Piata Universitatii, kilometrul zero al relatiilor dintre arhitecti, constructori si politicieni
Dupa multele dialoguri si dispute cu care deja ne obisnuisem dintre Primaria Capitalei si Ordinul Arhitectilor din Romania, filiala Bucuresti, se parea ca lucrurile au ajuns la un consens macar in ceea ce priveste Piata Universitatii. Cele doua organisme au organizat in colaborare, în perioada 24 august - 3 noiembrie 2011, un concurs de solutii pentru amenajarea spatiului suprateran de deasupra parcarii subterane de la Universitate. Toate bune si frumoase? Doar in aparenta. Lucrurile care se intampla si de data aceasta ridica intrebari mai importante: despre situatia la nivel general din acest domeniu al constructiilor si pozitia arhitectilor in tot acest sistem.
Concursul mentionat a fost castigat de o echipa de trei arhitecte din Italia, Romania si Franta (Ambra Fabi, Simona Dirvariu si Carole Lenoble). Dar din pacate proiectul lor de amenajare, validat de primarie, este incalcat. Pe ici pe colo, adica “in punctele esentiale”... Lucru care le-a facut pe arhitecte sa incerce sa isi apere pozitia si proiectul, sa indrepte lucrurile asa cum stiau: mergand personal pe santier si incercand sa isi exercite propriile drepturi desi sunt evitate, apoi adresand o scrisoare deschisa Primariei, prin care semnaleaza ce este in neregula cu felul in care este aplicat proiectul.
Dincolo de toate, aceasta stare de fapt este inca o dovada ca, desi toate “regulile” par a fi respectate pe hartie, arhitectii tind sa devina in Romania doar un “rau necesar”, care trebuie eludat cat mai rapid... De aici si opinia majoritatii arhitectilor ca sunt impiedicati sa isi manifeste profesionalismul, ca sunt perceputi ca un control nesuferit pentru constructorii care se grabesc doar sa termine lucrurile la timp. Ei bine, cine spera ca ii va ocoli si ii va reduce la simpli semnatari de acte, se insala: arhitectii nu vor fi niciodata de acord cu acest lucru. De ce? Pentru ca e vorba de mai mult decat banii si siguranta lor materiala. Aici e vorba de imaginea lor si intreaga lor viata profesionala: ei sunt cei care pe viitor isi vor asuma responsabilitatea pentru orice proiect terminat. Constructorul va fi in scurt timp uitat de opinia publica, in schimb numele arhitectului care a proiectat o lucrare ramane acolo.
Nimeni nu va sti ca el initial prevazuse, de pilda, banci si stalpi de iluminare sau o gradina, daca aceasta nu a fost, pur si simplu, facuta... Arhitectul este responsabil pentru modul in care NU i s-au aplicat directivele. Tot el este cel care ar trebui sa fie si suficient de autoritar ca sa isi impuna pozitia, iar nimeni nu ii va ierta slabiciunea. Ce daca a fost “legat de maini si de picioare”? El este cel care va purta inclusiv aceasta responsabilitate pe umerii proprii. Iar lucrarile de mantuiala si nerespectarea proiectului sunt percepute ca vina lui, din afara.
Altfel, un arhitect care trebuie se lupte pentru a-si impune autoritatea nu face decat sa ilustreze ca cel care face lucrarea poate fi acuzat de rea vointa sau de interese ascunse.
Poate unii constructori se vor simti raniti de o asemena remarca, deoarece ei stiu bine ce pot face si ce nu pot face cu resursele primite, intr-un timp dat. Ca intotdeauna, nu e vorba de toti cei implicati, ci doar de fenomenul in sine, la nivel national. Cu exceptiile de rigoare, e adevarat ca marea majoritate a constructorilor, care au propriile socoteli, un contract pe care trebuie sa-l respecte, se simt mereu blocati de pretentiile si interventiile arhitectilor. Au intentii bune, dar unii si-ar dori exact asta: ca arhitectii sa le faca proiectul si apoi sa se retraga total din restul lucrarilor. Mai ales cand e vorba de amenajari de exterior, dupa unii mai putin importante decat structura functionala a unui bloc. Lucru pe care arhitectii nu il pot accepta, asa cum am explicat deja. Pentru ca vad cum ce au muncit ei este stricat, reinterpretat. Trebuie, asadar, sa intervina. Nu e ceva ce poate fi negociat.
Aici e vorba de o disputa veche si care exista, deopotriva, si in alte bresle, grupuri de interese cu multe subgrupuri distincte. Ca intotdeauna, teoria si perfectionismul sunt una, iar munca propriu zisa se dovedeste mai complicata. Constructorul se afla pe aceasta din urma pozitie si trebuie sa se adapteze din mers la urgente. E adevarat deci ca, daca am sta doar sa teoretizam, nu s-ar mai misca nimic, dar arhitectii sunt la randul lor pragmatici, au experinta nu cu unul, ci cu mai multi constructori, stiu multe despre a-si intemeia si administra propria firma, despre coordonarea echipelor. Cu siguranta, pentru a rezista in acest domeniu, ei chiar trebuie sa fie nu doar teoreticieni, ci si foarte buni administratori. Deci nu pot fi acuzati de lipsa de realism. Cel mult de o personalitate anume (de fapt, cea mai greu de inghitit, indiferent in ce lume ne invartim).
Din afara acestui domeniu, din punct de vedere al unui jurnalist sau al unui cetatean obisnuit, asa se vede situatia generala: toate taberele implicate in acest mare grup (sau organism) al constructiilor se considera fie neintelese, fie impiedicate sa isi faca treaba. Putini par sa ia in calcul ce are celalat de spus, putini acorda respect celeilalte bresle si tot atat de putini sunt dispusi sa inteleaga si sa faca lucrurile nu in interesul propriu, ci in interesul tuturor.
Dar propria siguranta economica nu are de ce sa fie in contradictie cu nevoile altor indivizi, de la profesionisti, pana la marele public. Pentru ca lucrarile sunt in interesul tuturor si toti pot castiga din acest lucru. De ce se gandeste altfel, inca, pe meleagurile noastre?
Text si foto: Alina Miron
Despre proiectul de amanajare supraterana din Piata Universitatii. "Solutia propune o piata unitara in centrul careia e proiectata o insula exclusiv pietonala, inconjurata de spatii care ofera posibilitatea circulatiei carosabile. Aceasta insula este delimitata de o serie de corpuri de iluminat, iar in interiorul acesteia sunt amplasate cele patru statui. Astfel, se da o importanta maxima statuilor, subliniind memoria locului. Juriul a remarcat faptul ca a fost singurul proiect prezent in concurs care, cu amenajari elegante, fara emfaza, ofera o amprenta clara a contemporaneitatii, nesubordonata volumetriei de ansamblu a sfarsitului de secol XIX. Juriul a remarcat forta ideii, simplitatea si economicitatea realizarii, care permit realizarea imediata, dar si posibilitatea unor adaptari ulterioare la necesitati care pot aparea in viitor. Iluminarea propusa este corespunzatoare, mobilierul urban este neostentativ, nu este opresiv prin numar si conceptie", scrie in raportul juriului concursului. (Sursa hotnews.ro)
Aveti o opinie personala despre aceasta stare de fapt? Aveti experiente pozitive sau negative din colaborarea cu alte firme implicate in domeniul constructiilor? Exista cu adevarat o neintelegere generala sau dimpotriva, considerati ca lucrurile merg mai bine in ultimul timp din acest punct de vedere? Va asteptam cu propriile voastre opinii, in comentarii si pe Forum.
