ALL CERT PRODUCT asigura accesul liber si neingradit la serviciile sale de certificare pentru orice solicitant indiferent de afilierea la asociatii, grupuri de interese, de numarul de certificate deja emise de catre organism etc., iar conditiile financiare sunt aceleasi pentru toti solicitantii, depinzand doar de amploarea activitatilor implicate.
Sistemul de certificare utilizat de ALL CERT PRODUCT acopera conformitatea produsului cu documentele de referinta si cerintele esentiale. Responsabilitatea care revine furnizorului nu este in nici un caz substituita printr-o responsabilitate a organismului de certificare.
Certificare produse constructii domeniul reglementat
Efectuarea in calitate de terta parte a sarcinilor de evaluare si verificare a constantei performantei produselor pentru constructii in domeniul reglementat de Regulamentul (UE) nr.305/2011. |
Certificare produse constructii domeniul voluntar
Certificarea produselor în domeniul voluntar conform schemelor proprii de certificare stabilite conform sistemului de certificare 3 din SR EN ISO/CEI 17067:2014. |
ALL CERT PRODUCT
- evalueaza produsele in conformitate cu criteriile din documentele declarate ca referential, standarde romane, CE, ISO sau CEI etc. si dupa caz, organizarea pentru calitate;
- garanteaza confidentialitatea informatiilor culese in timpul certificarii;
- acorda certificarea pentru produsele noi (produse si/sau familii de produse de serie, loturi de produse, produse unicat, produse livrabile in vrac);
- supravegheaza mentinerea conformitatii si respectarea reglementarilor privind certificarea;
- preleveaza produse pentru a fi incercate, atat pentru certificare cat si pentru supraveghere;
- raspunde in limitele legale pentru activitatile desfasurate.
Fazele certificarii:
- evaluarea preliminara a solicitantului;
- initierea procesului de certificare;
- evaluarea documentatiei produsului si dupa caz evaluarea organizarii pentru calitate;
- evaluarea la fata locului a procesului de fabricatie al produsului;
- prelevarea probelor, efectuarea (si supravegherea) incercarilor si evaluarea rezultatelor;
- acordarea certificarii;
- supravegherea;
- reevaluarea si/sau reinnoirea certificarii (la expirarea certificarii sau cand produsul sufera modificari).
Acordarea certificarii este conditionata de trecerea cu succes a fiecarei faze.
Acordarea certificarii
Fiecare etapa din procesul de certificare se finalizeaza prin documente scrise care constituie Dosarul de certificare al produsului. Trecerea de la o etapa la alta este conditionata de achitarea costurilor aferente etapei. Dupa ce procesul de certificare a parcurs cu succes etapele de evaluare, Dosarul de certificare se analizeaza daca sunt / nu sunt indeplinite cerintele pentru asigurarea conformitatii si se decide acordarea / neacordarea certificarii. Decizia privind certificarea se notifica solicitantului in scris. In cazul in care decizia este de acordare a certificarii, solicitantului i se va inmana Certificatul de conformitate si / sau Licenta pentru utilizarea marcii ALL CERT PRODUCT pentru produse. In cazul neacordarii certificarii, solicitantul poate face contestatie in termen de 15 zile.