Complexul rezidential semnat de Daniel Libeskind si Zaha Hadid aproape de final
Arhitectii de renume mondial Zaha Hadid si Daniel Libeskind au fost autorii proiectului pentru complexul rezidential „CityLife” ce se construieste in Milano. Remarcandu-se prin formele curbe, unduitoare, caracteristice stilului celor doi volumele vor contine 650 de apartamente de lux si vor face parte din prima etapa de dezvoltare a noului cartier urban amplasat in partea de nord-vest a zonei centrale a orasului. In acest moment toate cele sapte imobile proiectate de echipa biroului Zaha Hadid si primele cinci din opt atribuite echipei biroului lui Libeskind au fost finalizate.
Cartierul „City Life” ocupa o suprafata de 366000mp si a fost coceput ca un proiect comun, cu o gandire unitara, demarata de trei birouri de proiectare Hadid, Libeskind si Arata Isozaki (Japonia). In acest cartier, pe langa zonele rezidentiale vor exista spatii comerciale, parcuri si trei turnuri cu spatii de birouri.
Imobilele care urmeaza sa fie date in folosinta se remarca printr-o arhitectura dinamica, ale caror forme au fost puse in valoare cu ajutorul placilor pe baza de ciment si a celor din lemn tratat. Avand in vedere ca au fost lucrate de arhitecti diferiti, fiecare a dorit sa-si imprime stilul personal si astfel constructiile difera la nivel volumetric unul remarcandu-se prin forme fluide altul prin unghiuri ascutite, in vreme ce folosirea aceleiasi palete cromatice si game de materiale permite obtinerea unei imagini unitare in intreg complexul.
Constructiile create de biroul Zaha Hadid genereaza o curte centrala de mari dimensiuni, delimitata prin mai multe spatii verzi amenajate. Inaltimile volumelor variaza de la cele cu cinci niveluri pana la cele cu treisprezece, asigurand o diversitate a profilului urban si o tranzitie lina spre spatiile publice. Toate cladirile au forme rotunjite ce reproduc la alta scara topografia terenului si a parcului din apropiere. Formele sinuoase ale cladirilor sunt reproduse la nivelul balcoanelor si al teraselor fiind evidentiate cu ajutorul finisajelor diferite.
Constructiile create de biroul Daniel Libeskind sunt mult mai ascutite au suprafete fatetate si accente verticale. Imobilele la randul lor delimiteaza o curte interioara dar pastreaza aceeasi inaltime gererala a ansablului, oferind viitorilor locatari duplexuri la ultimul nivel cu perspective spectaculoase spre oras.
Primul turn de birouri, Allianz Tower a fost semnat de arhitectul nipon Arata Isozaki si lucrarile la acesta se estimeaza ca vor fi terminate la finele acestui an. Celelalte doua turnuri vor fi gata in urmatorii trei ani.
Daca aveti drum prin Milano puteti sa faceti o vizita in complex, in acest fel veti experimenta pe viu arhitectura noua a orasului.
Mai multe informatii gasiti la www.inhabitat.com.
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa