Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Coșuri împletite colorate definesc fațada unei noi școli de design în Bogotá

Coloane viu colorate inspirate de tehnica locală a împletitului de coșuri definesc fațada unei noi clădiri universitare din Bogota, Columbia.

Coșuri împletite colorate definesc fațada unei noi școli de design în Bogotá
NOD

Clădirea de șapte etaje proiectată de britanicii Heatherwick Studio va găzdui școala de design sustenabil și ateliere din cadrul Universității EAN. Dincolo de coloanele ce străbat întreaga înălțime a clădirii, întrerupte de terase deschise cu vegetație luxuriantă la fiecare nivel, se află vitraje cu tâmplărie din lemn, așa cum se poate vedea în randările prezentate de arhitecți.

Proiectul este prima clădire realizată de Heatherwick Studio în America de Sud și se așteaptă ca lucrările să înceapă în 2025.

Designul unic aduce un omagiu tehnicii tradiționale Werregue a împletitului de coșuri specifice comunității indigene Wounaan din Columbia, în timp ce încorporează ”pădurea de nori” ce înconjoară orașul, aducând natura în oraș cu specii de plante locale.

Stând lângă structurile istorice existente, viitoarea clădire va oferi un binevenit nou spațiu public. ”Creativitatea este estențială pentru Bogota. Este peste tot unde privești. Ne dorim ca studenții să aibă un sentiment de mândrie față de campusul lor chiar înainte de a intra în clădire. Piața publică din față servește ca o oază comună primitoare în mijlocul mediului urban aglomerat”, spune Eliot Postma, partener la Heatherwick Studio.

Echipa lucrează la dezvoltarea unor ”materiale inovatoare pentru fațadă” care să reziste condițiilor specifice altitudinii de peste 2 600 de metri la care se află orașul.

 

Coșuri împletite colorate definesc fațada unei noi școli de design în Bogotá
NOD
Coșuri împletite colorate definesc fațada unei noi școli de design în Bogotá
NOD

Biofilia este o caracteristică a proiectelor echipei de la Heatherwick Studio, care se află și în spatele complexului 1.000 Trees (“O mie de arbori”) din Shanghai, conceput asemenea a doi versanţi împăduriţi. Coloane înalte cu terminaţii metamorfozate în jardiniere au fost inserate în structura clădirii, iar în aceste jardiniere ample au fost plantaţi arbori – exact o mie. Designul clădirii fost inspirat de muntele Huangshan, unul dintre cei mai spectaculoși munți ai Chinei, înscris și pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Clădirea cu o mie de arbori

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.