Curs - Sisteme de certificare pentru clădiri verzi (LEED, BREEAM, DGNB, HQE)
Participanții vor învăța despre instrumentele de evaluare și certificare pentru construcții recunoscute pe plan internațional, care sunt tot mai solicitate de investitori, dezvoltatori și proprietarii clădirilor - LEED, BREEAM, DGNB, HQE.
Cursul va avea loc vineri, 20 aprilie, intre orele 9.30-17.00, la FABLAB - Str. Rândunica, Tex6, fiind obligatoriu pentru obținerea certificării Green Building Professional.
Pentru obtinerea acestei certificării este necesară participarea la cel puțin zece cursuri dintre care opt sunt obligatorii, iar două pot fi alese dintr-o serie de module opționale. Programul a fost creat special pentru a asigura instruirea în domenii de specialitate diferite având în vedere că pentru implementarea cu succes a proiectelor de construcții verzi, colaborarea între experți din domenii diferite este esențială. Cursurile vor include o parte teoretică și studii de caz furnizate de experți în domeniu, activi atât la nivel național cât și internațional.
Prețul cursului este de 95 EUR pentru membrii RoGBC si de 165 EUR pentru non-membri.
Cursul va fi sustinut de Elena Rastei, activist de mediu și specialist în sustenabilitate cu peste opt ani de experienţă în implementarea sistemelor de certificare pentru clădiri verzi, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, precum LEED și BREEAM. Elena Rastei este coordonatorul tehnic pentru certificarea națională GREEN HOMES in cadrul careia au fost certificate sau sunt in curs de certificare peste 5800 de locuinte.
Este autor al mai multor articole si ghiduri pe tematica "cladirilor verzi", gestionarea durabila a deseurilor, economie circulara si energie curata; a conferentiat doi ani in cadrul programului "Urbanism Sustenabil", la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca; a participat ca organizator și conferențiar la o serie de evenimente pe teme precum economia circulara, biodeseuri, energie, minerit urban si biomimetica. Studiile sale includ programe masterale interdisciplinare in protectia mediului, inginerie si arhitectura. Este pasionata de downshifting si economie colaborativa.