Ziduri din beton care absoarbe mai mult CO2 decât produce, o soluție ingenioasă pentru protejarea intimității
Un tip de beton care absoarbe CO2 din aer în procesul de întărire a fost folosit de firma Nendo în proiectul unei noi locuințe din Japonia.
Block-Wall House a fost construită lângă un drum rural, în localitatea Karuizawa din prefectura Nagano, pe o proprietate triunghiulară ce se întinde pe 110 metri, impunându-le arhitecților să găsească o soluție pentru a proteja intimitatea beneficiarilor.
Această soluție se prezintă sub forma a cinci ziduri înalte de trei metri realizate din aproximativ 2.000 de blocuri din beton, ale căror unghiuri au fost ajustate în așa fel încât să permită vizibilitatea din interior, dar să împiedice trecătorii să vadă înăuntru. Intercalată între aceste panouri este locuința în sine.
Betonul folosit este unul special, care, deși este la fel de durabil ca betonul standard, nu are același impact negativ asupra mediului. Denumit CO2-SUICOM, materialul a fost produs de Kajima Corporation, în colaborare cu Chugoku Electric Power Co., Denka și Landes Co., și are în compoziție un amestec de ciment care absoarbe, în timpul procesului de întărire, dioxid de carbon emis de diverse surse. Avem astfel, potrivit dezvoltatorilor, emisii nete negative de CO2, adică este absorbită o cantitate mai mare de emisii decât este produsă în timpul fabricării betonului.
”În general, betonul se întărește printr-o reacție chimică între ciment și apă. Dar în cazul CO2-SUICOM, jumătate din ciment este înlocuit cu un material pe care noi îl numim γ-C2S. În loc să reacționeze cu apa, γ-C2S reacționează cu CO2 din aer pentru a se întări. După amestecarea materialelor necesare pentru a crea CO2-SUICOM, betonul poate fi plasat într-un loc cu niveluri ridicate de CO2 pentru a putea să capteze CO2 și să se întărească, sechestrând gazul în interiorul său. De exemplu, o centrală termică sau o altă unitate care produce gaze de evacuare bogate în carbon poate redirecționa gazele într-o cameră de sechestrare a carbonului, unde produsele din beton realizate cu CO2-SUICOM pot fi plasate pentru a capta CO2 din gaze”, explică reprezentanții Kajima Corporation.
Potrivit acestora, costurile de producție sunt în prezent de trei ori mai mari decât în cazul betonului standard folosit în Japonia, dar se fac eforturi pentru ca CO2-SUICOM să devină mult mai accesibil din punct de vedere financiar în viitorul apropiat.
Producerea betonului are o contribuție semnificativă de 8% în ceea ce privește emisiile globale de gaze cu efect de seră.
În ultimele decenii, vorbim tot mai mult despre amprenta de carbon a materialelor de construcție, în contextul dorinței generale de reducere a acestor emisii.
Este un subiect important pentru producătorii de materiale, arhitecți, constructori, dezvoltatori, proprietari și utilizatori, deoarece această industrie este responsabilă de aproape 40% din totalul gazelor cu efect de seră produse de oameni. Citește mai mult despre Amprenta de carbon a materialelor de construcție