7 arhitecți care s-au exprimat prin culoare
Unii arhitecti iubesc culoarea, pe unii ii lasa indiferenti, in vreme ce altora li se pare prea fantezista si neserioasa pentru sfera arhitecturii. Arhitectul Timothy Brittain-Catlin mentioneaza “puritanismul innascut printre clientii arhitecturii”, pe arhitecti si a lor “rusine de a se confrunta cu culoarea” si cum “modernismul a incercat sa ne dezvete de culori puternice”. Asadar, dezbaterea asupra culorii in arhitectura e departe de a fi una noua, nu s-a sfarsit si probabil ca nu se va sfarsi niciodata.
Intr-o lume in care stereotipul obosit al arhitectului rational si serios, cu proiecte invelite in cenusiu si negru, inca persista, exista si arhitecti carora nu le-a fost teama sa foloseasca o gama larga de culori in lucrarile lor. In continuare iti prezentam 7 exemple, atat cu arhitecti din trecut, cat si cu arhitecti contemporani.
Antoni Gaudi (1852 – 1926)
Cunoscut drept unul dintre liderii modernismului catalan si curentului Art Nouveau, opera fantastica a lui Gaudi este caracterizata atat prin folosirea artei decorative traditionale (vitralii, ceramica, fier forjat), cat si prin formele sale excentrice. Inspirandu-se din natura, mitologie si religie, utilizarea remarcabila a culorilor se observa in placarile policromate, caramizile si pietrele folosite in proiecte precum Casa Vicens, El Capricho, Casa Batllo, Parcul Guell si Sagrada Familia.
Luis Barragan (1902-1988)
Desi lucrarile arhitectului mexican au suprafete intinse acoperite de culori puternice si contrastante, nu sunt niciodata obositoare, nici macar in verile toride din Mexic. Intinderi de un roz cremos si portocaliu aprins, la unghiuri potrivite unul fata de celalalt, un coridor de un galben solar, rosu ruginiu ce pare ca se scurge in griul pamantiu, un element rosu aprins in fata unui albastru proaspat, un perete lilia in spatele unui cactus verde prafuit – iata doar cateva dintre perspectivele regasite in lucrarile lui Barragan. Prin ele a dorit sa isi arata obsesia pentru “seninatate, liniste, intimitate si uimire”, cultura regionala si mediul inconjurator.
Michael Graves (1934-2015)
“Il iubesc pe Borromini si vreau sa adaug putin din bogatia arhitecturii lui in lucrarile mele, dar daca trebuie doar sa vopsesti in alb si sa ai linii drepte, care mai e scopul?” Arhitectul american, faimos pentru indepartarea de traditiile puritane ale modernistilor, a folosit culori jucause si forme indraznete in proiectele sale postmoderniste, precum Scoala St. Coletta, Cladirea Portland si Resortul Dolphin de la Walt Disney World.
Theo Van Doesburg (1883-1931)
Artist si arhitect autodidact si unul dintre membrii principali ai miscarii olandeze De Stijl, Doesburg si-a pus in practica ideile despre culoare in spatii pe care le-a proiectat alaturi de alti designeri, cum ar fi Café l’Aubette din Strasbourg. Multitudinea de suprafete si de planuri i-au permis sa se joace cu modificarile tonurilor de culoare, unghiurile contrastante, cu elementele orizontale si verticale si cu geometria – toate vopsite in culori primare si puternice care simbolizau puritatea si abstractionismul.
Peter Cook (n. 1936)
“Cladirea Kunsthaus ofera o fateta rotunda, amuzanta, care parca face cu ochiul orasului Graz. Intrarea directa se continua cu un element tantalic, care te invita in necunoscut. Misterul se adanceste in spatiul intunecat, magic…” Este vorba despre o galerie de arta din Austria, proiectata de biroul CRAB Studio al arhitectului Peter Cook. Dupa parerea sa, lucrarile biroului avantgardist de arhitectura Archigram au fost menite sa fie construite. Influentat de acelasi haz, de aceeasi paleta de culori si de acelasi spiric ludic radical care il caracterizau si cand a pus bazele biroului Archigram, lui Peter Cook nu ii este teama sa arunce pete de culoare, mai ales ca are un dispret major pentru “pietatea bejului de biscuite.”
Richard Rogers (n. 1933)
High-tech, functionalist, adaptabil, colorat – opera lui Richard Rogers din zilele noastre denota acelasi spirit ca si cladirea cu care s-a lansat in cariera: Centrul Georges Pompidou din Paris. La prima vedere, muzeul pare o masa enorma de tevi colorate si de esafodaj, dar dintr-o abordare mai aprofundata reiese un cod meticulos al culorilor: albastru pentru ventilatie, verde pentru instalatiile sanitare, galben si portocaliu pentru sistemele electrice, rosu pentru lifturi si alb pentru structura si pentru elementele mari de ventilatie.
Ricardo Bofill (n. 1939)
Opera arhitectului spaniol, ce consta mai ales in proiecte rezidentiale ca Apartamentele El Sargazo, Gaudi District, Castelul Kafka, Xanadu sau La Murala Roja, este adesea descrisa ca suprarealista. Maiestria culorilor lui Bofill in cladirile sale cu multe niveluri, asemanatoare unor labirinturi, ia forma nuantelor dramatice de fucsia, stacojiu, verde fistic, indigo, violet si portocaliu, aplicate in cantitati generoase ce denota un contrast puternic cu mediul inconjurator.