165 DE ANI: Anghel Saligny, inginerul care a garantat cu viața rezistența podului de la Cernavodă

Revocarea in anul cu pricina a Edictului de la Nantes, act promulgat in 1598 de Henric al IV-lea prin care le era garantata reformatilor independenta sociala si religioasa, obliga familia Saligny, hughenota, descendenta din vestita familie de Coligny, sa-si lase in urma castelul din departamentul Allier si sa plece in pribegie in strainatate.

Isi gaseste refugiu in Prusia, unde ramane sub semnul discretiei vreme de aproape doua sute de ani. De-abia pe la sfarsitul secolului al XIX-lea aflam despre un anume Alfred Saligny, urmas al familiei despre care vorbim, care ajunge in tara Moldovei, se spune in mai toate scrierile dedicate subiectului, la invitatia unor boieri romani (este mentionat cel mai frecvent numele lui Ion Ghica) de a-i invata franceza pe copiii lor. Intemeiaza la Focsani un pension de copii si o intalneste pe poloneza Maria Zarska Dobjanski, Esarsky pe numele de fata, potrivit unor surse, cu care se casatoreste. Se nasc, pe rand, Alfons Oscar, Anghel si Sofia.

Pe mezin il celebram astazi, 19 aprilie, zi care marcheaza 165 de ani de la nasterea marelui inginer roman. Potrivit unor surse care mentioneaza 2 mai ca fiind ziua venirii pe lume a lui Anghel Saligny, acesta se naste intr-un han din comuna Serbanesti de langa Tecuci, unde familia sa, aflata la un iarmaroc, se adaposteste de o ploaie torentiala. Un eveniment prevestitor pentru ce avea sa-l astepte in viata profesionala, remarca Ion Crisan in cartea "A. Saligny" (Editura Tineretului, 1959), marcata de lupte cu apele: cu apele marii, cu apele Prahovei, ale Trotusului si ale Siretului. Si mai ales de batalia apriga cu apele Dunarii.

Isi face studiile elementare si gimnaziale la Focsani. Spre deosebire de fratele mai mare, este prea putin sarguincios, prinzand totusi drag de matematica. Peste ani, fostii sai colegi de clasa sunt surprinsi sa auda ca inginerul Saligny realizeaza constructii importante in tara.

Continua studiile superioare de liceu in Prusia, la Potsdam, alaturi de fratele sau. Ii insotesc in aceasta etapa parintii si sora, care la 15 ani obtine premiul 1 la pian la Conservatorul de muzica din Berlin.

Ulterior, Alfons se inscrie pentru studiul chimiei la Universitatea din Berlin. Revine in tara dupa finalizarea studiilor, iar in 1899 este numit profesor la catedra de chimie generala si aplicata a Scolii de Poduri si Sosele, pe care o conduce pana la sfarsitul vietii (1903).

Tot la Universitatea din Berlin, Anghel se decide sa studieze astronomia. Se inscrie insa si la Scoala Tehnica Superioara din Charlottenburg, unde se avanta in studiul constructiilor, avandu-i ca profesori pe Johann Wilhelm Schwedler (poduri) si Ludwig Franzius (constructii hidraulice). Isi incheie studiile in 1874, la 20 de ani.

Iata o anecdota povestita de Crisan cu intentia de a releva masura eforturilor depuse in timpul anilor de facultate: de obseala, la banchetul de absolvire a cazut  cu capul in compotul de afine. Aceste eforturi aveau sa produca nu peste mult timp realizari impresionate pe pamantul tarii.

Mai ramane o vreme in Prusia, unde lucreaza ca inginer la calea ferata Cottbus - Frankfurt am Oder si la cateva lucrari hidrotehnice importante. Ilustrul profesor Mehrtens de la Politehnica din Dresda ar vrea ca Saligny sa-i urmeze la catedra, dar tanarul il refuza politicos, invocand, se povesteste, simtul datoriei fata de tara care i-a dat azil.

Se intoarce in Romania in 1875 (1876 dupa alte surse), insa nu inainte de a-si alege tovarasa de viata, Thereza Kohna, cu care va avea trei copii.

In tara isi incepe activitatea profesionala cu modesta functie de "inginer ordinar clasa a treia" la Ministerul Lucrarilor Publice, in Serviciul de poduri si sosele. Printre proiectele la care lucreaza in aceasta etapa se afla linia ferata Ploiesti - Predeal, sub conducerea lui Gheorghe Duca.

Intre 1879 si 1881 lucreaza la calea ferata Buzau-Marasestim, prima lucrare proiectata si executata doar de ingineri si lucratori romani.

In 1881 proiecteaza linia ferata Adjud - Targu Ocna, unde introduce primele poduri combinate (sosea si cale ferata) din tara. Ca director, din 1882, al Directiei Liniilor Adjud - Targu Ocna si Barlad - Vaslui, proiecteaza si construieste si frumoasa gara din Vaslui.

In 1883, inaintat intre timp la inginer-sef, este numit director al Serviciul constructiei podurilor de fier, infiintat pe fondul nevoii refacerii podurilor de cale ferata ale tarii. Construieste din aceasta pozitie mai multe poduri, cea mai importanta lucrare din aceasta perioada fiind podul peste Siret, la Comanesti (1888).

De altfel, isi lasa amprenta asupra infrastructurii feroviare in mai toate judetele tarii.

In 1884 ii este incredintata conducerea Serviciului Docurilor de la Galati si Braila. Ca inginer sef clasa I din 1886, intr-o vreme in care materialul era inca o curiozitate in lume, iar silozurile din marile porturi ale lumii erau facute din lemn si otel, foloseste betonul armat pentru a construi docurile si antrepozitele din Galati si Braila, in premiera mondiala.

Un alt element de o noutate absoluta este realizarea peretilor celulelor hexagonale ale silozurilor din piese prefabricate la sol sub forma de placi, montate cu ajutorul unei macarale cu aburi, potrivit "Dictionarului cronologic al stiintei si tehnicii universale" (Editura stiintifica si enciclopedica, 1979), citat de Agerpres. 

Tot in aceasta perioada introduce primul funicular din Romania, Teledinamicul de la Targu Ocna. Timp de 11 ani, din 1885 pana in 1896, "Americanul", cum aveau sa-i zica localnicii, transporta zilnic peste un deal, intre Targu Ocna si salina (2.100 de metri), zece vagoane de sare, cu o greutate totala de zece tone.

Dupa podul de peste Dunare, un alt proiect important a lui Saligny este amenajarea portului de la Constanta, unde construieste dane, docuri, silozuri si primul terminal petrolier si introduce pentru prima data in Romania pilotii si radierele din beton armat in constructiile portuare.

Podul de la Cernavoda

In 1887, la 33 de ani, i se da pe mana proiectul caii ferate Fetesti - Cernavoda, care include si Complexul de poduri dunarene, dupa ce o comisie internationala de specialisti respinge toate proiectele prezentate de firmele straine inscrise la concursurile lansate de statul roman.

Este lucrarea cu care Anghel Saligny isi da masura si care ii aduce recunoasterea valorii pe plan international.

Impreuna cu o echipa de ingineri, elaboreaza intr-un an si sapte luni proiectul, care este aprobat de aceeasi exigenta comisie internationala. La 9 octombrie 1890 se pune piatra fundamentala a inceperii lucrarilor, in prezenta lui Carol I. Cinci ani mai tarziu, pe 14 septembrie 1895, regele bate ultimul nit, unul de argint, la podul numit dupa el (in perioada comunista poarta numele de Podul Anghel Saligny).

Proiectul lui Saligny este format din doua poduri metalice, cel peste Dunare si cel pe bratul Borcea, cu deschideri intre 140 si 190 metri. Este cel mai mare complex de poduri din Europa la acea vreme.

Saligny foloseste, intr-o noua premiera modiala pentru poduri metalice, un nou sistem de grinzi cu console pentru suprastructura si otel moale in loc de otel pudlat.

Atinge gradul de inginer-inspector general clasa I pana la finalul lucrarilor.

"Stiam ca va tine"

Sigur de trainicia lucrarii lui, Saligny sta sub pod, intr-o barca, cu echipa lui, pe parcursul efectuarii testului de rezistenta. Un convoi de 15 locomotive zboara cu 80 km/ora peste pod. Ar fi spus atunci inginerul: "Stiam ca va tine". Podul este inscris in lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile Dorobantii.

Despre Anghel Saligny mai retinem ca a fost membru fondator al Societatii Politehnica din Romania, infiintata la Focsani in 1881, profesor de Poduri la Scoala Nationala de Poduri si Sosele, ministru al Lucrarilor Publice si cel de-al 17 presedinte al Academiei Romane, din 1907 pana in 1910.

Se stinge din viata pe 17 iunie 1925 in casa sa din Bucuresti si este inmormantat doua zile mai tarziu, in prezenta marilor personalitati ale vremii si a unui public numeros, in cavoul familiei din cimitirul sf. Vineri din Bucuresti.