O locuință minimală, dar cu o spațialitate deosebită
Fiecare nivel se deschide catre celalalt astfel ca membrii familiei sunt mereu in contact vizual unii cu ceilalti si pot comunica mai usor aflandu-se in camere diferite. Chiar daca peretii de compartimentare lipsesc aproape in totalitate, membrii familiei ne declara ca au reusit sa se acomodeze in noua casa si exista suficient spatiu intim atunci cand ai nevoie.
Denumirea data casei tsubomi inseamna „mugur” sau „boboc de floare” iar volumul acesteia se aseamana unei flori ale carei petale inca nu s-au deschis, astfel ca straturile anvelopantei se suprapun si se dezvaluie unele pe celelalte.
In ciuda amprentei la sol reduse, casa reuseste sa fie spatioasa si sa ofere tot confortul membrilor familiei in principal datorita segmentarii planseelor si amplasarii acestora la cote diferite, alternante. In total locuinta are o suprafata de 77.42mp.
In zilele ploioase, cumparatorii ajung sa stea la coada pe scarile interioare ce conduc spre locul de luat masa. Proprietarii au dorit sa aiba o combinatie intre spatiul de lucru si cel de locuit, care sa le permita sa fie prezenti in ambele locuri economisind timpul pe care altfel l-ar fi pierdut cu transportul. O mica curte exterioara le ofera acestora posibilitatea de a amenaja o vanzare in aer liber impreuna cu alti producatori locali.
Avand un spatiu interior atat de permeabil si niste locatari foarte deschisi in ce priveste delimitarea spatiului personal, nu putem decat sa ne imaginam cat de frumoase sunt zilele intr-o casa in care se simte in permanenta mirosul de prajituri proaspat coapte.
Mai multe informatii gasiti pe http://inhabitat.com