Pentru mine nu există nu | arh. Oana Chirilă, HerculaneProject @ Oameni în spațiu | VIDEO INTERVIU

Iată, în cele ce urmează, transcrierea discuției:

Radu Negoiță: Salut! Aici Radu Negoiță. Bine ați venit la un nou podcast Oameni în spațiu, podcastul despre arhitectură, oameni, oraș și societate. Alături de noi este arhitecta Oana Chirilă, președintele Asociației Locus, arhitectă de Timișoara, care îți propune să pună umărul la reactivarea și regenerarea economică și comunitară a zonei. Ai în CV activitatea de concepție și proiectare la studioul Modus Architects din Bressanone și Italia și ai ocupat la un moment dat postul de consilier al cancelariei prim-ministrului. Bine-ai venit, Oana!

Oana Chirilă: Bine te-am găsit! Mulțumesc de invitație!

RN: În descrierea ta de pe LinkedIn scrie că salvarea Băilor Neptun, Băile Herculane, e proiectul tău de suflet. Care e povestea Asociației Locus? Și ce-ați reușit să concretizați până acum?

OC: Noi am început în 2017, pe vremea când eram studenți la arhitectură. Și povestea a început foarte interesant, cu o vizită spontană la băi, eu am fost singura care nu a dorit să meargă la Băile Herculane, dar cumva eu sunt singura care a și rămas acolo, în sensul în care am continuat acest proiect până în ziua de astăzi. Am intrat în băi, m-am îndrăgostit de clădire și am zis hai să fac ceva. Nu știam ce, pentru că nu avusesem contact cu birocrația, cu administrația publică. Știam doar că vreau să ajut ș-așa c-am pus mână pe telefon, am sunat la primărie, cu ce vă pot ajuta, mi-au zis cu ce, le-am zis că suntem o mare echipă, dar, de fapt, eram eu singură la momentul respectiv. Am coagulat și o echipă și cumva așa am început proiectul Herculane Project, pornind de la reactivarea Băilor Neptun, care între timp...

RN: Eu n-am fost niciodată: băile Neptun sunt o clădire în Herculane, nu?

OC: Da. Băile Neptun sunt fostele băi imperiale, sunt clădirea care este emblema patrimoniului balnear din România. Este o clădire recunoscută la nivel internațional, a fost cel mai modern spa din Europa la momentul construirii sale. Dar este și un imobil care are foarte multe probleme, litigii, sechestre. Și asta pentru noi e o provocare foarte mare pentru că ne îngreunează foarte mult munca. Dar cumva proiectul nostru de la clădirea aceasta a pornit și între timp ne-am extins cumva asupra întregului centru istoric și cu alte tipuri de intervenții. Facem și proiecte educative, școli de vară, proiecte culturale, avem intervenții în spațiul public. De exemplu, acum o să-ncepem un șantier de regenerare urbană a unui segment al râului Cerna, unde facem o amenajare peisageră și introducem în sit niște pavilioane de lemn pe care le facem alături de studenți. Deci, cumva, încercăm să fim pe cât mai multe planuri acolo și să, bineînțeles, s-aducem contribuția la transformarea orașului.

RN: Sună mult. Adică, sună a activitate foarte susținută și foarte concentrată. Și acum întrebarea mea e: bun, totul a început cu un telefon inițial la primărie și o discuție de tip mie îmi place aici, suntem o echipă, vrem să v-ajutăm. Dar toate lucrurile astea de fac cu banii cei murdari. Cum ați procedat, cu ce-ați început, cum ați reușit să securizați primele fonduri?

OC: A fost foarte dificil, trebuie să recunosc. În primul an și jumătate am avut zero lei buget, ca să fiu sinceră. Fiind și studenți la momentul respectiv, tot ceea investeam, ca să zic așa, în Herculane Project erau banii noștri de buzunar de la părinți.

RN: Părinții știau?

OC: Părinții știau. Ne-au susținut. Ăsta a fost norocul nostru, pentru că întreaga echipă a fost susținută de familii. Însă mai apoi, cumva, ne-am dat seama că trebuie să aplicăm și noi la finanțări..., trebuie să depășim această etapă de niște studenți care vor să facă ceva. Între timp absolviserăm și facultatea, voiam să facem mai mult și pentru Băile Neptun, dar și pentru Herculane. Și, așadar, am început să aplicăm la diverse finanțări, să facem campanii de fundraising, să mergem la sponsori, așa foarte direct, uite, noi suntem ăștia, vrem să facem asta, ajutați-ne. Ne-a ajutat foarte mult și faptul că suntem tineri și practic am preluat, ca să zic așa, un colos acolo, ceea ce pare de neimaginat. Multă lume ne întreabă, dar de unde, de ce, de unde atâta curaj? N-o să reușiți niciodată. Asta e altă replică pe care o auzim. Dar ne-a ajutat foarte mult faptul că suntem tineri, energici, pasionați de ceea ce facem. Și asta cumva a contribuit și la extinderea echipei, pentru că acum suntem o echipă care e super multidisciplinară. Adică avem IT-iști, designeri, graficieni. Nu suntem doar pe zona de arhitectură, încercăm, de fapt, să fim cât mai mult...

RN: Cât mai multidisciplinari...

OC: Da, da. Și cât mai puțin arhitecți, dacă se poate în anumite momente.

RN: Cât de importantă a fost implicarea sponsorilor despre care spui, pentru că, ca să le captezi atenția cred că ai nevoie de mai mult decât doar farmecul tinereții și un plan din ăsta ambițios. Cum îi convingi pe niște oameni care au companii și care sunt foarte pragmatici? Că până la urmă banii n-o să vină niciodată de la stat pentru lucrurile care ar putea să ajute statul, spre binele lui, pe termen lung, și tot de la privați, din nefericire. Cum i-ați făcut cu mâna la buzunar? Știu că suna trivial, dar până la urmă la asta se rezumă și dacă vrei să restaurezi ceva nu se face cu bezele și cu ocheade.

OC: Cred că pe de o parte a contat foarte mult și povestea pe care o avem noi ca echipă și ca proiect și faptul că am preluat, cum spuneam, acest colos și vrem să-l transformăm...

RN: Cât e de mare clădirea, ca o paranteză?

OC: Are 200 de metri lungime, undeva la 4.000 de metri pătrați. Și, din păcate, e foarte degradată, precolaps, dar o să ajungem ș-acolo. Cred că sponsorii au început să apară dincolo de poveste în momentul în care societatea civilă a început să ne sprijine masiv. Noi, cumva, am avut încă de la început o înțelegere cu primăria Băile Herculane, că în ceea ce privește acest monument istoric noi o să ne ocupăm de partea tehnică cu toată expertiza pe care o putem aduce și prin colaboratori externi și ei se vor ocupa de zona de finanțare. Acuma, acelor situații litigioase nu s-a putut întâmpla asta și a trebuit să facem noi o campanie de strângeri de fonduri, care a pornit chiar după ce a ars Notre Dame...

RN: Am înțeles, deci ăsta a fost un catalizator...

OC: A fost un catalizator pentru că la momentul respectiv primăria Capitalei, primăria Cluj, primării ale orașelor mari din România au început să doneze către viitoarea restaurare a Notre Dame-ului și toată lumea se întreba pe social media, dar...

RN: De ce acolo?

OC: De ce acolo?  Și erau poze așa în paralel cu cazinoul din Constanța și cu noi, cu Herculane. Și ăsta a fost momentul în care noi am avut un declic și am zis acum trebuie să facem. Și am strâns, nu știu, foarte mulți, undeva la 20.000 în trei săptâmăni din donații individuale, iar apoi au început să apară...

RN: Deci practic întâi ați securizat donațiile individuale pe fondul valului de emoție legat de ce se întâmplase în partea cealaltă și de faptul că la noi nu se întâmpla și apoi, văzând implicarea civică, probabil companiile au zis, mă, merită să aibă mai mult vânt în pânze.

OC: Da. Am avut cumva și sprijinul comunității care ne urmărea și deja promova foarte mult obiectivele noastre și misiunea noastră și încet, încet au apărut și sponsorii. Am avut și companii, dar și antreprenori privați care au donat pe persoană fizică, ca să zic așa. Și asta ne-a dat un imbold, iar apoi, în momentul în care au început să apară și rezulate acolo, adică am început o intervenție de urgență, puteam să arătăm, da, am făcut asta, asta, asta, am putut să mergem și la alți sponsori și să spunem, ăsta-i planul nostru, asta ne dorim, asta am reușit până acum, asta vom face cu banii dvs. Planul este mai mare, este ceva în care nu doar merită să fiți implicați, dacă nu sunteți implicați ratați o șansă foarte mare.

RN: Normal, e ceva de prestigiu să salvezi astfel de monumente.

OC: Exact. Și avem companii care ne sprijină în continuare, cărora le mulțumim foarte mult, dar e nevoie de și mai mult în ceea ce privește această clădire, cel puțin. Iar pentru cealaltă zonă de proiecte culturale, sociale, educative aplicăm la finanțări, pentru că nu avem situații litigioase și putem să extindem cumva aria de finanțatori.

RN: Și au înțeles? Adică, să zicem că o intervenție de urgență e un termen pe care-l poate înțelege oricine. Adică le spui, domne, asta-i o clădire deosebită, e valoroasă, are-o istorie în spatele ei. A fost cea mai modernă la vremea ei, a fost baia imperială a imperiului austro-ungar și așa mai departe. Hai s-o salvăm. În momentul ăsta riscă să cadă. Noi trebuie să punem niște schele, niște proptele, niște bla, bla, bla, astfel încât să nu se prăvălească până când reușim să facem rost de fonduri să așa. Ăsta ar fi un prim pas, asta ați reușit să faceți. Dar pașii următori sunt la fel de ușor de explicat celor care pot să contribuie financiar?

OC: Parțial da, în sensul în care noi avem acolo un blocaj și de aceea nu putem să trecem la pașii următori. Ca să fac o paranteză, situația juridică a Băilor Neptun ne-mpiedică să începem un proiect de restaurare. Plus că și situația proprietății e incertă, în sensul în care primăria Băile Herculane este proprietar pe clădire, terenul este privat, licența pentru apele sulfuroase și termosaline de acolo nu mai există pentru că a fost revocată de ANRM. Sunt multe probleme. Noi, în schimb, venim și spunem care este viziunea noastră. Și noi credem că aici ar trebui să fie oricum un parteneriat public-privat, considerăm că, din punctul nostru de vedere, imobilul ar trebui să fie complet al statului, deși statul niciodată nu va putea să-l îngrijească cum ar putea un privat. Însă cred că un privat ar trebui să-l administreze neapărat. Și să existe o investiție din ambele părți, și din partea statului român, dar și din partea unui privat sau unei companii care e specializată pe zona asta, inclusiv de spa, pentru că ea, în momentul restaurării, va redeveni o baie de tratament și spa.

RN: Și ar trebui să scoată investiția oarecum și sumele care sunt obținute ca profit să fie reinvestite în ținerea ei în bunăstare pe termen lung.

OC: Da, da, da. Acolo, oricum, investiția, momentan cel puțin, în ceea privește restaurarea ar fi la 5.000 de euro pe metru pătrat... E o clădire foarte degradată, e o investiție foarte mare, iar acolo fără finanțări multiple. Adică nu poți doar tu ca privat să zici, vin cu 20 de milioane de euro și o restaurăm. E bine, din punctul nostru de vedere, să fie finanțări și din alte zone. În același timp, ce ne ajută este faptul că Băile Herculane sunt un brand, chiar dacă au fost în decădere, sunt un brand. Și sunt un brand și din punct de vedere economic. Adică, acolo dacă ai investi ai putea să-ți scoși investiția. Într-un termen nu foarte lung. De exemplu, la Băile Neptun, noi am făcut un calcul, în pandemi, ce-i drept, când stăteam acasă și nu aveam ce face, și undeva la 9 milioane de euro ar fi veniturile anuale pentru acea clădire. Adică cred că acolo ea ar putea să devină un motor inclusiv din punct de vedere economic. Și întreaga zonă, întregul centru istoric, pentru că zona asta de balneo, de wellbeing acum, nu mai vorbim de tratament, mergem să ne reparăm oasele, vorbim și de un stil de viață. Noi, cumva, asta vrem să promovăm acolo alături de alți antreprenori care investesc deja. E vorba de wellbeing, de a fi sănătoși, de a avea un stil de viață care implică pe de o paret și toată zona de resurse naturale, dar implică și toată zona asta de cultură, istorie. Vii acolo, respiri...

RN: Da, vin la pachet, oarecum.

OC: Exact, exact. Și sunt exemple peste tot în Europa, se pot face...

RN: La ei sunt mult exemple de succes, la noi sunt exemple de cum să nu. Pentru că mă uit, de exemplu, în județul Vâlcea, de unde sunt eu. Există Băile Govora, există Călimănești, există Olănești, există Ocnele Mari. Cea mai mare parte dintre astea suferă de paragină sau de urbanism deșănțat, din nefericire. Adică, n-au existat în principal viziune din astea venite din partea decidenților care ar trebui să fie la nivel ministerial. Domne, hai să le legăm pe astea, că în toată Europa n-avem ape la fel de bune ca aici. Mi-a povestit la un moment dat cineva din Olănești, un hotelier, mi-a spus o poveste. Zice, domne, mi-a venit un șeic saudit, sau din Emirate, nu m-ai știu, și zice, a venit cu avion special, cu limuzina adusă cu avionul, cu degustător, cu tot ce trebuie, pentru că medicul lui de la Viena i-a spus că pentru afecțiunea lui gastrică cel mai bun remediu sunt apele sulfuroase de la Băile Olănești din România. A venit, a stat la mine la hotel – omul avea un hotel de 4 stele, care era maximul acolo –, a stat vreo săptămână, zece zile și dup-aia nu s-a mai întors niciodată. De ce? Pentru că-i urât. De ce să vină când e atât de urât. Vii când ai nevoie și când te silește oarecum situația ta și dup-aia nu te mai întorci. Dacă-ar fi fost frumos ca la Karlovy Vary sau dacă era mai multă natură sau îi mai ofereau două, trei chestii, poate mai venea. Nu foarte des, dar poate mai venea. Că e greu să concurezi cu Coasta de Azur la nivel de lux, să zicem, sau, nu știu, Monte Carlo. Dar să fii din când în când o destinație hai și pe acolo din când în când nu strică. La noi am senzația că statul face mult mai mult rău. Adică, nu știu, ce s-ar putea face într-o situație de genul ăsta? Nu există lege pentru expropiere pentru situații de urgență și aici la monumente?

OC: Există, bineînțeles, dar în contextul acesta litigios, acolo problema a pornit încă din momentul privatizării. Există, cel puțin la Herculane, un grup infracțional destul de mare, 35 de persoane sunt implicate ca inculpați. Adică, cred că pe de o parte statul dorește să urmeze cursul normal al justiției fără să intervină, deși în același timp noi pierdem un bun cultural acolo, și nu numai. Dar, și eu cred cumva că trebuie o intervenție pe zona asta de stațiuni balneare în România și cred că intervenția asta trebuie să fie una pe de-o parte și de la centrul, în sensul de la ministere, de la guvern, dar pe de altă parte trebuie să vină și de jos, cumva. Adică, cred că și administrațiile publice locale trebuie să depună mai mult efort inclusiv pe zona aceasta de cooperare. Noi încercăm foarte mult la Herculane tot ceea ce facem să facem prin cooperare cu alți stakeholders. Și aici mă refer la faptul că anul trecut noi am pus baza unui grup de lucru, din care facem parte noi, antreprenori, antreprenori locali, reprezentanții unor instituții, reprezentanți ai organizațiilor profesionale din zona de arhitectură. Și încercăm să vedem, OK, avem niște probleme și le-am luat pe categorii. Da, nu sunt evenimente în Herculane, de calitate, ce putem face? Da, nu există, nu știu, sau există, dar prea puține proiecte de calitate, care să vină cu un aport în ceea ce privește și estetica asta pe care o vedem din exterior. Și e dificil, adică lucrurile merg foarte greu înainte, dar eu cred că asta e soluția și Ministerul Turismului nu știu exact ce face, nu aș vrea să mă pronunț. Dar cred că stațiunile balneare trebuie conectate cumva, inclusiv la nivel național. Pentru că la nivel european există diverse rute, există finanțări pentru stațiunile care sunt incluse în rutele acestea europene ale orașelor termale. Există la UNESCO linia Great Spa (Towns) of Europe. Există foarte multe entități europene care susțin stațiunile balneare în Europa. La noi sunt așa văzute ca și când niște oaze pentru cei mai în vârstă care vin să ne mai reparăm ceva. Dar nu este așa... În cazul Herculane eu văd cumva stațiunea ca fiind destinația perfectă pentru zona asta și de wellbeing și de spa, bineînțeles și de tratament. Pentru că ai tot ce vrei, ai cultură, ai resurse, ai tot...

RN: Dar ele nu sunt disjuncte, poate să meargă împreună.

OC: Da, nici nu trebuie. Trebuie absolut împreună să meargă și trebuie diversificat publicul. Publicul îl diversifici dacă ai evident și o diversitate de activități pe care le poți face acolo. În cazul Băilor Herculane se pot face, dar încă n-am ajuns la nivelul la care ne dorim. Ce cred că e bine în cazul nostru, avem actori din zonă care își doresc să ridice nivelul întregii națiuni. Și aici mă refer și la administrația publică locală, care e o administrație mică, însă au început să asculte și de noi, dar și de alți antreprenori...

RN: Bun, dar ce facem în situația asta în care administrația publică locală vrea, voi vreți, societatea vrea, statul zice, avem un litigiu. Se ridică din umeri și nu se-ntâmplă nimic. La un moment dat, vine un cutremur. Au fost atâția ani de efort degeaba.

OC: Nu sunt degeaba, pentru că la finalul zilei totul este un proces. Poate să fie și de exemplu, dacă va fi un eșec, uite, să nu faceți așa în alte zone. Evident, nu este o stațiune în România care să fie la nivelul Băilor Herculane. Din punctul meu de vedere. Știu că mulți care mai sunt din alte stațiuni se supără că spun asta.

RN: La nivel de farmec, nu?

OC: Și farmec, și potențial. Și sunt foarte multe. Gândește-te că acolo ai o stațiune inclusiv cu poziție strategică. E Dunărea la 20 de kilometri. Se poate conecta cu multe capitale europene. Timișoara e foarte aproape, Craiova este foarte aproape. Ambele deja au aeroporturi care au curse internaționale. Adică sunt foarte multe zone în care Herculane excelează din punctul de vedere al potențialului, dar că acel potențial trebuie și el potentat mai mult... Și are sens, există nevoia și de un pic de mai multă claritate din punct de vedere legislativ în ceea ce privește, nu știu, expropierea  asta pe cale de utilitate publică pentru obiecte de patrimoniu. Ea se face în special pe zona de infrastructură, dar în cultură nu prea s-a făcut. Dar în același timp cred că ce ne lipsește nouă în general e răbdarea și echilibrul. Răbdarea și echilibrul. Stabilitatea, mai degrabă. În sensul în care, am văzut și în cazul nostru la Herculane, foarte multă lume își dorește ca acest proiect să aibă succes acum. Dacă-am donat 2 euro, vreau acum să se-ntâmple. Chestia asta nu se va întâmpla niciodată. Și ca să transformi un oraș care a avut atâtea probleme și 30 de ani a stat într-o stare de latență... mai ai nevoie de încă 20. Deci ăsta-i un proiect de o generație, nu poți altfel. În același timp ai nevoie și de-a stabilitate din punct de vedere adminstrativ și, na, o să zic și politic, pentru că în momentul în care în fiecare an se schimbă prim-ministrul, ministrul culturii, secretarii de stat, ministerul... nu poți să duci nimic la capăt concret și asta din păcate afectează foarte mult felul în care funcționează în această țară, nu doar la Herculane, la Govora, la Olănești sau la Călimănești. E nevoie de mult mai multă stabilitate inclusiv nu doar pentru noi ca ONG, ci pentru comunitate, pentru antreprenorii care vin să investească acolo, pentru administrația publică, care ea încearcă, e o administrație mică de obicei în zona stațiunilor balneare. Ei au buget mic, fiind stațiuni și având o populație destul de redusă ca număr. Și atunci e nevoie de sprijin din foarte multe părți și asta necesită stabilitate și necesită o viziune pe termen lung. Eu cred că viziunea se poate construi și eu cred că lumea...

RN: Păi la asta lucrați voi. De fapt, voi asta lucrați, la viziune. Că, în rest, ați proptit clădirea, lucrați la viziune și încercați să coagulați atenție asupra zonei culturale Herculane.

OC: Da, și nu numai. Noi, cumva, ce încercăm noi, că de-asta ne și numim Herculane Project, e un proiect pentru Herculane, în ansamblu. Dar și aici ai nevoie de răbdare și e nevoie de această viziune la care trebuie să participe și să contribuie toți actorii care beneficiază, ca să zic așa, de la comunitatea locală la turiști, pentru că la finalul zilei comunitatea turistică în Herculane este una foarte mare, peste 100.000 de turiști vin în sezon la Herculane... Deci este o stațiune...

RN: Vin să facă ce?

OC: Băi, tratament, trasee...

RN: Se pot face băi unde? Există și construcții noi, din perioada comunistă?

OC: Există la hotelurile care s-au restaurat și reabilitat în ultimii ani spa-uri moderne, cam toate au câte-un spa modern și acolo se fac și tratamente medicale, dar e inclusă și zona aceasta de wellbeing. Și mai sunt evident și ștrandurile vechi de pe timpuri, dar acolo investițiile nu au fost foarte mare. Și există bineînțeles toate aceste piscine naturale de pe maul râului Cerna, pentru că sunt foarte multe izvoare de-a lungul râului și practic te poți îmbăia în mod natural, apa curge acolo, este printre cele mai bune ape. Uite, noi încercăm acum vara asta prin amenajarea pe care o facem și pesiageră și vom, mă rog, reabilita, hai să spunem așa, două astfel de cădițe, care-au fost construite de comunitate. Adică oamenii au pus pietre, așa, mână de la mână și au făcut un bazin unde au văzut că curge apa cu sulf. Noi acum încercăm să le amenajăm să fie cât mai...

RN: Da, da, da. Să fie sigure, să se poată folosi...

OC: Da. Reversibil, natural, pentru că nu vrem să intervenim peste ecosistem. Am mai văzut intervenții în Herculane, s-a betonat, au făcut tot felul de lucruri acolo pe malul râului, unde, îți dai seama, e un ecosistem natural superb. Nu trebuie să distrugem, deci...

RN: Înțeleg. Iarăși, bănuiesc că o parte importantă a ceea ce faceți voi e și partea de educare vizavi de ce tocmai spuneai. Adică, domne, hai să nu betonăm pe malul Cernei, hai să facem o chestie reversibilă și plăcută. Și dup-aia cînd nu mai suntem noi natura să-și urmeze cursul. Le-ați vorbit despre asta? Ați sesizat că sunt receptivi?

OC: Da. Lumea în general este receptivă. Ce mi se pare mie foarte interesant este că la intervențiile pe care le-am avut până acum pe malul Cernei, de exemplu, comunitatea și-a însușit cumva acele obiecte. Adică am făcut un pavilion, au început să modifice la el mici lucruri. De exemplu, era ca un fel de portal, să zicem, de trecere acel pavilion, primul pe care l-am construit, și, neavând cabină de schimb în zonă, lumea a pus un cearșaf, l-a împrejmuit cu un cearșaf ca să se schimbe. Noi ne-am gândit, sbăi, dar stai puțin, apropo de arhitectul care... De fapt, asta-i nevoia aici în zonă. Anul ăsta de exemplu le facem și o zonă de schimb. După care și-au pus un ceas, pentru că ei trebuie să vadă cât stai în apă. Noi nu ne-am gândit la acest aspect atunci, tineri fiind. E foarte interesant pentru că ei vin și practic și le-asumă, le transformă, ne ajută și pe noi. Avem o relație foarte bună cu comunitatea din punctul ăsta de vedere pentru că exprimându-și nevoile putem să vedem și noi, OK, unde putem să intervenim. Și cumva ăsta-i planul nostru dincolo de Băile Neptun noi ne dorim să încercăm să reactivăm cât mai multe zone din acestea și pe malul Cernei, dar și zone de promenadă...

RN: Practic, să aduceți energie vitală în spațiul ăla încât lucrurile să se deblocheze.

OC: Da, da. Și cred că este și o modalitate de a arăta că, uite, poți să faci cu bani puțini ceva cu impact maxim. Pentru că știm și noi cum funcționează și la stat toată zona asta de investiții publice. Sunt uneori foarte mulți bani care la finalul zilei s-au investit prost sau aiurea sau n-au avut efectele pe care și le-au imaginat...

RN: Doar dacă te uiți la primarii de sectoare din București cum trec prin bani făcând niște lucruri care-s total inutile pentru comunitate, care n-au fost cerute, dar...

OC: Da, acuma depinde. Uneori depinzi foarte mult și de felul în care sunt făcute ghidurile de finanțare și de cum vin fondurile de la Europa, și nu numai. Sunt mulți factori aici. Ideea este că poți să arăți, uite, se poate face ceva cu bani puțini cu impact maxim. Și bineînțeles să implici și comunitatea, să implici și experți, că noi an de an asta facem. Și să ai un efect pozitiv asupra locului. Acuma nu știu în ce măsură vom și reuși transformarea asta pe care ne-o dorim, dar eu zic că într-un final se va vedea o schimbare. Pentru că și antreprenorii din zonă, după cum spuneam, îți doresc, comunitatea își dorește, administrația își dorește. Dacă toată lumea își dorește... Mai sunt și alte asociații, pe zona climbing, că acolo sunt foarte mulți care se cațără, maratoane, sunt foarte multe evenimente sportive. Deja acolo există o emulație de energie și de oameni care vor să facă ceva. Important este să fie aduși la aceeași masă, ceea ce încercăm să facem și noi. Și să conturăm o viziune astfel încât să...

RN: Să crească.

OC: Să crească. Și să ținem cont unii de alții.

RN: Există vreun orizont pe care-l bănuiți că ar putea să fie sfârșitul suferințelor în materie de reglementare al regimului de proprietate? Când credeți voi că justiția se va mișca într-un sfârșit ca să vă spună ”Da, domne, e a lui cutărescu”?

OC: Cred că undeva la zece ani.

RN: De acum înainte?

OC: Da.

RN: Doar zece ani? Dar de ce nu 100?

OC: Acum șapte ani când am început noi ne-am dat termen că vom salva această clădire, ca să-nțelegi un pic cât de naivi am fost, în șase luni. Bine, nici nu știam, după cum spuneam, nimic legat de situația juridică, birocrație, finanțări, administrație publică, nimic. Șase luni și cumva eram foarte încrezător că în maximum cinci ani situația juridică se va rezolva. Ideea este că parte din procese nici nu au început. Pentru că sunt încă în rechizitoriu, se caută probe. Deci eu cred că undeva la încă zece ani. De-asta spun că aici...

RN: După cum spuneai, da, e un lucru pentru o generație.

OC: Exact. Și cred că e nevoie și de răbdare. Singura noastră problemă, OK, că nu avem ca societate răbdare este una, dar problema este că nici această clădire nu mai are răbdare, ca să spun așa. Timpul nu este de partea noastră. Avem trei sectoare acum, de exemplu, care se află în precolaps sau, mă rog, deja în colaps, așteptăm oricând să se prăbușească. Noi strângem în continuare bani și fonduri, dar avem foarte puțini pentru ce investiții...

RN: Le aveți scanate 3D?  

OC: Da.

RN: Toată clădirea?

OC: Da.

RN: Perfect!

OC: Avem relevee complete. Mai tot scanăm, așa, și de la interior, când avem resurse, tocmai pentru a avea și pe zona de detaliu cât mai multe...

RN: Până la urmă, probabil că asta va fi : va fi o clădire nouă care seamănă cu cea veche...

OC: Eu sper să nu, de-asta cumva cel puțin ce ne dorim noi este să intervenim cât mai des, cât mai mult, tot pe zona aceasta de intervenții de urgență. Dar știi și tu cum sunt astea, că sunt practic niște sprijiniri care au și ele o durată de viață, nu sunt puse acolo ca să țină 20 de ani, ci doi, trei ani. Ideea este că e nevoie de intervenții permanente, e nevoie de un proiect de restaurare. Noi ne-am dori aici să facem la un moment dat un concurs. Național, poate chiar european, de ce nu? Pentru că am vrea să fie cei mai buni arhitecți implicați, cei mai buni restauratori, cele mai bune companii pe zona asta a execuției. Avem deja promisiuni în ceea ce privește sponsorizări de materiale, de exemplu. Full, adică, sută la sută sponsorizări, pentru că e o emblemă și lumea își dorește să fie asociată...

RN: Fiecare companie poate să spună ”Noi suntem cei care au pus umărul”...

OC: Ceea ce-i foarte bine, ceea ce-nseamnă, din nou, dorința există. Eu sper ca într-un final să reușim să avem un aport și zona asta juridică. Noi lucrăm la asta, în sensul în care avem analize făcute alături de avocați...

RN: Adică aveți și avocați în echipă?

OC: Da, da, da. Și avem mai multe soluții. În schimb, cred că anul acesta așteptăm un pic să se liniștească apele, să vedem cu cine vom continua să colaborăm și administrativ, dar și aici la nivel central, din punctul de vedere al ministerelor și apoi vom relua aceste discuții care momentan sunt stopate.

RN: Aveți vreun pas următor pentru Asociația Locus în vedere? Sau pur și simplu mergeți pe văzând și făcând în funcție de proiectul cu Băile Neptun?

OC: Planul nostru oricum continuă și merge pe două direcții mari, după cum spuneam. Sunt Băile Neptun, unde avem foarte mulți pași micuți pe care trebuie să-i bifăm și să-i facem și care sunt foarte importanți și pe zona juridică, dar și, hai să zicem, financiară, pe strângerea de fonduri. Și pe de altă parte avem celelalte obiective care sunt anuale, sunt anumite lucruri, proiecte care se repetă, sunt alte proiecte pe care le avem în vedere, care sunt proiecte noi, pe care sperăm să începem să le implementăm. Deci, cumva, Herculane Project merge înainte și ce ne dorim noi este să continuăm să fim cât mai prezenți în stațiune, cât mai constanți în ceea ce privește și promovarea stațiunii. Pentru că e nevoie de o promovare cât mai mare și cât mai bună. Noi lucrăm și pe zona aceasta acum, avem niște colaboratori tare faini care ne ajută pe zona de rebranding pentru Herculane Project, putem să arătăm că am trecut într-o etapa de maturitate și cel mai probabil o să facem și pentru stațiune ceva, pentru că cred că toată lumea trebuie să folosească același limbaj, să existe foarte multe materiale pe care să le dai mai departe, să fie făcute la un nivel superior inclusiv din punctul de vedere al producției. Nu se mai poate cu colajele acelea cu foarte multe culori. Și noi cumva asta trebuie să facem, să contribuim cât mai mult la transformarea orașului, pe mai multe aspecte. Eu cred că oricum vom reuși. Și dacă nu vom reuși noi, ideea este c-am deschis drumul. Și dacă n-o să fiu eu acolo sau colegii mei sau Herculane Project în forma în care este acum poate vor veni alții. Ideea este să existe continuitate mereu.

RN: Oana, care sunt cele două lucruri care-ți ocupă cel mai mult din zi? Eu aș paria că mail-urile și scrierea de proiecte. Greșesc?

OC: Și vorbitul la telefon.

RN: Și vorbitul la telefon.

OC: Da, probabil că cel mai mult timp din zi mi-l ocupă, când vine vorba de Herculane Project, toate aceste aspecte administrative. În același timp, contactul cu sponsorii, finanțatorii, pentru că eu mențin legătura. Iarăși, ocupă destul de mult timp și e destul de interesant, ca să zic așa, pentru că discuțiile sunt foarte fructuoase. Și depinde foarte mult de moment, pentru că sunt perioade ale anului în care ne focusăm pe anumite aspecte, și anume implementarea proiectelor, sunt anumite sunt alte etape... scris proiecte sau contactat finanțator, sponsor și așa mai departe...

RN: Oricum, am văzut la voi pe site că ați avut succes, ați reușit să obțineți într-adevăr pentru proiectele voastre fonduri.

OC: Da, da, da. Avem sprijin din mai multe zone, și private, și publice, și europene. Ne dorim să continuăm tot la fel și cred că asta e cel mai important că încercăm să ne lăsăm amprenta pe un loc care merită mai mult.

RN: Nu v-ați gândit să creați un sistem replicabil care să ajute și alte grupuri să salveze și alte stațiuni? Adică să deveniți un fel de mentori?

OC: Ne-am gândit la un moment dat, dar cumva cred că trebuie și noi să finalizăm ceea ce am început, pe de o parte. Pe de altă parte, cred că fiecare loc e specific, chiar dacă vorbim de stațiuni, adică fiecare stațiune are specificul ei, istoricul ei, nevoile ei...

RN: Da, dar fiecare are nevoie de scris proiecte, de coagulat societatea, de atras atenția unor sponsori.

OC: Așa este, dar din câte am văzut, există și pe această zonă o emulație destul de mare de oameni. Avem și noiun coleg, de exemplu,  care a început un proiect la Sângeorz-Băi și unde încearcă să facă mici pași către câteva monumente care au rămas acolo, că sunt foarte puține. Mai există un grup la Govora care face treabă foarte bună. Cred că încep să prindă contur cât mai multe astfel de proiecte. La Borsec am fost în toamnă și există câteva persoane care vor să facă...

RN: Dar uite că, cu toate astea, se-aude foarte puțin despre ele. Adică, lumea de rând nu știe că cineva încearcă să salveze ceva fain la Borsec.

OC: Cred că contează foarte mult și felul în care, da, faci comunicarea și te marketezi. Noi facem asta destul de intens, de când am început, cumva. Chiar aminvestit foarte mult pe zona aceasta de comunicare a ceea ce facem noi și, da, de promovare a obiectivelor, a misiunii, a rezultatelor, a stațiunii în general, pentru că vrem să promovăm și destinația în sine. Și oricum pe zona aceasta există pentru Herculane foarte multă atenție. Bine, Herculane sunt, după cum spuneam, brand în sine, foarte multă lume a fost acolo la băi încă de demult, există generații întregi care vin anual, există... o comunitate foarte mare care s-a coagulat cel puțin în jurul nostru și din punct de vedere public și comunicațional. Dar, într-adevăr, toată zona aceasta de cultură și de salvare a patrimoniului, să spunem, nu răzbește mereu în atenția publicului și e păcat...

RN: ... că sunt atâtea știri negative de dat la televizor.

OC: Cred că este și o chestiune... de exemplu noi ne facem constant timp să comunicăm și cred că e important să ai și oameni specializați pe zona asta. Noi avem niște oameni care de ceva vreme ne ajută... la început făceam noi tot, dar de vreo doi ani de zile mai avem persoane care ne-ajută. În același timp e bine să apelezi și la ajutor din exterior. Noi am lucrat și cu agenții de comunicare.

RN: Cum stați cu aparițiile în media?    

OC: Eu zic că stăm bine.

RN: Apăreți la televizor des?

OC: Am fost și la Digi, suntem și în publicații internaționale, am fost la Euronews, suntem pe Netflix.

RN: Serios? Unde vă caut?

OC: La Flavours of Romania

RN: I-auzi! Am înțeles.

OC: Episodul despre Banat, ne găsești acolo, suntem și noi. Stăm destul de bine. Acum depinde foarte mult și de perioade. Bineînțeles, acuma sunt alte subiecte care sunt importante, dar lumea își întoarce atenția și privirea către Băile Herculane, ceea ce-i foarte bine. Și eu aș prefera să nu mai aud jaful de la Herculane sau marele jaf din turism, cum i se spune, ci uite, stațiunea care...

RN: Care începe să-și revină.

OC: Care și-a revenit. Perla Europei.

RN: Mai e până acolo. Cei zece ani plus...

OC: Mai este. E un diamant neșlefuit, dar e un diamant.

RN: Care sunt cele mai frumoase amintiri de pe parcursul vostru?

OC: Avem foarte multe amintiri de-acolo. Evident că noi ne petrecem foarte mult timp în Herculane. Vara, practic, ne mutăm acolo. Cred că cele mai frumoase momente au fost cele de la început, pe de o parte pentru că exista, așa o anumită energie și era naivitatea, curajul, începătorului, care nu știa, era nesigur, nu știa ce să facă, cum să facă, în același timp vedea că foarte multă lume vine să sprijine. Mi-e dor cumva de momentele alea. În același timp avem amintiri foarte frumoase an de an, cu voluntarii noștri, din școala de vară, cu comunitatea...

RN: De la Mincu?     

OC: Școala noastră de vară, da, unde avem studenți din toată România și mai nou și din Europa. Adică avem foarte mulți studenți români care sunt la studii în afară și vin la noi în școala de vară. Anul acesta avem și câțiva studenți internaționali, adică deja va trebui să trecem pe limba engleză în practică, ceea ce-i foarte bine. Și uite că avem ecou și la nivel internațional, lumea vrea să voluntarieze, ceea ce-i foarte interesant. Nouă ne scriu foarte mulți oameni pe zona aceasta de voluntariat și sunt perioade în care nu avem ce să le dăm sau cum să-i implicăm, pentru că, cel puțin pe zona administrativă, cred că nimeni nu-și dorește să facă hârtii și paper work. E mult mai frumos să mergi acolo la fața locului și să ai rezultate. Să vezi, efectiv, că munca ta a avut un efect în comunitate.

RN: Apropo de efectul pe care-l are munca voastră în comunitate. Ce e cel mai important pentru cei care vor să vă urmeze exemplul: organizarea, strategia de marketing...

OC: Cred că cel mai important lucru e să începi, în primul rând. Pentru că dacă stai și te gândești și analizezi și faci planuri și te gândești...

RN: Văzând și făcând.

OC: Nu neapărat văzând și făcând, dar e bine să ai un plan mereu și o serie de obiective și de parcurs, dar și mare. Dar în același timp există riscul de a nu începe niciodată dacă analizezi peste măsură. Eu dacă analizam situația de la Herculane n-aș fi început niciodată acest proiect, cel mai probabil. Pentru că...

RN: Prea multă bătaie de cap, prea multă aia...

OC: Nu neapărat, dar știi cum e, avem tendința de a pune mereu riscurile și aspectele negative în fața celor pozitive, pentru că cele pozitive vin greu și, după cum spuneam, noi nu avem răbdare, în general. Dar cred că asta, să înceapă, să încerce să coaguleze cât mai multe persoane din cât mai multe zone...

RN: Deci s-aducă oameni, asta ar trebui să fie. Să reușească să fie magnet pentru interesul oamenilor care pot să ajute.

OC: Și să-i implice. Există de multe ori această teamă, am văzut că vine cineva nou și vrea să ajute. Mă, da de ce vrea?  Care-i interesul? Dar nu mai contează care-i interesul. Nu contează. S-ajute, vrea să-ajute. Evident, toată lumea la final trebuie să aibă un câștig, faptul că treci printr-un proces de învățare, cunoști oameni, cunoști tehnici noi de restaurare sau înveți cum să comunici, înveți cum să comunici cu administrația, birocrația și așa mai departe. Astea sunt deja plusuri și evident că sunt un câștig. Noi, când vine cineva și ne spune vreau să vă-ajutăm, OK, cum ce vrei să faci? Hai, vino! Adică suntem foarte deschiși...

RN: Mai ales că asta-i rețeta succesului vostru.

OC: Da, poate, nu știu.

RN: Rețeta magnetului Locus.

OC: Da, deși lumea prea ne știe ca Locus. Noi sutem Herculane Project, așa pentru toată lumea. Fetele de la Herculane, pentru că suntem un proiect, asta iarăși e foarte mișto, că suntem un proiect care e majoritar din fete. Și anul acesta, de exemplu, în școala de vară suntem 30 de persoane, dintre care suntem 26 fete. O să fie interesant, dar într-un fel mă bucur foarte mult, deși eu sunt un fan al echilibrului, inclusiv în zona aceasta, dar mă bucur foarte mult, pentru că practic...

RN: Oameni să fie.

OC: Da. Suntem o energie feminină care începe, cum să zic, să crească și să-și lase amprenta și pe zona aceasta. Și cred că e nevoie. Nu vreau să intrăm poate în alte detalii, dar e un domeniu încă preponderent masculin din anumite puncte de vedere, zona asta de arhitectură și de construcții. Mie mi-a fost, de exemplu, foarte greu ca project manager, femeie, eram singura ca femeie din șantier. Și faptul că vin atât de multe tinere fete să-nvețe, inclusiv zona aceasta, că practic înveți cum să organizezi un șantier aici, mie mi se pare excepțional. Eu vreau cât mai multe fete. Noi, ce încercăm să facem cu toată lumea care ni se alătură este să le arătăm că nu există limită. Pentru mine nu există nu, ceea ce colegii mei din păcate hai să zicem că urăsc la mine, nu cred în chestiunea astea de nu se poate, nu avem timp, e prea mult. Cred că dacă vrei și te organizezi există timp, există resurse, există posibilitatea de a face orice dorești și cumva asta vreau să insuflăm și comunității și tinerilor care vin alături de noi și, cine știe, poate și comunității de arhitecți.

RN: Are nevoie. Bun. Cred c-am ajuns la final. Am aflat de la tine multe lucruri foarte interesante. Am o ultimă întrebare-capcană la Oameni în spațiu.

OC: Aoleu!

RN: Dacă-ai putea merge într-o vacanță, oriunde pe planetă, cum ai proceda, iei decizia acum sau calculezi implicațiile? De ce ai avea tu nevoie mental?

OC: Probabil că a doua și probabil că la Herculane.

RN: Se verifică cu ce ai zis mai devreme.

OC: Știi, eu nu prea sunt cu vacanțele, cred în odihnă activă, cum spunea mama mea. Nu există să te odihnești și să nu faci nimic. Odihnă activă, deci vacanță la Herculane, muncind de-acolo. Cam ăsta este planul meu.

RN: Merci foarte fain, Oana!

OC: Merci și eu!

RN: A fost foarte interesant și foarte instructiv. De puține ori avem șansa să avem invitați care să ne povestească despre cu câtă răbdare reușesc ei să salveze un loc frumos. Iar asta e rar.

OC: Mulțumim! Sper să și reușim și sper să aducem cât mai multă lume la Herculane, cât mai mulți pe de-o parte profesioniști, experți, oameni din zona arhitecturii, restaurării, designului, urbaniști, că e nevoie foarte mult. Dar în același timp sper să vină și cât mai multă lume, tineri în special, să-și petreacă timpul liber acolo. Cumva asta e dorința noastră, să vedem...

RN: Să le creați dependență, Herculane să devină drogul lor de vacanță.

OC: Da. Cum e pentru noi să devină și pentru alții.

RN: Am avut-o lângă noi pe Oana Chirilă de la Herculane Project. Oana, zisă și ”nu există nu”. Eu sunt gazda voastră, Radu Negoiță, sperăm că v-a placut ce-ați văzut și merci c-ați fost alături de noi cu Oameni în spațiu. Salut!

Pentru mai multe informații, vizitați HerculaneProject