Arh. Ivona Amariţei: Prin munca mea creez posibilități, realități și micro lumi ce vor fi mai apoi locuite de oameni INTERVIU

Sărbătorită în fiecare an pe 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii este un prilej de celebrare a realizărilor femeilor în sfere ale activităţii umane care le-au fost până nu demult nişte cetăţi închise – dar este şi o reafirmare a continuării luptei pentru egalitate. Cu această ocazie, Spaţiul Construit lansează o ediţie dedicată femeilor din arhitectura românească pentru a le cunoaşte poveştile şi a le recunoaşte meritele.

Ivona Amariţei, Senior Partner Cumulus Architecture

Când şi de ce aţi ales arhitectura?

Am ales să studiez arhitectura pe când eram la liceu – aveam în jur de 17 ani. Adevărata alegere de a fi architect am făcut-o abia mai târziu, pe masură ce am înțeles ce înseamnă această meserie: a fi creator de spații interioare și exterioare, organizator, integrator, comunicator, sfătuitor, empathizer. Noi ca arhitecți gândim în ce fel să fie și cum să arate casele, orașele, hotelurile, școlile, spitalele, magazinele, fabricile, tot ce este mediu construit: spațiu interior, dar și exterior.

Știu că prin munca mea creez posibilități, creez realități și micro lumi ce vor fi mai apoi locuite de către oameni. Gândul acesta mă face să mă bucur și mă motivează în munca mea – este un mod de a fi în conexiune cu oamenii, de a fi ancorat în lume. În parte este un sentiment similar cu satisfacția și bucuria dirijorului unei orchestre mari atunci când sunetele se împletesc armonios, în parte este similar cu satisfacția compozitorului ce gândește linii melodice subtile.

A fi arhitect nu este în schimb o meserie ușoară, din contră este solicitantă, însă aduce și multă satisfacție atunci când efortul de a crea aceste micro realități se întoarce înapoi la arhitect prin feedback-ul pozitiv de la toți cei implicați.

Cum a fost viaţa de studentă la arhitectură? Cum a fost mai apoi viaţa de femeie arhitect aflată la începutul carierei şi cum este astăzi pentru dumneavoastră viaţa de femeie arhitect cu o poziţie cimentată în profesie?

Studenția la arhitectură a fost pentru mine o perioadă de creștere, de revelație și libertate. Veneam dintr-o societate comunistă, terminasem liceul în 1989, iar revoluția mă suprinsese în câmpul muncii. Am început după facultate să lucrez ca arhitect și pot să spun că am stat multe weekenduri la birou, am pus mai presus de orice munca mea ca arhitect. Pentru mine nu a fost ușor. Astăzi simt că stăpănesc mai bine domeniul, însă cât trăim suntem în curba ascendentă a învățării. Nu există suficiente stele câte lucruri avem de învățat.

„De fiecare dată când ajungeam la vreun releveu sau pe șantier eram întâmpinată cu 'au venit domnii arhitecți...' sau și mai și: 'domnii ingineri :)'. Astăzi s-au mai schimbat însă vremurile…"

Aţi constatat de-a lungul timpului diferenţe între modul în care aţi fost tratată (în termeni de venituri, de oportunităţi) în comparaţie cu colegii bărbaţi de către ceilalţi colegi, de către profesori, de către angajator, de către clienţi etc.

Așa ca amuzament: de fiecare dată când ajungeam la vreun releveu sau pe șantier eram întâmpinată cu „au venit domnii arhitecți...” sau și mai și: „domnii ingineri :)“. Astăzi s-au mai schimbat însă vremurile…

Felul în care tratăm oamenii sau suntem tratați, ca femei sau bărbați, cred că depinde de nivelul de educație și de creștere spirituală a fiecăruia. În unele situații am simțit diferențierea de gen, în altele nu, însă evoluția mea profesională nu a depins de acest lucru. Ascensiunea fiecăruia în carieră depinde în primul rând de dorința sa de a realiza ceva în viață, de a avea un scop, de a ști pentru ce trăiești.

Cum credeţi ca este acum faţă de atunci pentru femeile aflate la început de drum în arhitectură?

Cum spuneam, cred că felul în care suntem tratate depinde de dorința fiecăreia dintre noi de a progresa și de a răzbate – drumul este la fel de dificil pentru noi toți atunci când vrei să realizezi cu adevărat ceva profesional.

„Creativitatea, dedicația, sensibilitatea, responsabilitatea, atenția, grija, capacitatea de muncă sunt calități ale femeilor arhitect."

O problemă, cel puţin în ţările în care există statistici de acest gen, este slaba reprezentare a femeilor la vârful domeniului. De pildă, în SUA aproape jumătate dintre studenţii de la arhitectură sunt femei însă puţine dintre ele ajung să profeseze și şi mai puţine devin parteneri la o firmă de arhitectură sau deţin una. Cum stau lucrurile la noi din acest punct de vedere?

În Cumulus femeile sunt bine reprezentate – jumătate din parteneri fiind femei, iar la nivelul colegilor arhitecți femeile conduc ca număr. Creativitatea, dedicația, sensibilitatea, responsabilitatea, atenția, grija, capacitatea de muncă sunt calități ale femeilor arhitect. Desigur, nu este ușor să lucrezi 8-10 ore la birou într-un domeniu creativ, ca mai apoi să reiei activitățile legate de casă, de a fi mamă, parteneră etc.

Abordează diferit o femeie un proiect de design sau de arhitectură în comparaţie cu un bărbat?

Femeile vin în proiecte cu o anume sensibilitate, o capacitate de comunicare și mediere deseori mai mare decât cea a bărbaților și o deschidere către nou – acestea sunt calități deosebite ale femeilor arhitect.