Real Estate & Construction Forum: in 2017, domeniul real estate este intr-o continua dezvoltare
Evenimentul a reunit cei mai importanti jucatori din domeniu, care au dezbatut subiecte legate de situatia actuala si proiectele anuntate pe diferite segmente ale pietei precum: rezidential, comercial, birouri si spatii logistice, gestionarea eficienta a riscurilor de tara si de proiect, sursele de finantare, avantajele dezvoltarii sustenabile, provocarile cu care se confrunta dezvoltatorii, analiza sectorului constructiilor, modificari fiscale si legislative si efectele acesteia asupra pietei, dar si alte teme de interes specifice industriei. Speakerii prezenti in cadrul conferintei au fost: INGO NISSEN, General Manager, Sierra Developments Romania, FLORIN FURDUI, Country Manager, Portland Trust, TATIAN DIACONU, CEO, Immochan Romania, ALEXANDROS IGNATIADIS, Co-fondator, Octagon Contracting & Engineering, ROXANA DUDAU, Associated Partner, Head of Real Estate Department, Noerr, SORIN IOAN BLAGA, General Manager, Liebrecht & Wood Romania, DANIEL MOREANU, Managing Partner, Moreanu Law, ANA DUMITRACHE, Co-Country Manager, CTP Romania, STEFAN CREMENE, Director Comercial, Willbrook Romania. Discutia a fost moderata de catre ILINCA PAUN, Managing Partner, Colliers Romania.BusinessMark a organizat, pe 22 martie, cea de-a patra editie a conferintei „Real Estate & Construction Forum”, la Hotel Radisson Blu, din Bucuresti.
Ingo Nissen, General Manager, Sierra Developments Romania, a subliniat nevoia de schimbare in Romania: „Consider ca perioada de timp in care s-au putut construi mall-uri s-a terminat. Nimeni nu mai este interesat sa finanteze sau sa investeasca in astfel de proiecte, dar acesta este un lucru bun, pentru ca avem nevoie de schimbare. Sierra Developments Romania nu mai vrea sa construiasca centre comerciale, ci zone de divertisment precum terenuri de tenis sau locuri de joaca.”
Florin Furdui, Country Manager, Portland Trust, a oferit detalii despre cererea industriei imobiliare: „Brexitul si cresterea economica a Romaniei au facut ca organizatii mari din zona de PPO si IT sa se indrepte spre tara noastra si astfel a crescut cererea.” De asemenea, domnul Florin Furdui a adaugat ca din punct de vedere al finantarii situatia este una optimista: „Bancile au devenit competitive. Vorbim despre un interes crescut pentru real estate. Exista finantare in Romania pentru proiecte bune cu piloni buni de business.”
Tatian Diaconu, CEO, Immochan Romania, a povestit despre zona de retail: „Este o zona care a suferit multe transformari in ultimii ani pentru ca tot ce inseamna digital-online a provocat o multime de intrebari precum: «Vom continua in acelasi fel? Va avea de suferit comertul fizic? Cum se vor aseza lucrurile?». Eu nu consider ca online-ul va duce la disparitia comertul fizic, pur si simplu ele vor lucra impreuna si se vor gasi intr-o zona de echilibru.”
Alexandros Ignatiadis, Co-fondator, Octagon Contracting & Engineering, a vorbit despre preturi: „Exista o presiune a preturilor care porneste din manopera din cauza cresterii cererii in Europa si a migratiei temporare a fortei de munca. Aceasta lipsa preseaza salariile, ceea ce contribuie la cresterea costurilor.”
Roxana Dudau, Associated Partner, Head of Real Estate Department, Noerr, a atras atentia asupra modificarii legii urbanismului: „Aceste modificari impun o atentie mai mare la documentarea de urbanism ceea ce va duce la o intarziere a proiectelor, dar si la costuri mai mari. De asemenea, dezvoltatorii nu vor mai putea promova planuri parcelate decat daca zona reglementata este cuprinsa in delimitatea de trei strazi sau de alte elemente ale cadrului natural.”
Sorin Ioan Blaga, General Manager & Wood Romania, a oferit detalii referitoare la problemele legate de autorizari: „In zona de retail, dar mai ales in zona de rezidential intampinam numeroase probleme pe teren cu privire la cadastre, drumuri de acces existente sau trasee ale drumurilor de acces pentru potentiala infrastructura. Totodata, ne confruntam cu greutatea prin care autoritatile locale sau judetene se implica in a sustine proiecte de infrastructura locala.”
Daniel Moreanu, Managing Partner, Moreanu Law, a vorbit despre latura juridica a autorizatiei de constructie: „Spre finalul anului trecut, au avut loc niste modificari legislative importante in ceea ce priveste emiterea autorizatiilor de constructie, ceea ce ar trebui, in teorie, sa determine o reducere a timpului de asteptare pana la momentul emiterii autorizatiei de constructie. Este vorba despre un termen de 10 zile din momentul depunerii, timp in care autoritatea publica trebuie sa notifice solicitantului daca dosarul emiterii autorizatiei de construire este complet sau nu.”
Ana Dumitrache, Co-Country Manager, CTP Romania, a vorbit despre zona de online: „Cererea vine organic de la ocupantii nostri existenti care se extind nu doar in zona de warehousing, ci si in zona de e-commerce care aduce idei din shopping mall in warehouse. 20% din cererea existenta vine din zona de online, dar este o crestere progresiva, lucrurile nu se vor schimba peste noapte.”
Stefan Cremene, Director Comercial, Willbrook Romania, si-a exprimat punctul de vedere cu privire la piata rezidentiala: „Pe piata rezidentiala middle si high lucrurile sunt mai asezate. A fost o efervescenta foarte mare anul trecut si inclusiv anul acesta. Sunt foarte multe cereri din partea multinationalelor, dar mai ales din partea ambasadelor si a altor organizatii neguvernamentale. Asadar, pe aceasta piata trendul este in crestere.”
In cea de-a doua sesiune, au fost prezenti urmatorii speakeri: MAURICIO MESA GOMEZ, Director General, Cordia Romania (Futureal Group), DRAGOS VILCEANU, Presedinte, Asociatia Brokerilor Imobiliari, ALEXANDRA SMEDOIU, Director Consultanta Fiscala, PwC Romania, ANDREEA COMSA, Managing Director, Premier Estate Management, GABRIEL VOICU, Director Divizie New Homes, Coldwell Banker Affiliates of Romania, DANIEL MANATE, Presedinte, ANEVAR. Discutia a fost moderata de catre CATALIN STEFANCU, Consultant Comunicare Real Estate.
Mauricio Mesa Gomez a afirmat ca piata imobiliara din Romania a evoluat: „Comportamentul clientilor din punct de vedere al vanzarii apartamentelor s-a schimbat. Clientii sunt mult mai pregatiti, stiu sa analizeze un plan, se gandesc cum pot sa amenajeze apartamentul, sunt atenti daca este conform nevoilor lor. Piata este mult mai consolidata, mai matura si cred ca vom avea o crestere constanta in urmatorii ani, din punct de vedere al pretului. Cu toate acestea, vorbim despre o crestere lenta, nu una agresiva precum cea din anul 2007.”
Dragos Vilceanu, Presedinte, Asociatia Brokerilor Imobiliari, a oferit cateva cifre oficiale referitoare la piata rezidentiala: „Romania este pe ultimul loc in Uniunea Europeana din punct de vedere al gradului de indatorare fata de PIB. Media in Uniunea Europeana a creditelor ipotecare este de 52% din PIB, iar tara noastra are numai 6,6% din PIB. De asemenea, ne aflam pe ultimul loc in Uniunea Europeana si din punct de vedere al soldului de credite ipotecare, Romania avand credite ipotecare in valoare de 500 de euro, media europeana fiind de 16.000 de euro.”
Alexandra Smedoiu, Director Consultanta Fiscala, PwC Romania, a vorbit despre reducerea cotei de TVA la 0%: „Masura de TVA 0% la imobiliare este buna pentru ca se vor vinde si se vor cumpara mai multe apartamente, insa exista si cateva probleme cu privire la aceasta masura legislativa. In primul rand, o astfel de masura este interzisa de catre Comisia Europeana si de catre Directiva Uniunii Europene cu privire la taxa pe valoare adaugata. Totodata, daca aceasta prevedere va intra in vigoare, se va anula dreptul de deducere pentru tot ceea ce inseamna costuri de constructie, iar dezvoltatorul poate fi in situatia in care va trebui sa inapoieze tot TVA-ul pe care l-a dedus la constructie si sa nu-l mai poata recupera.”
Gabriel Voicu, Director Divizie New Homes, Coldwell Banker Affiliates of Romania, a oferit informatii despre cum va arata piata rezidentiala in anul 2017: „Din punctul meu de vedere, 2016 a fost cel mai bun an in ceea ce priveste numarul de tranzactii si de unitati finalizate. Anul 2017 a demarat foarte bine, intrucat am scapat de framantarile legii darii in plata. De asemenea, viitorul arata bine din punct de vedere al ofertei, intrucat multe apartamente se vor finaliza si se vor pune in vanzare in cursul acestui an in Bucuresti si in imprejurimi.”
Andreea Comsa, Managing Director, Primer Estate Management, a confirmat dinamica pietei imobiliare: „Exista cerere intrucat clientii in loc sa isi depuna banii la banca prefera sa investeasca in apartamente. Cu toate acestea, nu ne aflam in perioada 2005-2006, cand totul se intampla speculativ. De asemenea, preturile au crescut cu 4%, dar nu cred ca vor mai creste in cazul in care actuala cota de TVA de 5% va ramane la 100.000 de euro.”
Daniel Manate, Presedinte, ANEVAR, a abordat evolutia pietei imobiliare din Cluj-Napoca: „Varful pietei este la Cluj-Napoca, pentru ca acolo sunt cresterile cele mai puternice. Predictia este ca orasul Cluj-Napoca va depasi sectoarele 1 si 3 din Bucuresti in ceea ce priveste preturile la apartamente. Clujul a devenit cel mai puternic hub-IT din Romania. Prin urmare, salariile de acolo sunt foarte mari, iar lumea isi permite sa ofere mai mult pe apartamente si chirii.”
In urma acestei conferinte, am aflat ca domeniul real estate este in curs de dezvoltare in Romania intrucat exista oferta, bancile accepta sa finanteze proiecte pe acest sector, iar din ce in ce mai multi oameni aleg sa investeasca in locuinte noi.
Evenimentul a fost organizat de BusinessMark alaturi de Noerr si BCCBR, cu sprijinul partenerilor media: Agenda Constructiilor, Portal Electric, Masini si Utilaje, Femei in afaceri, NewMoney, Arena Constructiilor, 100% Construct, Energynomics.ro, Business24, MLM News, Spatiul Construit, Constructiv, Ghid Constructii, Imobiliare.net, Jurnalul de Afaceri, Calendar Evenimente, Promo Afaceri, PRBox, Rbeconnect, Economiaonline, BusinessWoman, Administratie.ro, Plan de afacere, Antreprenor, Transilvania Business, Economia Online, Ziare.com, Startups.ro, Chalbert, Manager Express, Global Manager, Finzoom, Bucuresteni.ro, Roportal, Debizz, Vox Capital, Revista Valoarea, Rabbit, Legal Marketing, Avocatura.
Despre BusinessMark
BusinessMark este o companie ce ofera servicii integrate de B2B si pune la dispozitia clientilor sai modele de dezvoltare complexe cu scopul de a-i conecta in mod direct cu mediul de afaceri si de a crea oportunitati de parteneriat strategic. Atat prin organizarea de evenimente business, cat si prin serviciile de B2B Public Relations, BusinessMark isi propune sa vina in intampinarea partenerilor sai cu strategii de comunicare si promovare centrate pe business matchmaking si crearea de oportunitati de dezvoltare.