Alukönigstahl România - furnizor de soluții pentru locuințe verzi, certificate de către Romanian Green Building Council
Programul Locuinţe Verzi certificate de RoGBC pregătește industria construcțiilor pentru reglementările UE 2020, privind clădirile cu consum de energie zero (NZEBs), reducerea deșeurilor din construcţii, folosirea materialelelor non-toxice și reducerea impactului asupra mediului.
„Ne bucurăm să fim recunoscuți ca Green Homes Approved Solution Provider de către RoGBC și să contribuim la dezvoltarea acestui program de locuințe verzi certificate, acest fapt fiind în conformitate cu principiile noastre de sustenabilitate, dar și cu produsele Green, cu performanțe energetice ridicate și din materiale naturale, regenerabile pe care le avem în portofoliu. Sperăm ca aceste inițiative să se regăsească și în planurile dezvoltatorilor, de a construi tot mai multe clădiri verzi, care se axează pe oameni şi pe nevoile acestora, în armonie cu natura şi tehnologia”, a declarat Attila Beer, Administrator Alukönigstahl România și Republica Moldova.
Compania se îndreaptă către proiecte certificate Green, prin furnizarea unor serii de sisteme Schüco, ce oferă izolare termică la nivel de casă pasivă. One Herastrau Park București este una dintre aceste construcții, care atinge o eficiență energetică ridicată, cu ajutorul soluțiilor pentru ferestre, uși și pereți cortină de la Schüco. Locatarii se bucură de un confort termic excelent, fără costuri mari pentru încălzire, datorită soluțiilor folosite. De exemplu, uşile glisante Schüco ASS 70 HI, realizate din profile de aluminiu cu izolare termică superioară, deși au dimensiuni mari, acestea asigură un excelent confort termic. Iar ferestrele respectă aceleaşi cerinţe de izolare termică cu valori superioare, fiind realizate din profile Schuco AWS 65.HI. De asemenea, zonele de perete cortină sunt realizate în sistemul clasic Schüco FW50+ cu performanțe termice, acustice și de fiabilitate foarte bune.
Un alt proiect Green este One Floreasca Lake, un imobil rezidenţial unde ferestrele au aceleași valori ridicate de izolare termică și eficiență energetică, fiind realizate într-o construcţie specială, numită Schüco AWS 70 BS HI, cu cerceveaua ascunsă în toc, care permite o suprafaţă vizibilă de geam și mai mare. Zonele de perete cortină sunt realizate în construcţie structurală, cu geam lipit Schüco FW50+.SG, care oferă fațadelor un aspect neted și uniform.
În dezvoltarea soluţiilor pentru ferestre, uşi şi faţade din sisteme de aluminiu, Schüco International, partener strategic Alukönigstahl, respectă cele mai înalte cerinţe în materie de design, confort şi securitate, dar și de reducere a emisiilor de CO2, prin eficientizarea energiei, conservând astfel resursele naturale. Printre acestea, amintim noile sisteme de perete cortină Schüco FWS 50/ FWS 60, care combină fabricarea simplă cu eficienţa energetică ridicată, în anumite combinații, la standard de casă pasivă.
Sistemele de perete cortină montant-traversă, din aluminiu, Schüco FWS 35 PD oferă o construcție cu profile de lăţime vizibil redusă, de 35 mm, în timp ce obţine valori de izolare termică pentru nivelul unei case eficiente energetic. Iar sistemul pentru ferestre Schüco AWS 90.SI+ Green, care are în componența izolatorilor materiale regenerabile pe bază de ulei de ricin, îmbină avantajele aluminiului cu o izolare termică de excepție, pentru o arhitectură durabilă.
Despre RoGBC
Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC) este o asociaţie non-profit, care își propune să ofere condiţii de piaţă, educaţionale și legislative necesare pentru promovarea construcţiilor de înaltă performanţă – atât sustenabile, cât și profitabile.
Organizația sprijină crearea de Locuinţe Verzi printr-un program de certificare credibil și eficient din punct de vedere al costurilor - Ipoteca Verde. Acest produs unic încurajează construcția de clădiri de calitate superioară, costurile de energie și reparaţii sunt mai mici, iar locatarii se bucură de mai multă sănătate și bunăstare.
Introducerea unui asemenea produs financiar este oportună în contextul actualelor directive europene iminente, care impun progrese în direcţia clădirilor cu un consum de energie egal cu zero (NZEBs).
Despre Alukönigstahl Romania
Înființată în 1864, Alukönigstahl GmbH este o companie de familie dezvoltată de-a lun-gul a cinci generații, iar în prezent acoperă 17 țări Sud-Est europene, cu o cifră de afa-ceri de peste 300 milioane de euro (în 2014).
Din 1995, s-a înființat filiala din România, cu sediul și depozitul central în București și un birou tehnico-comercial în Cluj. Alukönigstahl asigură partenerilor săi locali o gamă largă de produse și servicii: sisteme de profile Schüco din PVC și aluminiu pentru fere-stre și uși, pereți cortină și luminatoare; sisteme de profile din oțel Jansen pentru fere-stre și uși, pereți cortină și luminatoare; documentație tehnică completă pentru producerea tâmplăriei; consultanță pentru alegerea soluției optime din punct de vedere tehnic și financiar pentru un proiect.
Având peste 3.000 de parteneri din domeniul investițiilor imobiliare, arhitecturii și construcțiilor metalice, în ultimii 23 de ani au fost realizate peste 5.000 de proiecte, și construcții reprezentative. Pentru mai multe informatii, vizitați site-ul companiei: www.alukoenigstahl.ro