Șapele pentru încălzirea în pardoseală – detalii care contează
Tipul și grosimea șapei
Pentru încălzirea în pardoseală este nevoie de șape speciale, cu adaosuri de plastifianți și aditivi care să împiedice formarea bulelor de aer, deoarece condițiile sunt cu totul particulare, iar protocoalele de montaj și punere în funcțiune trebuie urmate cu strictețe. Șapa înglobează efectiv sistemul de încălzire și devine suport pentru stratul final, de uzură, care poate fi o pardoseală ceramică, marmură, parchet, laminat, pardoseli elastice și textile din game dedicate, capabile să reziste și să nu își schimbe proprietățile sau aspectul la temperaturi de 25 – 29 ºC, cam cât este necesar pentru a încălzi o încăpere fără a crea disconfort la picioare. Chiar dacă temperatura de funcționare nu este foarte mare (agentul termic reprezentat de apă ajunge la 35 - 55 ºC), acest strat suferă dilatări și contracții care ar provoca distrugerea unei șape obișnuite, situație care se amplifică atunci când este vorba de suprafețe mari. În același timp, trebuie ca șapa să aibă inerție termică redusă, pentru a transmite cât mai rapid căldura către incinta ce trebuie climatizată; dedesubt, din contră, este nevoie de un strat termoizolant (polistiren cu densitate mare, în general) care să oprească transferul termic către placă – altfel, eficiența ar avea de suferit. Chiar și așa, folosind materialele potrivite, se întâmplă uneori ca o aplicare defectuoasă sau o primă punere în funcțiune greșită să provoace crăparea șapei, iar consecințele pot fi dezastruoase, mergând pănă la compromiterea întregii lucrări.
Principalele aspecte de care trebuie să ținem cont sunt, deci, tipul de șapă folosit și grosimea de turnare (sau aplicare) a acesteia. Există șape care se aplică prin turnare, cum sunt cele pe bază de ciment sau cele anhidre pe bază de ipsos, cu sau fără armare, dar încălzirea în pardoseală poate fi acoperită și cu plăci speciale din ipsos armat cu fibre celulozice, aplicate flotant. Șapele pe bază de ciment se pot aplica, la rândul lor, în formă umedă sau semiuscată, atunci când este nevoie de o uscare mai rapidă. Aceste materiale sunt suficient de dense pentru a transmite căldura; variantele pe bază de ipsos sunt chiar mai eficiente, având o porozitate redusă și o greutate mai mică pe metrul pătrat, dar comportă un anumit grad de risc în spațiile cu umiditate crescută. Șapa anhidră are, de asemenea, avantajul că înglobează mai bine tubulatura sistemului de încălzire în pardoseală.
Benzile perimetrale și rosturile de dilatație sunt absolut necesare pentru suprafețe mari, altfel vom avea o șapă crăpată la prima probă de punere în funcțiune.
Importantă este și planeitatea, pentru ca aplicarea stratului de uzură să nu întâmpine dificultăți; orice aplicare ulterioară a unei șape de egalizare va avea consecințe asupra eficienței încălzirii.
Diferența de nivel, studiu de caz
Legat de acest subiect, există o problemă oarecum frecventă: cum asigurăm continuitatea de nivel a pardoselii finale? Dacă sistemul de încălzire în pardoseală, acoperit de șapă, se ridică până la o anumită cotă în mod uniform în toate camerele, straturile de finisaj pot avea grosimi diferite, iar împreună cu sistemele de montaj vor ajunge la anumite diferențe de nivel. De exemplu, va apărea o diferență de nivel între pardoseala de laminat sau un compozit vinilic din living și cea de gresie din baie, care necesită și un strat consistent de adeziv. E tardiv să ne gândim la o soluție după ce am turnat șapa (alta decât montarea unui profil de trecere), dar... beneficiarul dorește o soluție. Am putea aplica suplimentar o șapă autonivelantă, care va scădea eficiența încălzirii, dar în strat subțire, diferența fiind acceptabilă. O șapă de ciment se aplică în strat de circa 50 mm (grosimea totală, inclusiv țevile), iar una de anhidrit de circa 35 mm. Dacă se depășește grosimea de 70 mm, dar niciodată de 100 mm în total, specialiștii recomandă poziționarea rețelei de încălzire la circa două treimi de la bază.
De asemenea, o șlefuire a șapei din baie poate fi o soluție, dar astfel încât să nu deteriorăm tubulatura. Se poate folosi la șlefuire un echipament ușor, care să îndepărteze câțiva milimetri de material. Este posibil, dacă știm că șapa de aici a fost turnată în strat suficient de gros, și că astfel nu vom afecta sistemul; montatorii de parchet recurg la această metodă frecvent, pentru a îndepărta ”stratul mort” de material care rezultă în urma maturării șapei, pentru a obține o suprafață fermă, optimă pentru lipirea parchetului. În același timp, adezivul pentru plăci ceramice folosit în baie (și acesta trebuie să fie unul dedicat, cu un comportament optim la tensiunile interne ale materialului) va consolida șapa subțiată, ceva mai vulnerabilă.
Probabil, cea mai bună soluție ar fi să apelăm la ambele metode în tandem, astfel încât să realizăm o diferență de nivel optim, iar ulterior să ne ridicăm cu straturile de finisaj până la cota dorită. Este o lucrare de finețe, dar posibilă, cu ajutorul unor meseriași buni.
