Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

O instalaţie spectaculoasă deasupra oraşului Rotterdam

O instalaţie de un oranj aprins conectează la nivelul acoperişului două clădiri adiacente din Rotterdam, deschizând pentru locuitorii oraşului un nou şi bine-venit spaţiu urban.

O instalaţie spectaculoasă deasupra oraşului Rotterdam
Captură YouTube

Rooftop Walk este o structură concepută de arhitecţii olandezi de la MVRDV şi construită de firma Dutch Steigers, specializată în eşafodaje, ca parte a festivalului “Rooftop Days” din Rotterdam, cu ocazia căruia vizitatorii pot explora acoperişurile clădirilor, special amenajate cu această ocazie.

Lungă de 600 de metri, instalaţia porneşte de la baza complexului World Trade Centre, se prelungeşte pe acoperiş, pe lângă turnul de sticlă, de unde pleacă sub forma unei pasarele suspendate la 30 de metri deasupra străzii Coolsingel către imobilul vecin, clădirea istorică a magazinului Bijenkorf proiectată de Marcel Breuer.

O serie de spaţii verzi, de expoziţii şi de instalaţii create la înălţime au rolul de a scoate în evidenţă potenţialul pe care acoperişurile îl au în ceea ce priveşte sprijinirea biodiversităţii oraşelor, cultivarea de plante comestibile, colectarea de apă sau producerea de energie electrică.

“Rolul Rooftop Walk este acela de a-i oferi publicului o nouă perspectivă asupra oraşului”, spun arhitecţii, în opinia cărora, valorificate corespunzător, acoperişurile pot face oraşele mai locuibile, mai sustenabile şi mai sănătoase.

Proiectele de acest gen pot ajuta la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, pot oferi o soluţie la criza locuinţelor şi pot contribui la tranziţia către energia regenerabilă. “Rooftop Walk atrage atenţia asupra acestor probleme şi îi face pe vizitatori să fie mai conştienţi de aceste posibilităţi, în special într-un oraş ca Rotterdam, unde o suprafaţă de 18,5 kilometri pătraţi de acoperişuri plane rămâne neutilizată”, adaugă arhitecţii.

Instalaţia poate fi vizitată până pe 24 iunie 2022.

Oraşele din ce în ce mai dense, în care fiecare metru pătrat este aprig disputat, ignoră de cele mai multe ori această resursă spatiala preţioasă pe care o pot constitui acoperişurile. Înverzirea lor este una dintre metodele prin care pot fi valorificate. Avantajele acoperişurilor verzi merg dincolo de apectul estetic şi de funcţiunea de spaţii de recreere. Ele contribuie la atenuarea insulelor de caldură, reţin apele pluviale, pot ajuta la reducerea consumului de energie pentru încălzire şi răcire şi oferă o bună izolare fonică. Descoperă în continuare 10 exemple impresionante de acoperișuri verzi pentru oraşe sănătoase

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.