O locuinta confortabila dar plutitoare
Penny Lee, designer si director artistic din Yorkshire, locuieste in Amsterdam de zece ani. In urma cu sapte ani Penny a decis sa isi mute locuinta intr-una din ambarcatiunile ce stau la chei pe canalele orasului, chiar in zona centrala. Locuinta simpla si minimalista ofera un contrast puternic in comparatie cu viata febrila a orasului.
In intregul demers de personalizare a spatiilor Penny a ales personal diferitele elemente de mobilier si decoratii astfel incat acestea sa o reprezinte. In interior predomina albul punctat pe alocuri de pete bleu si roz, cu diferite reviste, poze si tablouri amplasate la vedere. A avut mare dreptate cand si-a caracterizat stilul ca fiind „alb, luminos si aerisit”.
Locuinta reuseste in mare masura sa fie reprezentativa pentru modul de viata din Amsterdam. Zona de zi se grupeaza in jurul godinului, cu o canapea confortabila, perne pufoase si o varietate de reviste si carti pentru o lectura tihnita.
Intr-un astfel de spatiu lumina joaca un rol important, facand camerele sa para mai ample, mai generoase. Pentru a sutine acest lucru, mare parte din mobilier a fost si el ales sa fie din lemn alb sau crem. Accentele din lemn ale ferestrelor, blaturilor si scarii se profileaza placut pe fundalul alb.