cumva de la scară micro la macro. Dacă ești o persoană în vârstă care locuiește într-un apartament din București, sunt anumite lucruri pe care poți să le faci, unii dintre ei ajung să le facă, cum ar fi obloane exterioare, cum ar fi, dacă ești la un etaj inferior, să plantezi vegetație, să-ți umbrească pe timpul verii, vegetație cu frunze căzătoare... iarna să lase soarele să pătrundă. Până la, să zicem că ești un administrator de imobil rezidențial sau ceva similar, contează foarte mult culoarea clădirilor, sunt soluții acum de acoperișuri verzi, de fațade verzi, materialele din care sunt realizate...

RN: Nu vorbim de culoarea clădirilor, să le facem verzi.

SR: Nu, nu vorbim. Nu zic un ”Nu” categoric, dar nu asta este ideea...

RN: E vorba de plantarea pe fațade. Sunt ghivece speciale care fac parte dintr-un stil de fa’ade ventilate.

SR: Sunt multe tehnici și multe variante. Sunt destul de puțin dezvoltate la noi încă, dar am văzut că au început să apară. Și acoperișurile verzi cred că au intrat cu adevărat în sfârșit pe piață și în România. Mergând un pic mai departe, la spațiile adiacente zonelor de locuit...

RN: Așa. Deci am pornit de la unitatea celula care este locuința, mergem la tronson.

SR: Mergem la tronson. Contează foarte mult spațiile adiacente. Contează foarte mult umbrirea asta prin vegetație de tip pom cu frunze căzătoare. Contează foarte mult să fie o suprafață suficientă de spații verzi care evident răcorește mediul exterior. Iarăși, dar deja vorbim de niște proiecte mai speciale, luciul de apă întotdeauna este benefic pentru reducerea efectului de insulă termică urbană. Deci contează foarte mult suprafețele, pavimentele. Cu cât sunt mai poroase și mai naturale cu atât e de obicei mai bine. Dacă e să vorbim la o scară macro de planificare urbană, contează iarăși granulația asta, porozitatea, faptul că există suficient de multă umbră și totuși există culoare suficient de largi încât să permită ventilația stradală.

RN: Curenții care circulă între anumite piațete sau pe anumite străzi. Înțeleg, da.

SR: Da. Și din nou, materialele.

RN: Asta nu-i o chestie extraordinar de greu de calculat? Nu se folosesc softuri parametrice...?

SR: Ba da. Este o chestie extraordinar de greu de calculat, ar trebui folosite softuri parametrice, dar ar putea să fie și la nivel de recomandare, cum deja apar o parte din aceste recomandări în regulamente de urbanism, un număr de atâția copaci pe metru pătrat de spațiu verde sau suprafețe poroase. Deci da și nu. Ar trebui făcut...

RN: Da, ca să ai exactitate, dar dacă nu ai gradul ăsta de exactitate, dacă nu ai mijloace atât de precise măcar poți să iei niște măsuri pentru a scădea exesul ăsta apăsător al excesului de căldură.

SR: Exact.

RN: Pentru că până la urmă încălzirea globală putem să spunem că o simțim fiecare dintre noi pe pielea noastră în momentul de vârf al sezonului de vară. Țin minte, Sonia, foarte interesant am văzut la un moment dat un arhitect japonez avea de construit o casă pe un teren pe care dacă n-ar fi fost nimic construit două mici spații de-astea urbane ar fi avut legătură unul cu altul. Și el și-a dat seama că dacă el construiește acolo o casă tipică, standard, el va bloca circulația curenților între cele două spații. Dar omul a avut sensibilitatea și atenția să se aplece asupra situației de genul ăsta. Cert este că curenții aveau pe unde să treacă. Și omul modelase chestia asta, adică fusese chiar un fel de calcul în materie de dinamica fluidelor ca să vadă pe unde s-ar duce fluidul numit aer și curenții de aer încât să înlesnească partea asta de ventilare, care e foarte necesară. Mă rog, ei în clima lor au și ei anotimpul ăsta care este destul de cald, dar este și umed în același timp. La noi căldura este mai uscată. Dar cu toate acestea e foarte important și la noi pentru că vedem care este incidența problemelor pe care le au persoanele vulnerabile în sezonul estival când vin căldurile alea mari, când chiar și pentru noi, ne e greu să ne concentrăm. Ieși afară dintr-un mediu unde ai 20, 20 și ceva de grade, unde probabil ai aer condiționat, te izbesc 37 de grade, funcționezi cu totul altfel. Și acuma că e toamnă spre iarnă începem să uităm de genul ăsta de probleme, dar o să ne amintim despre ele la vară. Fiecare ne reamintim.

SR: Am înles că în Europa inclusiv s-au schimbat destinațiile de vacanță datorită efectului acesta de insulă termică urbană și nu mai sunt căutate exact acele destinații ca acum, să spunem, zece ani, ci migrează spre nord.

RN: Nu mai e sudul Greciei, e nordul Greciei.

SR: Da, este. Și mai sus.

RN: În ce măsură speri că se vor aplica rezultatele cercetărilor voastre apropo de insule urbane și de ce depinde punerea lor în practică?

SR: Cred că depinde foarte, foarte mult de municipalități...

RN: Asta nu e o chestie doar pentru București?

SR: Nu-i o chestie doar pentru București. Cum spuneam și mai devreme, există niște studii care au monitorizat cred că 70 astfel de orașe din România cu peste 30.000 de locuitori fiecare având ponderea specifică a acestor efecte de insulă termică urbană. Bineînțeles, este foarte diferit dacă te gândești la Brașov, care are alt climat decât Bucureștiul, sau Constanța și așa mai departe. Dar aceste lucruri ar trebui implementate cumva peste tot și la nivel de reglementări cred că ar trebui să apară.

RN: Ar fi un lucru de dorit, pentru că până la urmă sunt foarte, foarte multe mici detalii care transformă senzația asta de comuniune a oamenilor cu mediul pe care îl locuiesc și îi ajută să-și aproprieze spațiul. Eu am fost fascinat în facultate, țin minte, când am învățat la istoria arhitecturii, de Pergam care avea porticele pe marginile piețelor și piațetelor. Alea aveau un scop de a-i ajuta pe oameni să fie feriți de exesul de căldură până la urmă.

SR: Da, nu inventăm nimic nou, doar trebuie să fim puțin mai atenți la mediul pe care...

RN: Sunt soluții de bun simț pe care le putem reaplica și-acum. Bun. În altă ordine de idei, ai mai multe premii obținute la concursuri dedicate reconversiilor funcționale și reabilitărilor. Care dintre ele a fost pentru tine provocarea cea mai interesantă și de ce?

SR: Probabil că fiecare a avut anumite elemente care m-au motivat și m-au făcut să cresc ca arhitect. Dar cred că-aș spune că provocarea cea mai interesantă a fost la un concurs din Italia, Regeneration, bazat pe standardul Living Building Challenge, s-a desfășurat în 2017. Procesul era următorul: aplicam tineri arhitecți din toată Europa un CV, s-au constituit trei echipe după ce a fost un oarecare proces de selecție, nu știu mai multe din culise, și au fost trei echipe formate fiecare din cinci arhitecți, ingineri, specialități cumva complementare.

RN: Și ce trebuia să faceți?

SR: Trebuia să, în 64 de ore, e foarte important de menționat, ... undeva în Italia în zona Riva del Garda, ... absolut superb. Doar c-a plouat, toată această săptămână, lucru care ne-a ajutat foarte, foarte mult.

RN: Că în loc să stați pe afară să vizitați, v-ați ținut de treabă.

SR: Exact. Ne-am ținut de treabă. Eu venisem cu două zile înainte, am apucat un pic să vizitez. Și am stat aceste 64 de ore, care, nu știu, probabil prima noapte probabil c-am dormit opt, a două patru și ultima două ore și mă mir că am apucat să dormim. Practic, tema concursului era o conversie. Era o conversie cum mi se pare ideal să fie gândită. Adică o conversie a unui spațiu, a unei grădinițe într-un centru comunitar.

RN: Adică nu mai era folosită ca gradiniță și voiau s-o transforme în altceva.

SR: Nu mai era folosită ca grădiniță. Avea niște spații, nu știu, pentru mine, cel puțin la momentul acela, era o grădiniță extraordinară. Fiecare clasă avea spațiu exterior și acces direct spre spațiul exterior era o zonă minunată cu umbrele, în care își lăsau galoșii și umbrelele copiii la intrare. Adică erau niște lucruri, așa, care dădeau culoare.

RN: Italia! 

SR: Italia, exact. Dar ce nu aveau și am descoperit cumva din cauza celor două zile...

RN: Toalete n-aveau.

SR: Nu, aveau de toate.

RN; Glumesc.

SR: Ce nu aveau pentru acest centru comunitar, nu aveau cumva un spațiu public. Corect, e Italia. Aveau nevoie de un spațiu public, cum spuneai și mai devreme, un spațiu ferit, un spațiu acoperit, un spațiu în care se puteau aduna vară, iarnă.

RN: Adică un spațiu public unde să stea de vorbă și cînd afară nu e plăcut?

SR: Exact. Un spațiu public am simțit că este exact ce ar aduna comunitatea acolo. Nu era suficient să transformăm o grădiniță într-un centru comercial. Nu că-i ușor, e complicat având în vedere că cerințele acestui standard în care trebuia să avem grijă la fiecare șurub, trebuia să le numărăm să vedem unde se duc, cum putem refolosi tâmplăria, distanțele de la care urma să aducem elementele...

RN: Adică voi practic trebuia să folosiți mâna de lucru locală...

SR: Mână de lucru, materiale cât mai locale

RN: Să aveți mai mult accent pe mana de lucru încât să nu fie nevoie să mergeți să cumpărați de la Leroy Merlin sau o chestie de gen ăsta.

SR: Da, dar pe lângă asta, deci aveam toate componentele pe care le are standardul acesta aproape zero energie...

RN: Deci tot nZEB.

SR: Era nZEB. Era în accepțiunea lor nZEB. Adică aveau un consum de energie foarte redus, dar pe lângă asta contau foarte, foarte mult materialele, originea lor, felul în care erau refolosite pe sit sau... De exemplu, am găsit niște asociații de artiști care lucrau în metal și am refolosit, am hotărât că metalul care va fi preluat din clădire va fi refolosit. Și totul foarte calculat. Din fericire nu am făcut eu parte asta, aveam ingineri civili din Italia care... Dar a fost un efort colosal să calculăm necesarul de energie, să calculăm umbrirea, să calculăm necesarul acesta de materiale, practic am avut și-un deviz la sfârșitul proiectului. Costuri estimate și totul în, asta nu ar trebui să audă beneficiarii, că se poate în 64 de ore, dar aparent...

RN: Păi, se poate, dar fără somn

SR: Se poate fără somn și se poate adunând niște oameni foarte, foarte motivați. Cu niște tutori absolut excelenți în standardul acesta Living Building Challenge. Extraordinară experiență și inclusiv de sudare a echipei, cinci oameni care nu se cunosc, aruncați într-un loc și hai!

RN: Care dintre proiectele la care ai lucrat s-a materializat cel mai aproape de intenția arhitectului Sonia Raețchi?

SR: Aici cred că-i dificil. Cred că niciunul nu a ieși chiar cum mă-așteptam și asta probabil o să răspundă 98% dintre arhitecți...

RN: Care s-a apropiat.

SR: Cred că a fost o casă de dimensiuni reduse începută și terminată într-o vară în perioada pandemiei. Casă pe structură de lemn, că astfel s-a petrecut miracolul, prima casă pe structură de lemn pe care am realizat-o, și a fost interesant procesul cu ei. Ne-am văzut doar pe Zoom. Am fost, am vizitat cu măști și după-aceea ne-am văzut numai pe Zoom, pentru că eram în pandemie.

RN: O casă pandemică.

SR: Da, o casă pandemică. O casă pandemică cu patru dormitoare foarte distanțate unul de celălalt. Asta a fost tema, să aiba patru spații...

RN: Unde?

SR: În județul Arges. Un sit rural, deschidere spre sud. O casă parter foarte cuminte, foarte așezată, dar care cumva ascunde un secret. Miezul ei are un spațiu dezvoltat foarte mult pe înălțime. Pare altceva la exterior, iar înăuntru se înalță în mod surprinzător și e un spațiu cumva de adunare a întregii familii.

RN: Casa este oarecum arhetipul principal al arhitecturii. În principiu, arhitectura există pentru case, tot restul...

SR: Pentru adăpost.

RN: Pentru adăpost. Tot restul este conex, sunt necesare, dar sunt o extensie, și orașul este o extensie a unei case, a unei celule unde stă o familie care se dezvoltă și crește acolo în spațiul lor. Și asta mi se pare una dintre chestiile foarte...

SR: Cred că asta mă și atrage cumva. Plus că lucrul cu clădiri din acestea de dimensiuni reduse, cu beneficiar, cu familia, ajung să-i cunosc foarte bine și fiecare are o poveste. Nu pot să fie două case la fel. Descoperi că oamenii nu sunt la fel, că au nevoi diferite, că relaționează diferit unii cu alții, că prioritățile lor sunt diverse...

RN: Pentru fiecare acasă are alt parfum 

SR: Și-i o poveste. Fiecare familie e o poveste...

RN: Frumos spus. Acum o să te rog sa ne spui puțin despre Caravana nZEB în care te-ai implicat din noiembrie. E de interes doar pentru noi arhitecții și colegii din profesiile conexe sau ar putea să aducă un plus și pentru persoanele din afara meseriei?

SR: Ar trebui să ofer un pic de context. Caravana nZEB practic e expresia proiectului nZEB Roadshow, un proiect realizat din fonduri Horizon alături de entități din Bulgaria, din Grecia, din Italia și din Croația. Scopul proiectului a fost popularizarea conceptului nZEB. Ideea era să mergem în patru orașe din România, în București, în Brașov, în Iași și în Cluj. Am reuși să adăugăm și Timișoara și să mergem cu un container mobil și pur și simplu să fim noi, membrii echipei, într-o piață, povestind despre nZEB oricui dorește să ne audă. Lucrurile au degenerat datorită unor colaborări foarte bune și a sprijinului din partea industriei construcțiilor, a multiplelor entități care ni s-au alăturat...

RN: Înseamnă cu lucrurile n-au degenerat, au generat...

SR: Au generat, corect.

RN: Au generat coeziune.

SR: Au generat coeziune și a crescut foarte mult. Dintr-o piață de la Brașov în care aveam trei corturi s-au mărit...

RN: Asta înseamnă colaborare.

SR: Asta înseamnă colaborare. Și asta înseamnă un interes și înseamnă că era nevoie de așa ceva. Era o nevoie a pieței la care nu ne așteptam într-o asemenea proporție.

RN: Deci practic caravana asta din noiembrie o să fie plină cu informații și cu firme care vin cu tot felul de soluții interesante pentru nZEB.

SR: Avem peste 70 de expozanți.

RN: Deci e clar că poate să vină toată lumea și e chiar indicat.

SR: E chiar indicat să vină toată lumea. Vom avea evenimente indicate autorităților publice, vom avea un kids corner și le spun pe măsură ce mi le amintesc, vom avea întâlniri dedicate consultanței cu clienți, oameni care se gândesc să-și construiască o casă, oameni care sunt nesiguri de anumite detalii, arhitecți care sunt nesiguri de anumite detalii, s-a întâmplat și așa și a fost foarte util. Vom avea sesiuni de demonstrații, de exemplu. Vom avea prezentări, o bucățică de conferință care se va desfășura pe parcursul celor patru zile.

RN: Care-i perioada?

SR: 22-25 noiembrie.

RN: 22-25 noiembrie, cei care dorți să vă faceți case, caravana nZEB. Unde va fi?

SR: Doar nZEB puteți să va faceți case. Deci vă așteptăm, Arena Laminor.

RN: Am ajuns la ultima întrebare. Sonia, care este locul din lume unde te-ai duce acum fără să te gândești de două ori și de ce ți se pare că ar merita vizitat?

SR: Da. E o întrebare complicată. Nu voi avea vacanță pentru o perioadă lungă de timp... așa că aș pleca oriunde. Dar, probabil, că dacă ar fi să-mi aleg un loc pe care aș vrea să-l vizitez ar fi Mozambic, și anume regiunea Xai-Xai.

RN: De ce în Xai-Xai?

SR: Am lucrat pentru un concurs acolo, o grădiniță, tot respectând anumite principii de sustenabilitate. Nu știu, mă intriga istoria locului, mă intrigă... peste 60% din populația locului sunt tineri sub 18 ani, au sporul natural mare, este într-o continuă dezvoltare. E o țară care nu apucă să trăiască, au cicloane repetate și construiesc absolut haotic.

RN: Și atunci seamănă cu cursul tău? Are legătura cu nevoia de reziliență în fața...?

SR: Da. Cred că asta m-a atras foarte mult la acel concurs. Inclusiv am încercat să gândesc un sistem nou constructiv bazat pe ce au ei local, pe arhitectura asta de pământ.

RN: Case care trebuie să stea, să nu fie date jos de cicloane.

SR: Case care trebuie să stea și care trebuie să fie construite dacă se poate gratis sau... cu mâna de lucru locală...

RN: Păi, și cum le faceți? Cu saci de nisip?

SR: Nu, era pământ bătătorit în proiect... Nu sunt zonă seismică. Oricum, era o clădire pe un singur nivel, cu o curte interioară tot datorită necesității de umbrire și controlului solar. Și fiind grădiniță conta foarte mult și siguranța copiilor și un spațiu închis în care să poate să zburde. Și ca sistem de acoperire, încă nu am apucat să testez în practică, dar e una dintre dorințele mele, ei acoperă foarte des cu tablă. Tabla este ieftină, au câteva făbricuțe de tablă și acoperă totul cu tablă. Tabla aceea fiind tablă și prinsă precar este bineînțeles zburată la primul ciclon. Și se repetă acest proces din nou și din nou. Ce încercasem eu alături de colegul meu Paul Machedon să inventăm pentru aceast concurs era un sistem în care foloseam aceasta tablă cutată, era prinsă cu niște cabluri în forme curbate, iar peste era așezat pământ bătătorit dându-i o anumită masivitate și legând-o cumva de structura de mai jos.

RN: Deci o întindeți oarecum, o torsionați.

SR: O întindeam. O torsionam și rămânea acest cofraj cumva pierdut al acoperișului.

RN: Deci ea era întinsă și peste ea venea ce?

SR: Pământ bătătorit, același lucru din care erau făcuți pereții, care-i conferea o anumită rezistență...

RN: Dar asta e o greutate suplimentară

SR: Era evident o greutate suplimentară.

RN: Da. Și fiind mai grea și fiind și torsionată înțeleg acum logica că vântul nu o mai poate împinge ca pe o pânză.

SR: Da. Pentru niște deschideri rezonabile părea să funcționeze din ce-am discutat cu diverși ingineri de rezistență pe acest subiect.

RN: Sonia Raețchi, mersi frumos că ai venit la Oameni în spațiu.  A fost o discuție super interesantă. Cred că unul dintre lucrurile pe care trebuie să le reținem este încă o dată CAravana nZEB 22-25 noiembrie la Laminor.

SR: Dacă aș putea să adaug un alt proiect de-al clusterului de care am uitat, nici nu cred că ți-am povestit despre el, așa că mai bine îmi iau un minut acum. Are legătură tot cu educarea, de data asta a specialiștilor și a lucrătorilor în domeniul construcțiilor. Se numește nZEB Ready, îl puteți găsi pe pagina clusterului pRO nZEB, și avem o serie de cursuri de calificare în domenii conexe nZEB, de la specialiști în uși suflante la calculul punților termice, probleme de etanșeitate la aer. Sunt 13 astfel de cursuri, până la proiectare bioclimatică, soluții de umbrire. Sunt deosebit de interesante. Fiecare curs durează două zile, sunt gratuite și se termină foarte repede din momentul în care le promovăm. Putem distribui linkurile și vor mai fi multiple astfel de cursuri.

RN: Sonia, încă o dată, merci!

SR: Mulțumesc!

RN: A fost foarte interesat și poate ne mai revedem și cu altă ocazie să discutăm de subiectele noastre.

SR: Cu mare drag!

RN: Vă mulțumim că ați fost la Oameni în spațiu. Eu sunt gazda voastră, Radu Negoiță, sperăm că v-a făcut plăcere să ne vedeți în discuție. Ne vedem data viitoare. Salut!

Pentru mai multe informații despre activitatea Clusterului pRO-nZEB și programele de informare și formare oferite, vizitați www.pro-nzeb.ro.