Arh. Silvia Demeter-Lowe: Sunt o visătoare care urzește trecutul, prezentul şi viitorul în ceea ce proiectează şi construieşte INTERVIU
"Arhitecta SSDL este o visătoare care urzeşte trecutul, prezentul şi viitorul în ceea ce proiectează şi construieşte. Este o visătoare care şi-a găsit vocaţia şi îşi asumă rolul cu multă seriozitate şi convingere", spune arhitecta Silvia Demeter-Lowe într-un interviu pentru Revista Arhitectura cu ocazia organizării expoziţiei din Spania “La Mujer que soy!"
Sărbătorită în fiecare an pe 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii este un prilej de celebrare a realizărilor femeilor în sfere ale activităţii umane care le-au fost până nu demult nişte cetăţi închise – dar este şi o reafirmare a continuării luptei pentru egalitate. Cu această ocazie, Spaţiul Construit lansează o ediţie dedicată femeilor din arhitectura românească pentru a le cunoaşte poveştile şi a le recunoaşte meritele.
Silvia Demeter-Lowe este arhitect, absolventă a Institutului de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” (București,1997) şi a cursului de Master în Științe, Conservare arhitecturală, Universitatea Oxford Brookes (Oxford, 2003). Din 2006 este asociat unic și arhitect al firmei Context Architecture SRL. Se ocupă cu proiectare de construcții ecologice şi proiectare și consultanță în domeniul conservării arhitecturale. Este consultant pentru Fundația ProPatrimonio în probleme de conservare şi reprezentant OAR la Consiliul European al Arhitecților, grupul de lucru Arhitectura Durabilă.
Cine este femeia Silvia Demeter- Lowe?
Înainte de a răspunde la cine este “femeia Silvia S Demeter-Lowe, îmi vine în minte răspunsul la întrebarea "cine este omul SSDL”? Şi zâmbesc, dându-mi seama că îmi vine să spun că sunt un "spirit" liber (free spirit).
Descoperindu-mi pasiunea pentru munte şi schi la o vârstă foarte tânără şi plecând de acasă în cantonamente pe perioade lungi, începând cu vârsta de 5 ani, am învăţat despre viaţă mai mult “trăind” decât într-un sistem de educaţie formală. Am învăţat foarte mult din călătoriile mele în jurul lumii, întâlnind oameni de toate felurile, trecând prin locuri fascinante şi situaţii extrem de diverse.În concluzie, cred ca sunt un om curajos, deschizător de drumuri, un vizionar, dar cu ancore puternice în trecut. Un om care iubeşte viaţa şi crede că viaţa trebuie trăită cu înţelegere de sine şi înţelegere pentru alţii.
Şi femeia Silvia Demeter-Lowe nu s-ar fi simţit completă fără venirea pe lume a Clarei Maria care în curând va împlini vârsta de 8 ani!
Cine este arhitecta Silvia Demeter-Lowe?
Arhitecta SSDL este o visătoare care urzeşte trecutul, prezentul şi viitorul în ceea ce proiectează şi construieşte. Este o visătoare care şi-a găsit vocaţia şi îşi asumă rolul cu multă seriozitate şi convingere.
„Am surprins pe chipurile constructorilor acea expresie de mare uimire: 'Deşi este femeie arhitect chiar ştie meserie! Chiar ştie cum se construieşte ceva!'"
Ce este femeia arhitect în România?
Zâmbesc din nou. Îmi vin in minte nu puţinele situaţii în care am surprins pe chipurile constructorilor acea expresie de mare uimire: ”Deşi este femeie arhitect chiar ştie meserie! Chiar ştie cum se construieşte ceva!” Mă număr printre puţinii arhitecţi care se simt mai degrabă în largul lor pe şantier decât la birou. Lucrând în domeniul restaurării sau cu reabilitari de clădiri existente, “proiectarea” se face de multe ori la faţa locului în funcţie de ce se mai descoperă în timpul lucrărilor. Astfel încât proiectul este în continuă schimbare, iar detaliile de execuţie de cele mai multe ori se stabilesc direct pe şantier, împreună cu meşterii.
Am avut privilegiul de a învăţa de la cei mai buni specialişti în domeniu atunci cand în 2004 am fost bursier SPAB UK. De la ei am învăţat despre fizica construcţiilor, despre tehnici şi materiale tradiţionale, despre nenumaratele reţete de mortare, despre importanţa muncii în echipă, despre respectul pentru meştesug. Şi despre toate acestea am învăţat în special cu mâinile mele sau cum spun englezii: "hands-on".
Şi, cu toate acestea, consider că în România femeile care lucrează în acest domeniu al arhitecturii şi construcţiilor sunt privite cu o anumită reticenţă. Încă mi se întâmplaă să merg la câte un proiect nou, pe şantier, şi să constat ca dirigintele de şantier şi constructorul vorbesc cu “Domnul beneficiar”, evitând să ne includă în discuţie pe mine în calitate de arhitect şi pe “soţia” în calitate de beneficiar.
„Noi, femeile arhitect de astăzi, le datorăm foarte mult acestor ilustre deschizatoare de drumuri, Virginia Andreescu Haret şi Henrietta Delavrancea Gibory."
Ai fost influenţată în evolutia ta de Virginia Haret, Henrietta Delavrancea sau Ioana Grigorescu?
Bineînţeles, dar la începutul carierei mele nu am conştientizat acest lucru. În timpul facultăţii, în anii 90, nu s-a prea discutat despre realizarile acestor mari doamne ale arhitecturii românesti. Noi, femeile arhitect de astăzi, le datorăm foarte mult acestor ilustre deschizătoare de drumuri, Virginia Andreescu Haret şi Henrietta Delavrancea Gibory, amandouă făcând parte din prima generaţie de femei arhitect, absolvente ale Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti.
Desi sunt fascinată de palmaresul architectural al Virginiei Andreescu Haret, de omul Virginia Andeescu Haret, Henrietta Delavrancea Gibory reprezintă pentru mine mentorul pe care mi l-aş fi dorit să îl am aproape. Mi-a plăcut foarte mult cand, citind un articol in Dilema Veche scris de arhitectul Horia Dinulescu, am găsit această declaraţie: “Sîntem pe cale să ratăm lecţia normalului, a firescului. Confundăm firescul cu banalul, cu mediocrul... Şi, drept urmare, îl concediem scurt dintre obiectivele şi îngăduinţele noastre. Avem nevoie de arhitectura Henriettei Delavrancea-Gibory în plan secund! Este exact pilda care ne lipseşte în istoria arhitecturii ultimului secol. […] Doamna arhitect a lucrat într-o arhitectură secundă. Secundă din punctul de vedere al scării şi reprezentativităţii, dar şi din punctul de vedere al atitudinii. Este o arhitectură mediatoare, vizînd registrul stabil, nicidecum acută.” Mă identific foarte mult cu această abordare şi îmi doresc să urmez această cale a “arhitecturii secunde”, a firescului!
Cât despre Ioana Grigorescu, recunosc, plecându-mi ochii, că am aflat de opera sa arhitecturală în urma unei vizite la Mănăstirea Dragomirna. Mai ales din postura mea de arhitect restaurator a fost o revelaţie pentru mine să descopăr intervenţiile concepute de ea acolo, cu mai bine de 40 de ani în urmă. Am admirat delicateţea îndrăznelii, sinergia creată între vechi şi nou, între autenticitate şi originalitate. Am admirat cât de frumos şi firesc arhitectura se transformă în sculptură, iar sculptura în arhitectură. Şi cunoscând atitudinea din acest domeniu atât de conservator al restaurării, în care de cele mai multe ori creativitatea este percepută ca un risc pe care nu putem să ni-l asumăm, am admirat şi mai mult curajul Ioanei Grigorescu, curaj susţinut de foarte mult talent şi tenacitate!
Din nou, mi-ar fi plăcut atât de mult să ajung să o cunosc, sa fi putut să imi fie mentor! Va trebui însă să mă mulţumesc cu minunatul album monographic dedicat ei şi operei sale, “Ioana Grigorescu. Calea Sincerităţii”, scris şi coordonat de arhitecţii Alexandru şi Rodica Panaitescu, cu sprijinul Uniunii Arhitectilor.
Cum te vezi alături de ele la expoziţia din Spania?
Mă faceţi să zâmbesc din nou! Dar de data aceasta o fac şi un pic roşind. Nu pot decât să am încredere în cei care au ales să ma considere demnă de o astfel de invitaţie şi să le mulţumesc!
Interviu pentru Revista Arhitectura cu ocazia organizării expoziţiei din Spania “La Mujer que soy!”
