Târgoviștea mi se pare adesea comparabilă cu Grecia | arh. Cristina Enache @ Oameni în spațiu | VIDEO INTERVIU

Iată, în cele ce urmează, transcrierea discuției:

Radu Negoiță: Salutare! Bine-ați venit la Oameni în spațiu, podcastul despre oameni, arhitectură și societate. Invitatul nostru de data asta este conferențiar doctor arhitect Cristina Enache, care este arhitect cu doctorat în urbanism și până de curând director al departamentului de proiectare urbană și peisagistică de la Mincu, de la Universitatea de Arhitectură. Cristina e reprezentant oficial al universității în cadrul Asociației ECLAS, care înseamnă European Council Of Landscape Architecture Schools. Mulțumim pentru prezență!

Cristina Enache: Mulțumesc și eu, Radu!

RN: Deși în trecut absolvenții a ceea ce era atunci Institutul Ion Mincu ieșeau arhitecți urbaniști, astăzi a apăut separarea între cele două facultăți. Avem Facultatea de Arhitectură și Facultatea de Urbanism, iar programele celor două conțin suficiente diferențe, mai ales în anii mari. Unii dintre noi ieșim arhitecți cu noțiuni de urbanism, pentru că și la noi la Facultatea de Arhitectură se face urbanism, ceilalți ies urbaniști care au noțiuni suficiente pentru a face arhitectură, mai ales prin prisma primilor ani. Deci, cei ca tine, care vor să rupă compartizarea asta profesională, sunt destul de rari în societate. Dacă tot ai făcut arhitectura, ce te-a mânat să fii și urbanist?

CE: Asta-i o întrebare destul de complexă din punctul meu de vedere, pentru că, în primul rând, eu am absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu, înainte de a fi universitae. Deci atunci când am făcut eu școala... schimbarea e din 1997, când eram eu anul șase, atunci a devenit institutul universitate. Eu eram deja anul șase.

RN: Deci n-au apucat să te facă doar arhitect?

CE: Teoretic, doar arhitect, pentru că n-am avut opțiunea de a fi și urbanist.

RN: Dar totuși, atunci, cei care ieșeau arhitecți, practic au și urbanismul. Adică, și programa era puțin diferită...

CE: Programa era diferită, da, într-adevăr. Exista opționalitatea, care se introducea în anul patru. Recunosc că în momentul acela nu aveam ideea că o voi vira atât de puternic către urbanism. Urbanismul a apărut încet, încet în viața mea în facultate. Și m-a surprins foarte mult, nu știam absolut nimic, probabil că foarte mulți copii care intră și acum în facultate nu au habar de urbanism. Atunci cu atât mai puțin, pentru că nici nu cred că exista profesia de urbanist. De fapt, sigur nu exista profesia de urbanist.

RN: Păi, și atunci, după, să zicem, momentul ăsta de răscruce al opțiunii din anul patru despre care ai zis, cei care nu făceau opțiunea spre mai mult urbanism, ieșeau tot arhitecți, nu?

CE: Tot arhitecți. Nu era un moment de răscruce în anul patru, ci apăreau discipline opționale. Nu am avut numai discipline opționale de urbanism, pentru că mie îmi plăceau toate și atunci nu puteam să scop nimic. Am făcut și opționale de design, și opționale de construcții și absolut toate opționalele posibile. Mai mult decât atât, mă mai duceam și la opționalele colegilor mei, ca să văd cum este. Deci, am fost...

RN: Deci furai cunoaștere

CE: Furam cunoaștere, da, da, da.

RN: Cum le-ai povesti tu, cupă atâția ani de experiență, proverbialul ăluia, om de pe stradă, omul simplu, cum le place politicienilor să zică, ce-i urbanismul și de ce avem nevoie de el? Că uite că merge și fără, oarecum.

CE: Știi că-i o întrebare foarte grea asta.

RN: Păi, tocmai d-asta ți-o pun taman ție.

CE: Asta-mi aduce foarte mult aminte de tatăl meu, care este profesor de matematică, profesor universitar, și care atunci când îi ceream ajutorul în școala generală ne spunea ”Eu nu știu să vă explic”. Pot să-nțeleg de ce-mi pui întrebarea asta, mi-e un pic greu. Probabil că-n primul rând i-aș spune ”Uită-te-n jurul tău”, dacă aș fi în oraș, ”Uită-te în jurul tău pe stradă și ăsta-i urbanismul, ce vezi în jurul tău. Ăsta-i urbanisml”.

RN: Fără judecată de valoare, că e bine, că e rău, ci doar ce vezi în jurul tău.

CE: Exact. Da, ce vezi în jurul tău. Pentru că nu putem să spunem că urbanismul naște numai lucruri bune. Și chiar și teoriile urbanistice care au fost făcute de-a lungul timpului au demonstrat de multe ori în timp că au avut rezultate de multe ori greșite și sunt reevaluate. Putem vorbi aici inclusiv de funcționalism, care, după-atâția ani, spune lucrul ăsta. Deci, da, urbanismul, este ceea ce în jur, cu bune și cu rele. Învățăm tot timpul din el, în mod evident este o știință care evoluează și care se schimbă, pentru că se schimbă odată cu noi, cu oamenii. Este în primul rând o știință care se ocupă de cadrul de viață al omului. Deci, locul în care trăim, ăsta este urbanismul. Bine, ne referim încă o dată la oraș.

RN: Da, până la urmă e locul nostru.

CE: E locul nostru, da, și orașul răspunde în primul rând nevoilor noastre, ale omului. De-asta, după atâta vreme, ne dăm seama că orașul nu-i al mașinilor, ci orașul este al nostru și reevaluăm orașul din punctul de vedere al nevoilor oamenilor.

RN: Cred că și mașinile au în istorie rolul lor. Adică, pentru faptul că încep să ne incomodeze din ce în ce mai tare apreciem lipsa lor acolo unde-o putem avea. Ai zis o chestie foarte interesantă, ai folosit cuvântul știință și mă bucur că l-ai folosit. Pentru că oamenii tind să meargă spre absurdul ăsta al cifrelor uneori. Ei tind să zică că știința e doar ceva care are un rezultat matematic. Adică, fizică, matematică, chimie și așa mai departe. Dar și științele care țin de oameni sunt tot științe, e vorba tot de o cunoaștere, de observare a modului în care trăiesc oamenii și de simbioza asta care-i extraodinar de importantă a oamenilor cu mediul lor, care-i mediul pe care și l-au făcut astfel încât să le servească nevoilor lor.

CE: Una peste alta, orașul este rezultatul nevoilor omului, asta este. Sigur că acest rezultat are la bază o evoluție continuă și asta înseamnă și tehnologică, și științifică și de toate felurile. Dar, da, este o știință, pentru că este fundamentat teoretic și se încearcă modele și direcții de dezvoltare fundamentate teoretic.

RN: Categoric. Și, uite, că ai spus și despre funcționalism, foarte interesant de știut că – probabil unii dintre cei care ne urmăresc știu despre Le Corbusier și despre influența lui asupra locuirii urbane contemporane. El a fost într-o mare măsură și futurist. Era un om care putea să intuiască moduri în care poate să evolueze viitorul. El a propus la un moment dat pentru centrul Parisului Plan Voisin, despre care noi știm c-am învățat la facultate. Pe scurt, propunerea lui era să radă tot ceea ce era vechi și să inierbeze, să creeze un fel de mare parc din care să iasă niște turnuri orientate bine către punctele cardinale în care oamenii să aibă apartamente bine luminate și să aibă un trai mai confortabil decât în maghernițele din centrul Parisului, care sunt de la 1700, 1800, de exemplul. Până la urma, da, ok, toate lucurile astea, mai ales cu atâta Pinterest, cu atâta Paris și cu atâtea filme americane despre Paris, noi zicem ”Vai! Ce minunat și ce romantic este!”. Dar în același timp trebuie să înșelgem că și modul lui de a vedea lucrurile nu ținea de o revanșă, de o răzbunare a ceva, ci se lega pur și simplu de condițiile insalubre în care oamenii trăiseră, și încă mai trăiau în vremurile lui, de sute de ani. Și care culminaseră în niște explozii de pandemii, niște molime din astea, și la sfârșitul secolului XIX și la-nceputul secolului XX, care au pus în mișcare mișcarea asta igienistă. Oamenii și-au dat seama la un moment dat că spațiile aerisite, bine luminate natural sunt spații în care bacilul turberculozei nu proliferează la fel. Și atunci lucrul ăsta a schimbat arhitectura. Moderniștii și-au dat seama. Și Corbusier fiind oarecum vârful de lance al avangardei a venit cu propunerea asta tocmai pentru a deservi una dintre nevoile la care te refereai tu, Cristina. Una dintre nevoile oamenilor. Nevoile lor de trai urban. Bineînțeles că a fost un mod radical de a vedea lucrurile și cu atâtea comitete de cultură n-ar fi mers până la capăt. Pentru că ei au, așa cum am avut și noi în București, la ei probabil mult mai mult, o bogăție culturală construită ieșită din comun. Deci, e vorba de a deservi, dar într-o anumită măsură.

CE: Reîntorcându-ne la Le Corbusier, ce vreau să spun este că el de fapt a fost un om care aparținea timpului lui, foarte puternic. Era o perioadă care privea foarte mult către viitor. Era normal. Ăsta a fost mersul lucrurilor. Ei au fost în momentul ăla, atunci. Era o societate profund modernă, profund dornică de dezvoltare și exact asta, orientată către viitor. Și să nu uităm faptul că Parisul înainte de a fi așa cum îl vedem noi a fost de fapt un oraș plin de maghernițe, cum ai spus tu, plin de probleme. El a fost curățat ca să arate așa cum arată acum. Știu că multă vreme catedrala Notre Dame multă vreme nici nu era vizibilă până când nu ajungeai exact în fața ei.

RN: Țin minte că am fost în 2002 în Paris și lângă Opera din Paris era o clădire veche, care, la momentul construirii nu avusese canalizare, n-avusese coloană de canalizare. Și avea tot felul de racorduri scoase prin fațadă lângă Opera din Paris care se duceau într-un colector mai mare și ducea spre canalizare ceea ce trebuia să fie dus. Orașele mari totdeauna au fost foarte bune la marketing, nu?

CE: Da.

RN: Și Londra, și Parisul. Adică, te uiți la Londra, totul e superb. Ei fac bani din chestia asta. Până la urmă e un mod destul de inteligent de a pune problema.

CE: Da. Dacă ne gândim acum și în București toate clădirile vechi care sunt foarte frumoase nu vor putea obține niciodată aviz ISU, de exemplu. Adică problemele rămân, clădirile sunt frumoase, dar problemele rămân.

RN: Oricum, nici clădirile noi nu prea au aviz ISU, între noi fie vorba. Adică e chestia aia foaia A4 care protejează de foc. Aia e echivalentul unei, nu știu, unei iconițe. Ce au în comun, Cristiana, în opinia ta concepția de arhitectură și concepția spațiilor urbane? Că unii dintre noi lucrează mai mult cu camere, pereți, ferestre, acoperiș, ceilalți cu acces auto, loturi. Care sunt sunt constantele în cele două moduri de gândire?

CE: Nu știu dacă constante, dar punctele comune ar fi în primul rând faptul că ambele ar trebui să răspundă unor cerințe funcșionale, cerințe estetice și în momentul de față și cerințe tehnologice, zic, pentru că suntem atât de dependenți de foarte multe criterii tehnologice încât fără ele de multe ori nu mai putem funcționa.

RN: Iar dacă ne uităm în zonele planetei unde clima este mult mai dură cu omul, cum ar fi, de exemplu, zona Arabiei Saudite, vedem cât de mult depinde viața lor confortabilă care seamănă cu a noastră, acum, de tehnologie. Până acum 100 de ani, stilul lor de viață și stilul nostru de viață, al celor din România sau din Franța sau din Germania diferea foarte mult. Toată viața lor se învârtea, și toată activitatea lor, în jurul climei. Noi, nu chiar atât de mult. Porbabil că la asta te refereai cu tehnologia, greșesc?

CE: Și la asta, da. Și la asta mă refer când spun tehnologie. Acum că ai vorbit de lucrurile astea pot să spun că într-un mod evident și arhitectura a răspuns foarte mult nevoilor ăstora. Pentru că arhitectura vernaculară oferă niște modele pentru tehnologia de acum extraordinare.

RN: La ce te referi?

CE: Mă refer la modul de răcire a caselor, la lucruri de genul ăsta. În zone foarte calde, de exemplu, de conservare a temperaturii... Sunt modele de luat în seamă. Arhitectura vernaculară a rezolvat foarte multe lucruri pentru foarte mult timp

RN: Într-un mod care nu necesită curent electric.

CE: De exemplu, da.

RN: Ai zis și de estetic. Ai zis de funcțional și de estetic...

CE: Și cred că ar fi trebuit să mai spun și de social. Mă rog, cred că ar fi trebuit în primul rând să spun de social.

RN: Categoric. Mama subsemantului lucrează și arhitectură, și urbanism și a întâlnit o situație în care un lot avea nevoie de circulații pe sens unic. Și inginerul care a făcut sistematizarea așa le-a calculat. Altfel nu putea să funcționeze lotul ăla. Problema era că lotul ăsta, artera lui de circulație se unea cu artera de circulație de unde curgeau mașini de la deal spre vale fix pe-acolo. Adică, cu alte cuvinte, unii puteau să meargă doar în sus, iar alții putea să meargă doar în jos. Și acolo a trebuit tot cu concursul inginerului pe sistematizare să creeze un fel de soluție care să compenseze faptul că lipsa de clarviziune a unității teritorial administrative locale nu a luat în calcul că o zonă care se urbanizează atât de repede, cu parcele care sunt vânate de investitori pentru că-i o poziție bună, trebuie să aibă un plan urbanistic de ansamblu. Ce părere ai de treaba asta?

CE: Legat de faptul că o dezvoltare are nevoie de un plan urbanistic sau?

RN: Nu, de faptul că se fac pe bucăți mici și asta generează tot felul de generații de dat, nu știu, cap în cap.

CE: Da, e normal să genereze situații problematice, pentru că fiecare bucățică este o parte a unui sistem. Și dacă nu este gândit sistemul în ansamblu, atunci bucățică...

RN: …

CE: Da. Mă rog, poate exista și situația fericită când din întâmplare funcționează bine. Dar cel mai potrivit mod este să gândimîn ansamblu atunci când... să avem big picture, să avem o imagine mult mai largă, să ancorăm orice mișcare în teritoriu și să vedem ce impact are. Pentru că este exact efectul bulgărelui de zăpadă, care se poate transforma într-o avalanșă dacă nu-s condițiile sau dacă nu este studiat îndeajuns ce se poate întâmpla mai departe.

RN: Am văzut în descrierea de pe site-ul facultății că partea care te atrage, și mi-ai povestit la un moment dat, ca să fiu sincer, din urbanism, ține de amenajările peisagere. În 2009 ai primit premiul Registrului Urbaniștilor din România în cadrul Conferinței Naționale a Urbaniștilor cu PUZ Parcul Tineretului. A fost premiat pentru amenajarea peisagistică. A fost mai greu sau mai ușor de controlat situația asta comparativ cu cea a Parcului Știrbey de la Buftea, de care tot tu te-ai ocupat.

CE: Aici e o poveste mai lungă, poate chiar două povești... În primul rând, premiul a fost obținut în colectiv. Eu am fost membru al colectivului. Pe vremea aceea a fost șef de proiect doamna profesor Angela Filipeanu, Dumnezeu s-o odihnească. Și de la dânsa am învățat foarte multe în această direcție și cred că am avut și norocul extraordinar de a fi doctorand al dumneaei și de a mă ghida foarte mult în direcția asta. Dânsa a fost șef de proiect. Cele care au lucrat propriu-zis am fost eu și colega mea, Angelica Stan, acum director al Școlii Doctorale. Și, da, a fost o provocare pentru că era primul proiect de acest gen. A fost atunci un pachet de mai multe planuri urbanistice zonale inițiate de Primăria Capitalei, Tineretului, Herestrău, Cișmigiu și Carol. Cred că în primă fază au fost doar Tineretului și Herestrău, Parcul Tineretului și Parcul Herestrău, primele documentații de urbanism de peisagistică. Deci de reglementare peisagistică... În 2009 am obținut premiul. De fapt, l-am elaborat în 2004, 2005... cu destul de mult timp înainte, da. A fost o provocare pentru noi toți, am inovat foarte mult, am fost foarte creativi și am învățat foarte multe. Și cumva ne-a dat și privilegiul de a fi primii și singurii la acel moment care au făcut astfel de documentații. Lucru care m-a ajutat foarte mult mai târziu, pentru că ulterior, nu foarte mult mai târziu, școala a contractat deasemenea, planul urbanistic zonal pentru Parcul Știrbey de la Buftea. Universitatea, adică. Și în care am fost...

RN: E unde-i Palatul Știrbey, nu?

CE: Unde-i Palatul Știrbey, cunoscut acum pentru Summer Well, pentru festivalul Summer Well, mult mai cunoscut pentru asta decât pentru altceva.

RN: Ceea ce nu e rău, că dacă atrage genul ăsta de energii creative și culturale e perfect.

CE: Absolut, absolut. Și înțeleg că și publicul atras e de-a anumită factură. Atunci era cunoscut pentru studiourile de la Buftea cu care se învecina. În acel moment am făcut documentația împreună cu domnul profesor Machedon, eu și dumnealui, noi doi. Ne-am propus foarte multe cu acel PUZ. Nu s-au pus foarte multe în aplicare și surpriza mea foarte mult a fost ca acum doi ani să fiu solicitată de către actualul proprietar al Parcului Știrbey, este o proprietate privată, și care într-adevăr vrea să valorifice, acest proprietar vrea să valorifice tot fondul cultural pe care-l deține. Așadar, am trecut în ultimul an să zic prin proceduri de avizare la Ministerul Culturii, studii istorice și așa mai departe. Personal mă ocup de amenajarea peisagistică a acestui domeniu, care cred că...

RN: Felicitări!

CE: Mulțumesc! Cred că va începe propriu-zis de prin toamnă, deci după Summer Well. Au început deja câteva lucrări referitoare la asanarea lacului, la curățarea vegetației periculoase, pentru că-s foarte mulți arbori foarte bătrâni și care cad la fiecare bătaie de vânt mai puternică, deci a avut loc o curățare masivă a întregului domeniu. Suntem foarte preocupați, încercăm să restabilim conceptul inițial al parcului de la începutul secolului XX. Avem planuri istorice, avem informații despre...

RN: Aveți și informații despre fondul natural, despre...

CE: Avem destul de puține...

RN: Adică despre specii sau...

CE: Destul de puține. Ce știm e că a fost făcut parcul, a fost proiectat. Nu știm de către cine. Este un parc în stil romantic. Dar a fost proiectat, nu este vegetația originală a Codrilor Vlăsiei. Este o vegetație specifică malurilor de râu, zonelor de râu ale zonei respective. Deci s-a urmărit o plantare a speciilor care erau caracteristice zonei. Acestea au crescut în continuare spontan și foarte mult și au început să afecteze conceptul parcului proriu-zis, care, așa cum ziceam, era parc în stil romantic, în care se vedea foarte clar o alternanță între zone de lumină, zone de umbră, luminișuri, zone împădurite și care încet, încet au început să fie cotropite de vegetație. Și încercăm acum să curațăm într-o mare măsură astfel încât să se păstreze luminișurile, să se păstreze zonele de lumină și vegetația să o transplantăm în alte zone în care avem nevoie. În același timp, să păstrăm parcul pentru festivalul Summer Well, pentru că a devenit un brand, dar și să-l pregătească pentru alte tipuri de evenimente. Se restaurează, asta privind partea artitecturală, se restaurează toate monumetele din cadrul parcului, adică palatul, capela...

RN: Asta chiar mă bucur să aud.

CE: Da. Și în curând și turnul de apă, care este cel mai nou dintre ele, dar este la fel clasat monument. Deci se-ntâmmplă lucruri foarte frumoase cu locul acela.

RN: Foarte mult mă bucur. Am citit o carte foarte frumoasă odată, se numea ”Diavolul din Orașul Alb”. Era povestea devenirii orașului Chicago și despre concurența dintre el și New York când a fost expoziția aia universală de la 1893, parcă? 1895. Și unul dintre personajele din carte era marele peisagist Olmsted, se numea. Și tipul ăsta e cel care a făcut, dacă nu mă-nșel, Central Park. Și el spunea despre faptul că atunci când te uiți la un peisaj trebuie să semene, citatul sigur nu e exact, cu o pânză impresionistă. Deci, el spune ”Când eu plănuiesc pe un delușor un șir de plante roșii, eu trag o tușă cu o pensulă exact cum o face un pictor pe pânza lui”. Pentru că ceea ce vezi tu, tu poți să vezi o pânză sau poți să vezi ceva în 3D, dar ca impresie pe care ți-o creează trebuie să fie același lucru. Și asta mi-a rămas în minte. Chiar știi specii de plante, adică știi cutare ce e, cutare cât trăiește, cutare dacă se potrivește? Sau...

CE: Nu atât de mult. Mă mai descurc, recunosc, deci pot să recunosc specii de plante în principiu știu cu ce să operez sau știu unde să caut...

RN: Deci cum sunt eu la reparat biciclete, mă cam descurc, n-o fac zi de zi, dar mă descurc, știu să...

CE: Hai să spunem așa: cum un arhitect lucrează cu ingineri așa lucrăm și noi cu ingineri horticoli sau cu peisagiști. Pentru că și peisagiștii formați la noi la facultate la fel sunt foarte capabili să gândească.

RN: Când eram mic țin minte că ne-au dus cu școala la Turnul Chindiei, la Târgoviște. Și am urcat până sus. Foarte interesant mi s-a părut la turn că avea baza aia care era pătrată și turnul dup-aia e cilindric. Acum am aflat că te-ai ocupat și de parc. Care-i istoria locului și care-i povestea lucrării? Istoria locului are legătură cu Țepeș, dacă nu mă-nșel, nu?

CE: Istoria locului are legătură cu Țepeș, are legătură cu marii domnitori ai Țării Românești, pentru că Târgoviște a fost capitala Țării Românești pentru multă vreme. Mă rog, a fost când Târgoviște, când Câmpulung, asta înainte să...

RN: Curtea de Argeș...

CE: Înainte să devină Bucureștiul. Este un loc foarte încărcat de istorie. Târgoviște mi se pare de multe ori comparabilă cu Grecia, oriunde te duci mai dai peste un zid care este o ruină și un vestigiu arheologic. Este extrem de interesantă și un loc în care permanent poți să afli ceva, inclusiv istoria recentă, legată de revoluție, există Muzeul Ceușescu, care nu e valorificat...

RN: Există acolo așa ceva?

CE: Există, da, unitatea militară unde-au fost executați soții Ceaușescu se pătrează și este vizitabilă. Încă o dată, nu e valorificată... dar e vizitabilă, o taxă, în fine, există câteva informații. Foarte interesant, foarte interesant. Și sunt lucruri de istorie recentă pe care eu cred că trebuie să le punem în valoare pentru că sunt ale noastre, ne aparțin și ne definesc pe noi așa cum suntem ca popor în momentul ăsta. Dar, ca să revin la Turnul Chindiei. Înainte de povestea proiectului e povestea mea. Părinții mei sunt târgovișteni veniți în București în timpul facultății și rămași aici, dar târgovișteni. Și atunci practic copilăria mea e foarte legată de Târgoviște. În momentul în care a apărut propunerea acestui proiect a fost iarăși o bucurie. Poate spun prea des bucurie, dar proiectele sunt pentru mine o bucurie. Mi s-a propus să intru în acest proiect și am făcut-o fără nicio ezitare pentru că cunoșteam destul de bine și locul și știam că-mi este foarte drag. Actuala administrație publică este foarte preocupată de valorificarea orașului, de punerea în circuitul turistic a zonelor pe care le deține. Nu știu culoare politică, așa că n-am să spun absolut nimic legat de asta... Mă bucur pur și simplu că fac lucrul ăsta. Și au fost foarte proactivi în procesul ăsta. Ne-au sprijinit foarte mult. Normal, fiind și proiectul lor, una peste alta. Proiectul a fost de, este de fapt în continuare, de revitalizare a Parcului Chindia, care se află la baza cetății de scaun, dacă pot să spun așa.

RN: Parcul e plat? Nu mai țin minte.

CE: Nu este plat, dar panta este foarte mică. Este o pantă foarte ușoară care coboară către râul Ialomița. Între parc și râul Ialomița mai există o fâșie destul de mare de loturi, dar totuși nu atât de mare încât să fie imposibilă legătura cu râul Ialomița. Am speculat și această legătură cu râul și în același timp legatura cu Cetatea de Scaun, care este prezentă din orice punct al parcului, Turnul Chindiei se vede absolut de peste tot. Nu este un parc cu o istorie deosebită. Este mai nou. Au fost grădini ale Cetății de Scaun, ale palatului, dar fără o amenajare neapărat eleborată. Sunt puține elemente, adică, sunt ruinele unui pavilion brâncovenesc acolo, dar foarte aproape de zidul cetății, iar grădina zoologică care face parte din parc la fel este o rămășită a unei menajerii care exista în Evul Mediu acolo.

RN: Serios? Aveau menajerie în Evul Mediu?

CE: Aveau o menajerie, da.

RN: Deci și domnii Țării Românești își țineau animale.

CE: Își țineau animale, da. Și atunci, practic această grădină zoologică chiar face parte din istoria locului.

RN: N-am știu treaba asta.

CE: Nici eu, până am început proiectul și am început să...

RN: Să știi că vedeam la un moment dat pe Discovery sau pe YouTube despre cum aveau, nu știu, în Turnul Londrei, un struț acum 700 de ani. Deci se pare că și ai nostri erau curioși legat de așa ceva și mai primeau cadouri de la diplomați străini probabil.

CE: Cine știe din ce cadouri, cuceriri sau alte lucruri. Dar aveau o menajerie. Și s-a menținut această tradiție, dacă pot să-i spun așa și există o mini grădină zoologică acolo, care și aceea trebuie refăcută destul de atent pentru că este în genul grădinilor zoologice vechi, cu țarcuri, cu animale nefericite... Există niște probleme, există niște disfuncții acolo, pentru că grădina zoologică se învecinează cu loturile de locuințe, ceea ce iarăși e puțin delicat.

RN: Loturile de locuințe… care se gândesc că acolo e primary real estate, ei vor acolo probabil, nu-i interesează de istoria și grădina zoologică pentru că ei vor acolo... Am observat, oamenii au problema asta, când vor ceva, nu mai contează că acolo, mă rog, cred că ține foarte mult și de orgoliul personal, nu mai contează că acolo era ceva care are 300 de ani, 500 de ani, el vrea acolo și nu vrea să fie deranjat de locul care era acolo înaintea lui.

CE: Da. Am înțeles că n-ar fi totuși așa o problemă, pentru că oamenii sunt obișnuiți cu asta. Iar apoi și fondul construit nu prea permite o restructurare, pentru că cel puțin în zona aia, dar, cum spuneam, în toată Târgoviștea, sunt foarte multe case monument, foarte multe.Turnul Chindiei se află chiar pe strada principală, pe Calea Domnească. Care este practic nucleul istoric al Târgoviștei. Și atunci casele boierești sunt toate în acea zonă, majoritatea sunt monumente și într-adevăr o arhitectură foarte frumoasă.

RN: Dar loturile alea până la urmă sunt construibile sau nu?

CE: Ele sunt construite...

RN: Deci sunt niște oameni care deja și-au construit acolo?

CE: Și-au construit sau sunt de multă vreme casele. Așa cum spun, fondul constuit este chiar și valoros. Chiar în limita grădinii zoologice sunt loturi de casă, loturi cu case din țesutul vechi al orașului. Unde sunt loturi noi, într-adevăr sunt între parc și râu, acolo sunt loturi noi. Iar acolo există o presiune de dezvoltare imobiliară destul de puternică...

RN: Păi de-aia, despre asta vorbeam. Acolo sunt niște probleme, dar este vecinătatea parcului, nu a grădinii zoologice... (Grădina zoologică) e spre oraș, ca să spun așa. Acolo există însă o presiune foarte mare și acolo sunt într-adevăr niște probleme și ne-au ridicat nouă niște probleme de fapt în reglementare, pentru că sunt proiecte aprobate, sunt proiecte construite care afectează foarte mult. Afectează din două puncte de vedere. În primul rând al relației parcului cu râul, care râu în momentul de față nu este neapărat amenajat, dar are o arie adiacentă suficient de bogată care se poate transforma într-un ax verde, dacă pot să spun așa, care să relaționeze și baza de agrement, care este undeva mai departe, deci câteva puncte importante de relaxare, de agrement ale orașului. Ăsta ar fi un punct de vedere. Iar al doilea punct de vedere pe care l-am observat și care mi s-a părut extrem de valoros este că axul principal al parcului, care și coboară puțin, are acea pantă puțin vizibilă, se deschide vizual către Mănăstirea Dealu, deci către macro peisaj, undeva departe unde se află Mănăstirea Dealu.

RN: Care iarăși are o mare istorie.

CE: Mare istorie, exact. Și această relație de covizibilitate mie mi se pare extrem de importantă. Intri în parc practic și ți se deschide această perspectivă.      

Și Mănăstirea Dealu face la fel parte din istoria Târgoviștii foarte puternic. Apare pericolul de fapt al ridicării unor clădiri care să afecteze această percepție.

RN: Lucru care s-a întâmplat, de exemplu, la Târgu Jiu, unde este, în capul axei din parc este Masa Tăcerii, după Masa Tăcerii vine oarecum faleza și în partea cealaltă cineva a făcut o casă mare portocalie, care n-are nicio legătură cu zona asta. Și mă-ntreb cum de nu și-au dat seama. Adică, primăria chiar ar trebui să pună piciorul în prag la lucruri de genul ăsta.

CE: Mă bucur că spui de Târgul Jiu pentru că și acolo am ceva.

RN: Serios?

CE: Da. La fel este acum un proiect în derulare în universitate și conduc acest proiect. Este vorba de finalizarea dosarului de clasare ca monument istoric, monument UNESCO al ansamblului Calea Eroilor, opera lui Brâncuși.

RN: Am înțeles toată linia.

CE: Da, toată linia. Știu că n-am vorbit deloc de asta, dar...

RN: Asta e chiar o chestie ca lumea.

CE: Este, este. Și sunt foarte, foarte bucuroasă, să zic...

RN: E un oraș frumos. Chiar și zona aia a lor centrală cu blocurile alea mari arată foarte bine. Adică au reușit să construiască niște blocuri mari frumoase, prin anii 70 sau 80 când au făcut.

CE: Așa este. Chiar totul arată foarte bine și acum de când au început să refacă Calea Eroilor mi se pare că au schimbat semnificativ peisajul urban. Da, știu că este această problemă cu relația cu râul Jiu. O problemă greu de gestionat, mi se pare mie. Și datorită faptului că râul nu este vizibil din ax, trebuie să urci pe faleză, faleza nu este suficient de bine pusă în valoare după părerea și într-adevăr până acum nu s-a pus problema de mal de vizavi. Noi ne punem problema și a malului de vizavi și a ceea ce vedem în partea aceea.

RN: Am auzit că te ocupi împreună cu colega Iulia Floroiu de PUG Vâlcea, Râmnicului Vâlcea, de unde sunt eu. Așa e?

CE: Așa este. Este colega Iulia Smărăndoiu. Șef de proiect este domnul profesor Florin Machedon. Eu aparent sunt mâna dreaptă a dânsului și, da, ne ocupăm de PUG-ul Vâlcea. După cum știi, Iulia e vâlceancă.

RN: Da, știu că este.

CE: Și este foarte, foarte dedicată și acolo cu totul.

RN: Acum, că tot suntem în fața camerei, poți să vă adresez o rugăminte legată de exprimările din regulament? Știi de ce? Va crește ceva foarte mare în centru, unde n-ar fi trebuit să fie. Motivul că la un moment dat într-un vechi regulament local, în precedentul, apare pentru centrul administrativ al orașului un regim de înălțime de până la P + 25 dacă este cazul. Acuma, din câte știu eu, noi nu suntem nici Singapore, nu suntem nici Monaco. Deci n-avem o industrie, suntem un oraș de talie medie care se depopulează. N-avem o industrie care să justifice construcția unor turnuri de birouri fantastice mai ales când toată lumea lucrează de-acasă. Lumea s-a schimbat, nu mai e perioada cu ne lăudăm cu simbolul farului din sticlă, că ăla-i a lui Johnson, ăla-i a lui Trump, ăla-i a lui Jackson și așa mai departe. Mai ales că nu stă-n firea noastră. Problema este următoarea. Din cauza presiunii investitorilor al căror scop este bag o fisă, scot trei fise, zona centrală, unde nu trebuia să fie locuințe și unde și căile de circulație sunt insuficiente pentru un bloc mare a avut parte de PUZ-ul zonei centrale și iarăși reglementarea din PUG este oarecum ”de vină” pentru că a spus că se pot modifica caracteristicile urbanistice ale parcelelor destinație doar prin PUD. Și atunci când s-a făcut PUZ-ul zonei centrale, argumentul celor care voiau să facă ceva mare acolo, au zis ”Păi, da, uite ce zice în PUC, zice doar prin PUD. Dar PUZ-ul zonei centrale noi nu-l luăm în calcul pentru că PUZ-ul zonei centrale nu e PUD”. De hatârul vocabularului, planul PUG e planul urbanistic general, PUZ e planul urbanistic de zonă, care tratează mai multe parcele o zonă funcțională a orașului, PUD este planul urbanistic de detaliu, tratează o parcelă. Bun. Și cu toate că planul urbanistic de zonă a reglementat în jos ăia P + 25 până la P + 6, maxim P + 9, dorința a fost de P + 14. La faza de consultare cu publicul a fost foarte disputată, țin minte că am discutat și cu Iulia în momentul respectiv, ea este de fapt cea care mi-a atras atenția, am demarat o petiție, au existat oarecum presiuni indirecte din partea investitorilor prin presa locală și așa mai departe, am aflat multe lucruri despre mine din ziarele alea pe care eu însumi nu le cunoșteam și stagnase momentan proiectul. Dar după-aia, societatea civilă a obosit, P + 14 a fost reșapat în P + 10 și a trecut. La județ. Pentru că aveau nevoie și de avizul de la județ pentru așa ceva. Deci zonele astea gri de tip dacă vreți voi aveți voie, astea generează monștri. Și nu ajută cu nimic nici faptul că legislația în sine și cea legată de regulamentul general de urbanism și toată legislația din constelația asta care ține de urbanism și de folosirea orașelor lasă niște zone neacoperite care sunt totdeauna speculate de cineva care vrea să scoată bani mulți de-acolo și are niște sume mari de investit. Și până la urmă orașele noastre riscă să devină terenul de joacă al unora foarte puternici care pur și simplu pot și pe care nu-i putem opri nici cu tot timpul nostru din lume și cu toată râvna noastră, decât dacă, nu știu, ne legăm cu lanțuri, ceva de genul, care încă nu se întâmplă la noi.

CE: Da, da, da. Mă gândeam acum că de fapt lucrurile cred eu că nu mai sunt într-un pericol atât de mare, nu mai suntem în pericolul atât de mare încât să mai existe asemenea interpretări. Într-adevăr, legislația lasă multe zone gri, dar a mai acoperit multe din ele între timp. Deci dacă înainte era posibil ca în cadrul unui PUD să faci niște modificări destul de consistente, în momentul de față legislația nu mai permite lucrul ăsta. Deci cumva vom fi sprijiniți și de legislație, în sensul în care...

RN: A fost aprobat P + 10 acum două luni sau...

CE: Da, dar el a venit pe un regulament PUG. În momentul în care există un regulament, acela se aplică înaintea legii, pentru că regulamentul are rol de lege pe zona pentru care este. Dar noi acum, inițiind un nou regulament, noi ne vom alinia în mod evident condiționărilor legale. Deci după părerea mea sunt lucruri care oricum nu vor mai fi posibile. Sunt posibile acum pentru că funcționați încă pe vechiul PUG.

RN: Păi, asta e, că după PUZ-ul zonei centrale, PUZ-ul ar fi trebuit să fie legea primordială, în fața PUG-ului. Dar pentru că-n PUG spunea că se poate reglementa diferit doar printr-un PUD, pentru că n-apărut în regulamentul de la PUD cuvântul PUZ, ei au spus ”Ia uite ce zice PUG-ul. PUG-ul zice că PUZ-ul nu e valabil”. Și le-a convenit treaba asta pentru simplul, adică, într-adevăr, asta spunea regulamentul de PUG. Deci lipsa unui cuvânt a permis ignorarea PUZ-ului fix unde dezvolatorul avea nevoie.

CE: Probabil că sunt un pic mai, nu știu, mai îmbârligate lucrurile, dacă pot să spun așa.

RN: Întotdeauna sunt.

CE: Da. Sigur mai există și alte lucruri la mijloc, așa că mi-e greu să-mi dau cu părerea. Dar, oricum, întotdeauna, părerea mea, că într-o dezvoltare de acest gen cum spui tu, că sunt clădiri foarte înalte într-un oraș...

RN: De locuințe, în zona administrativă.

CE: De locuințe, în zona administrativă într-un oraș care nu are neapărat un regim mare de înălțime, asta ar trebui să răspundă și unui studiu de piață. Bun, poate se constată faptul că, dintr-un studiu de altimetrie, că orașul are nevoie și de elemente înalte, să spunem, ipotetic vorbind.

RN: Da, sigur, categoric.

CE: Dar nu le construiești doar de dragul de a le construi. Are cine să le folosească? Are cine să locuiască acolo? Există cerere pentru ele?

RN: M-am uitat pe site-ul primăriei și la un moment dat era studiul de inițiere sau studiul de fundamentare, nu știu cum se mai numește acum.

CE: Se numea de inițiere, se numește de oportunitate acum.

RN: Studiu de oportunitate. Conform cadrului conținut, studiul de oportunitate trebuie să arate oportunitatea pentru oraș. Și exista în studiul de oportunitate o frază care spunea ”În urma analizei tehnico-economice beneficiarului îi reiese că îi convine să construiască acolo un bloc”. Adică n-avea nicio treabă cu orașul. A fost încă o zonă trecută cu vederea convenabil.

CE: Ce vreau să spun este că oportunitatea o stabilește consiliul local.

RN: Categoric, categoric, categoric.

CE: Nu beneficiarul. Din cauza aceasta un PUZ este inițiat doar după obținerea avizului de oportunitate care este eliberat de către consiliul local.

RN: Care consiliu local poate fi intimidat, tot cu avocați și cu…

CE: Aici sunt niște discuții în care nu vrem să intrăm.

RN: Sunt niște discuții dureroase. Haide să schimbăm subiectul. Ultima întrebare. Unde te-ai muta mâine dacă-ar fi să pleci de tot, oriunde în lumea asta? Sau pe altă planetă dacă vrei.

CE: Ar fi două locuri. Recunosc că n-am ieșit din Europa, în primul rând, așa că mi-e greu să vorbesc în afara Europei. Dar am două locuri în care în place foarte mult, în Danemarca și în Spania. Așa că probabil că o variantă foarte bună ar fi ca iernile să fie spaniole și verile...

RN: Nu invers?

CE: Nu, pentru că-mi place soarele... și verile daneze. Știi câtă lumină este vara în Danemarca? Toată

RN: Serios? De fapt, da, așa este. Așa este. Anul trecut eu am fost în vară în Danemarca, dar uite în momentul ăsta nu mi s-a aprins becul. Foarte puțină noapte.

CE: Foarte puțină. În august la 11 noaptea erau la picnic pe gazon.

RN: Da. Ciudată țară, într-un mod straniu, minunat pe alocuri, înfricoșător în alte aspecte, dar e fascinantă.

CE: Este, este.

RN: Cristina Enache, mersi frumos că ai fost oaspetele nostru de data asta. Încă un podcast oameni în spațiu s-a terminat. Sper că v-a plăcut foarte mult toată partea asta de discuție pe care am avut-o despre parcuri, pentru că trebuie să fim atenți că spațiile verzi fac un oraș mai locuibil și oamenii care sunt pasionați de a face ceva, cum este Cristina în domeniul ăsta, sunt cei care ne redau înapoi locurile în care ne putem goli mintea. Eu am fost gazda voastră Radu Negoiță, pe data viitoare! Salut!