Ce stiti despre istoria arhitecturii romanesti?
O prezentare rapida a arhitecturii romanesti de-a lungul vremii in tara noastra este, desigur, greu de facut. Se pot scrie volume intregi pe aceasta tema, dar pentru cei care vor sa afle macar in ce masura a existat o arhitectura romaneasca de-a lungul vremii, fara alte influente inerente in orice societate, acest articol poate fi o introducere in acest fascinant domeniu.
Pana si istoricii care nu au auzit, la vremea lor, de teoriile daciste, remarca faptul ca arhitectura romaneasca veche, atat cea arhaica, cat si cea antica, nu a avut prea mult de-a face pe teritoriul tarii noastre, pana prin secolul al XIV-lea, cu influente si curente culturale de la un popor sau altul. Arta traditionala romaneasca legata de arhitectura a fost insa prea rurala pentru a putea defini cu adevarat curente arhitecturale si stiluri, ci cel mult elemente specific regionale. Abia din Evul Mediu, odata cu ridicarea in numar mare a constructiilor durabile, din piatra (cetati, lacasuri de cult, conace boieresti etc.), istoria arhitecturii romanesti a capatat noi valente.
Lipsiti pentru lungi perioade istorice de o stabilitate politica, tracii, dacii si ulterior locuitorii tarilor Romanesti s-au axat foarte mult in constructiile lor pe locuinte din materiale tradtionale. Bordeiele din chirpci cu acoperis din materiale vegetale, pana la casele din trunchiuri de lemn, unde arta cioplitului (modele geometrice si simboluri specifice) joaca un rol important, constructiile tracilor jucau un rol mai degraba de adapost usor de parasit in cazul invaziilor. Se poate vorbi totusi de o arhitectura in lemn veche si despre o serie de mestesuguri pentru ca imbinarile
Cetatile de pe malul Dunarii si al Marii Negre, podul lui Apolodor din Damasc sau alte vestigii din perioada tracica arata ca greco-romanii au implementat si la noi o serie de descoperiri constructive pe care ei le aplicau deja. Totusi, nu se poate spune ca tracii erau un popor fara constructii semnificative, vestigiile Sarmisegetuzei dacice, oricat de misterioase inca, ramanand in continuare cel mai edificator exemplu: planurile de constructii monumentale aveau simboluri adanci si se bazau atat pe mitologie, cat si pe cunostinte exacte (matematica, astronomie, constructii), pe mestesuguri dezvoltate in spatiul carpato-danubiano-pontic.
Casa de lemn pe fundatie de piatra, din tara Fagarasului (foto Alina Miron, Muzeul Satului, Bucuresti)
Dezvoltarea arhitecturii monumentale, care ia nastere in Moldova si Muntenia dupa unirea Principatelor, este marcata de materialele de constructii locale: piatra, lemnul si caramida pe care locuitorii tarii noastre stiau sa o fabrice. Clima a impus forme speciale de acoperisuri, cu pante care sa asigure repede scrugerea apelor de ploaie sau alunecarea zapezilor. Tehnicile de constructie si arta decorativa au variat in functie de regiuni.
Primul curent important care se face simtit in arhitectura monumentala vine pe filiera occidentala (arta gotica si romana, preponderenta in Ardeal), iar cel de-al doilea este oriental (arta bizantina si armeana, in special in Tara Romaneasca si Muntenia).
Dar monumente in stil strict gotic sau romanic sunt putine, mai ales ca la noi au inceput sa fie abordate atunci cand aceste stiluri deja inregistrau o decadere in tarile din jur. In schimb, arata bizantina a fost respectata ca atare in ridicarea bisericilor (planul architectural, cu impartirea in naos si pronaos, cu o nava terminate spre rasarit cu o absida), iar pe ea s-au adaugat adesea elementele arhitecturale de influenta gotica. Neoclasicismul influenteaza in mare masura arhitectura romaneasca incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea, cu specificatia ca pe structurile de tip bizantin sunt adapatate o serie de elemente arhitecturale care sunt specifice clasicismului. O serie de arhitecti straini vin in tara pentru a construi, dupa 1830, case si edificii in stil neoclasic.
Stilul brancovenesc. Perioada domniei lui Constantin Brancoveanu (1688 - 1714) a influentat in mod semnificativ arhitectura romaneasca, dar stilul brancovenesc defineste de fapt o perioada mai lunga de timp, care incepe din perioada Mavrocordatilor si continua si dupa 1714, deoarece arhitectura a cunoscut o serie de schimbari si evolutii in epoca. Structurile clare, de influenta bizantina, sunt pastrate, dar cladirile monumentale sunt impodobite cu o serie de elemente arhitecturale proaspete, bogate, nu degeaba numite adesea “baroc brancovenesc”. De la bisericile ctitorite de domnitorii acelei perioade, pana la conacele boieresti, stilul e larg abordat si in arta monumentala, si pe domeniile boierimii vremii. Resedintele princiare sunt concepute dupa modelul celor din Constantinopole, iar faptul ca erau pozitionate in natura, in apropierea raurilor si elesteelor, a facilitate si dezvoltarea pridvoarelor, din care se puteau admira gradinile inconjuratoare. In ceva mai putine resedinte, exista referinte si la alte influente, de tip levantin sau de inspiratie italiana. Stilul brancovenesc este, asa cum era de asteptat, legat si de artele vremii, influentand pictura si sculptura romaneasca.
Stilul neo-romanesc. De la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana la al doilea razboi mondial se remarca un alt curent puternic, care a influentat si muzica, literatura si artele plastice. Stilul neo-romanesc, caruia i se mai zice uneori si stilul neo-brancovenesc sau romantic, l-a avut ca reprezentant si initiator pe arhitectul Ion Mincu. Stilul este caracterizat de introducerea unui anumit eclectism care combina elemente de influenta bizantina cu motive arhitecturale etonografice romanesti, elemente de arta otomana si renastere italiana tarzie. In special cladirile de interes public, administratii locale, vami, banci, dar si unele locuinte rezidentiale construite in acea perioada se incadreaza in acest curent, desi practic nu e vorba de un stil unitar, ci de o maniera arhitecturala la care numerosi alti arhitecti celebri in epoca (precum Nicolae Ghica Budesti, Carol Benesch, Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Grigore Cerchez, paul Smarandescu etc.) si-au adus aportul personal, conferind un stil individual edificiilor pe care le-au proiectat.
Palatul Administrativ din Craiova, opera lui Petre Antonescu, continuator al stilului neo-romanesc intiat de Ion Mincu (foto Alina Miron)
In aceeasi perioada, o serie de arhitecti straini continua sa aduca in tara, mai ales in ceea ce priveste locuintele rezidentiale, cele mai variate stiluri arhitecturale europene. Desigur, putinele edificii regale de la noi din tara se incadreaza in curente internationale puternice. Stilul german al castelului Peles a fost ales de regele Carol dupa ce arhitectul anagajat anterior ii propusese nu mai putin de trei proiecte inspirate din stilul renascentist al castelelor frantuzesti de pe valea Loarei. A castigat arhitectul ceh Karel Liman, cel caruia i se incredinteaza si castelul Bran. Iar in materie de resedinte regale nu ar trebui uitat aportul reginei Maria, foarte implicata in decorarea interioarelor, gradinilor, dar si in arhitectura si arta resedintelor sale. Printre o serie de alte constructii, aceasta a pus sa se construiasca la Bran si doua bordeie specific romanesti.
Bibliografie
“Istoria Arhitecturii Romanesti. Din cele mai vechi timpuri pana la 1900”, arh. Grigore Ionescu, 1937
“Arta romaneasca in secolele XIX si XX”, Wikipedia
“Castelul Bran, resedinta regala”, www.bran-castle.com
