Cum au aparut vitraliile si ce sunt?
Astazi, vitraliile se obtin in cele mai diverse feluri, fie prin tehnici de pictare sticlei, fie prin montarea de piese de sticla din diferite culori una langa alta si prin armarea lor. Si imitatiile de vitralii sunt des folosite in designul actual: autocolantul care imita un anume imprimeu si asigura o oarecare transparenta geamului este des folosit in spatii pretentioase, dar si mai putin pretentioase. Simbolistica vitraliilor s-a pierdut in timp, dar o scurta trecere in revista a momentelor prin care a trecut aceasta tehnica ilustreaza felul in care au vazut oamenii arta decorarii sticlei.
Impunatoare si scumpe, vitraliile au decorat bisericile din cele mai vechi timpuri (Vitraliu din abatia Saint Julien, Tours, foto Alina Miron)
Daca in secolul zece erau folosite in biserici, astazi vitraliile decoreaza o serie de case particulare sau de spatii publice si cladiri civile.
Dar pana la aparitia primelor tehnici de realizare a vitraliilor trebuia, mai intai, inventata sticla. Si, desigur, sistemul prin care aceasta era folosita la golurile de ferestre, pentru a izola interiorul de exterior.
Romanii au fost primii care au utilizat sticla ca element de inchidere pentru ferestre inca de acum 3000 de ani, preluand de la egipteni reteta producerii sticlei, dar perfectionand-o pana la o face utilizabila si in constructii. Sticla romana folosita pentru asigurarea iluminarii naturale in locuinte nu era transparenta, ci translucida si incolora. Ea se obtinea din nisipuri albe, foarte pure – de aceea era si foarte scumpa, iar putini si-o permiteau.
Aceasta sticla alba era diferita de alte tipuri de sticla romana: cea verde, opaca, se producea si se folosea pentru diverse obiecte utile sau de decor, care se suflau direct in forme. Casele celor mai putini bogati inca foloseau obloane pentru inchiderea ferestrelor, pentru a izola locuinta, noaptea, de zgomotul si praful de afara.
Se crede ca ferestrele mari, cu vitralii transparente sau colorate, au aparut in Europa Medievala, la Venetia, pe insula Murano, atunci cand sticla a inceput sa fie prelucrata in mod industrial. Calugarul Teophilus descria tehnica vitraliilor prin anul 1100, dar aceasta nu era nici pe departe legata de pictura sticlei, ci de imbinarea mai multor piese de sticla, divers colorate, cu ajutorul unei armaturi de fire de plumb. Desigur, cu mijloacele de pe atunci era nevoie de multa munca de detaliu, iar in vitraliul astfel realizat firele de plumb ramaneau la vedere. Ulterior, faptul ca vitraliile erau folosite in biserici, a facut ca acele fire de plumb sa imprime un anumit stil imaginilor realizate, inspirat si din tehnicile de creare a icoanelor. Si astazi contururuile aurite sau argintate ce se pot zari pe sticla dau o senzatie mai mare de autenticitate unui vitraliu, chiar daca tehnic exista posibilitaea ascundereii acestei armaturi. Vitraliile originale chiar sunt facute din piese de sticla distincte, cu margini imbracate, dar contururile apar si pe un simplu autocolant care isi doreste sa imite vitraliile.
Ideea ca sticla poate fi pictata pentru a imita vitraliile a aparut abia in perioada gotica si a fost perfectionata in Renastere. Tot atunci, vitraliile au inceput sa fie folosite si in locuintele cu pretentii, in diverse cladiri publice, la ferestrele calestilor etc. Daca inainte vitraliile fromau reprezentari iconografice, religioase, din acea perioada au inceput sa se creeze si vitralii cu simboluri heraldice, sau chiar cu modele decorative specifice unei anumite zone culturale. Dar pictura pe sticla a facut ca, treptat, tehnica originala a realizarii vitraliilor sa se piarda.
In secolul al XIX-lea mai multi producatori si artizani au incercat sa redescopere aceasta arta. Beneficiind de o serie de noi descoperiri tehnologice si de posibilitati diverse de prelucrare a sticlei, putand crea si sticla de culori variate (lucru limitat in trecut), putand lucra chiar cu straturi de geam suprapuse, acestia au reinventat, practic, arta decorarii sticlei, montand intre ele piesele turnate separat.
La ora actuala ferestrele sunt alcatuite din partea vitrata, sticla, materiale plastice transparente, semitransparente sau opace si ramele de sustinere ale acestora, tocuri si cercevele care sa sustina vitrajul. Exista o serie de tehnici distincte pentru vitralii, cu denumiri inspirate de artizanii secolului 19 (de exemplu, tehnica plumbului, tiffany etc.). Dar vitraliile pot orna si diverse alte accesorii de prin casa, de la abajururui de lampi si oglinzi, pana la pereti separatori, usi de interior sau luminatoare din tavane.
Estetic, vitraliile sau imitatiile acestora raman in continuare niste elemente decorative foarte atragatoare. Opace, semitransparente sau transparente, ele nu trebuie sa fie, din punct de vedere al desenului, nici prea saracacioase, nici prea incarcate. Sunt adevarate lucrari de arta, pentru ca alegerea culorilor, dar si a texturilor sticlei folosite cere multa munca de detaliu.
Aflati mai multe despre produsele actuale la:
Obiectul este ascuns
