O bibliotecă concepută să reziste 400 de ani câştigă prestigiosul premiu Stirling
Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici (RIBA) a anunţat săptămână trecută câştigătorul prestigiosului premiu Stirling pentru 2022. “Cea mai bună clădire” nouă din Marea Britanie este biblioteca instituţiei Magdalene College din Cambridge, proiectată de Niall McLaughlin Architects.
Clădirea construită din cărămidă şi lemn pentru Universitatea Cambridge este “exemplul suprem pentru cum să construieşti pe termen lung” şi “un model spre care să aspiri”, au apreciat membrii juriului.
Cu un design contemporan, dar în acelaşi timp sensibil la context, aducând un omagiu arhitecturii colegiului construit în urmă cu 700 de ani, noua bibliotecă înlocuieşte sălile de studiu devenite neîncăpătoare ale unei clădiri din secolul al XVII-lea învecinate şi a fost concepută pentru a dăinui cel puţin patru secole de acum încolo.
Dincolo de faţada animata de o serie de acoperişuri în două ape şi hornuri vizitatorii descoperă un interior amplu şi aerisit, cu zone amenajate pentru studiul în grup şi locuri mai retrase pentru lectura individuală.
Interiorul primeşte o cantitate generoasă de lumină naturală graţiei luminatoarelor inserate între hornuri, care contribui la rândul lor la ventilarea pasivă a spaţiilor.
“Un cadru unic cu un scop clar – Noua Bibliotecă a Magdalene College este o arhitectură sofisticată, generoasă, care a fostt construită pentru a dura. (…) Interiorul scăldat în lumină, din lemn care emană căldură înalţă spiritul şi încurajează conexiunile. (…) Angajamentul cuprinzător de a construi ceva care va trece testul timpului poate fi simţit în fiecare material şi detaliu şi din toate perspectivele. Acesta este exemplul suprem pentru cum să construieşti pe termen lung” , a declarat preşedintele RIBA, Simon Allford.
Premiul Stirling a fost înfiinţat în 1996 şi este acordat în fiecare an unei clădiri noi despre care juriul consideră că are cel mai semnificativ impact asupra arhitecturii britanice.
Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici (RIBA) a anunţat în vară lista scurtă a proiectelor nominalizate anul acesta pentru premiul Stirling, Iată care au fost celelalte proiecte care au concurat pentru cea mai prestigioasă distincţie acordată în domeniul arhitecturii în Marea Britanie.