Din dorința de a oferi pe piața din România soluții Eco Friendly pentru amenajarea locurilor de joacă, Indfloor Group a semnat un parteneriat de exclusivitate cu compania Corkeen by Amorim - Portugalia, în luna august 2023.
Astfel, în România, echipa Indfloor Group va amenaja în premieră pardoseli din plută pentru locuri de joacă, sisteme naturale turnate in-situ (la fața locului).
Corkeen Play Original reprezintă un sistem revoluționar bazat pe plută, un material 100% natural.
PLUTA, UN MATERIAL 100% NATURAL
Pluta este un material 100% natural, reciclabil, regenerabil, lipsit de microplastice și alte elemente toxice. Din punct de vedere ecologic, social și economic, este unul dintre cele mai versatile materiale din lume. Pluta reprezintă materia primă pentru o paletă extrem de largă de produse, de la dopuri de plută, produse din domeniul fashion, până la elemente destinate industriei aeronautice.
Stejarul de plută - un arbore sustenabil
Ajuns la vârsta de 25 de ani, stejarul de plută este pregătit să își ofere pentru prima dată scoarța pentru prelucrare. După alți 9 ani arborele poate fi decopertat din nou. Pluta provenită din aceste prime două decopertări reprezintă materie primă pentru fabricarea de pardoseli din plută, produse folosite în izolații, domeniul modei, producția de energie, industria automotivă, etc.
Abia la 43 de ani, după cea de-a treia decopertare, stejarul de plută poate oferi calitatea superioară cerută în domeniul producătorilor de dopuri de plută.
MOTIVE PENTRU CARE SĂ ALEGI O PARDOSEALĂ DIN PLUTĂ
Pluta este un material natural, valoros. Vine cu o serie de avantaje, greu de egalat de către alte materiale ce alcătuiesc sisteme de pardoseală pentru locuri de joacă.
1. Excelent izolator fonic
Datorită texturii sale, pluta este un excelent izolator fonic și atenuează considerabil vibrațiile.
2. Foarte bune proprietăți termice
Aerul din interiorul particulelor de plută permit păstrarea unei temperaturi joase constante, chiar și în cazul expunerii la condiții termice ridicate.
3. Proprietăți ignifuge
Pluta nu întreține arderea prin flacără și nu emite substanțe toxice în timpul combustiei.
4. Elasticitate și compresibilitate extraordinare
Pluta își păstrează forma în urma forțelor exercitate. Are proprietăți excelente prin care reușește să revină la aspectul inițial, fără ca deformările să persiste. Datorită elasticității sale, nu își schimbă volumul sau aspectul.
5. Extrem de ușor, cu proprietăți flotabile
Pluta este un material extrem de ușor, mai mult de 50% din masa lui fiind constituit din aer. Mai exact, cântărește 0,16 grame/cm cub și are proprietatea de a pluti.
6. Hipoalergenic
Pentru că nu absoarbe praf, pluta este un material antialergenic și nu reprezintă un pericol pentru persoanele cu probleme respiratorii.
7. Impermeabilitate
Datorită elementelor naturale din compoziția sa, pluta este un material impermeabil. Gazele și lichidele nu pot penetra structura sa, devenind foarte rezistent la umezeală.
8. Rezistență crescută la frecare
Pluta este foarte rezistentă la abraziune, având un foarte bun coeficient de frecare. Structura sa în formă de fagure îi oferă rezistență superioară la impact și frecare.
9. Suprafață confortabilă și plăcută la atingere
Deși are un aspect granulat, pluta are o textură confortabilă, foarte plăcută la atingere.
Despre pardoseala din plută - Corkeen Play Original
În august 2023 Indfloor Group a primit certificarea pentru instalarea în România a sistemului pe bază de plută Corkeen Play Original, în diverse grosimi.
Corkeen Play Original - un sistem turnat pe bază de plută destinat locurilor de joacă. Această pardoseală din plută reprezintă alternativa naturală, Eco Friendly, pentru amenajarea spațiilor de recreere destinate copiilor.
Sistemul compus din 2 straturi:
- un strat de bază flexibil alcătuit din granule de plută cu granulație cuprinsă între 4-5 mm
- un strat de uzură superior, format din granule cu granulație 2-3 mm, amestecate cu un binder special și tratate împotriva formării mucegaiului.
Întregul sistem acționează ca un amortizor în cazul șocurilor, oferind condiții de siguranță deplină pentru cei mici.
Grosimea sistemelor din plută poate fi ajustată în funcție de cerințele HIC (înălțimea de cădere). Sistemul cu cea mai mică grosime pentru care există certificare, este cel de 40 mm. Sistemul este compus din 25 mm strat de bază + 15 mm top layer.
Pentru grosimea de 40 mm, HIC = 1,48 m.
Indfloor Group este Brand Master Corkeen în România. Echipa companiei este certificată pentru instalarea sistemului de pardoseală din plută Corkeen Play Original pe teritorul țării.
VIITORUL ESTE ACUM
Corkeen Play Original este realizat din plută, 100 % naturală. Este un sistem prietenos cu mediul înconjurător, nu conține plastic și nu emite mirosuri specifice, în lipsa substanțelor toxice.
Pardoseala din plută oferă un aspect natural pe termen lung și, cel mai important, oferă siguranță în timpul jocului.
Pluta este un material cu excelente proprietăți drenante, astfel că jocul poate fi reluat în scurt timp după intemperii. Nu reține lichidele și nu alunecă.
De asemenea, copiii își pot desfășura activitățile chiar și în picioarele goale, sistemul oferind un confort sporit în timpul mersului.
Nu se supraîncălzește datorită proprietăților termice izolatoare. Temperaturile de la suprafața sistemului sunt cu peste 20% mai scăzute, comparativ cu alte sisteme de pardoseală destinate amenajării locurilor de joacă.