Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Livia Petrescu

Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.

Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

Livia Petrescu a venit în familia De-a Arhitectura la București, în 2018, ca îndrumător voluntar la clasele primare. Livia este nelipsită de la atelierele de Club, ca voluntar sau îndrumător, a participat în multe proiecte De-a arhitectura, de la „De-a arhitectura în orașul meu” la „Interdisciplinaritate re-construită” sau chiar ca înotător la ediția din 2021 a Swimathon București unde a susținut în echipa Eratostene proiectul „Urban Up Grows Up – Tineri cetățeni pentru mediul construit” pentru ca tinerii să capete o voce. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Am început facultatea în timpul dictaturii și, din câte îmi amintesc, erau cu totul altele premisele de la care tinerii își alegeau diversele facultăți, funcție de șansele pe care le aveau ca să fie admiși. Erau mult mai puține facultăți pe vremea aceea și, prin urmare, mult mai puține locuri pentru studenți. Spre exemplu, la facultățile de medicină era o concurență foarte mare, chiar 30-40 concurenți pe un loc, la facultățile de drept erau 20 concurenți pe un loc, iar la Institutul de arhitectură (singurul din București) erau 10 concurenți pe un loc. Cei care se prezentau la concursurile de admitere în facultăți erau foarte bine pregătiți.

M-am hotărât să dau la arhitectură în trimestrul al doilea al clasei a XI-a și am muncit foarte mult atunci în vederea susținerii examenelor de admitere. După ce am fost admisă la institut am putut experimenta ce înseamnă să devii arhitect.

Într-o lume în continuă schimbare și transformare, definiția cuvintelor „arhitectură” și „arhitect” implică nenumărate conotații. Spre exemplu, se poate lua în discuție arhitectura software ca mediu de definire a structurilor, a elementelor și a relațiilor. În opinia mea arhitectura include și rezultatul unui set de decizii tehnice, economice, sociale. Sunt multe influențe, iar realizarea arhitecturii va depinde de schimbări în funcție de mediul pe care arhitectul trebuie să îl cunoască.

Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

Am fost tentată să devin: entomolog, pictoriță, aviator, stewardesă, profesoară, ingineră, medic etc. Orice auzeam sau îmi trecea prin minte în urma lecturilor din copilărie voiam să devin și eu. Când a sosit momentul deciziei, în clasa a XI-a, părinții mi-au spus că orice aș alege mă vor susține, dar eu eram foarte indecisă… Am ales arhitectura în trimestrul al doilea al clasei a XI-a, cum povesteam mai sus, deoarece mi-am amintit că „tovarășa” educatoare, „tovarășa” învățătoare, „tovarășii” profesori îmi spuneau că am talent la desen… Da, chiar îmi plăcea să desenez! Bineînțeles că a desena nu a fost și nu este singurul și principalul criteriu de alegere a acestei profesii, dar așa s-a întâmplat în cazul meu și nu am regretat.

Dacă nu aș fi devenit arhitect aș fi devenit altceva și mi-aș fi iubit profesia.

Aș putea spune că în primul rând părinții sunt cei care modelează în mare parte creșterea și educația copiilor, dar și comunitățile din care facem parte, începând de la familie la întregul oraș, au influență asupra educației noastre.

Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

Toți oamenii pe care i-am întâlnit au avut influență asupra muncii mele; celor foarte mulți care mi-au acordat încredere le mulțumesc.

În facultate am fost influențată de profesorii de istoria și teoria arhitecturii, care îmi inspirau un mare respect (și teamă) deoarece cunoșteau foarte multe lucruri extraordinare. Am fost influențată de pasiunea colegilor mei (arhitecți în devenire), dar și de pasiunea profesorilor de ateliere din institut. Tot atunci am fost inspirată și de revistele văzute în biblioteci, care prezentau o altă arhitectură decât cea din acei ani cenușii din România, am fost inspirată de tot ce vedeam în jur, de tot ce citeam și învățam la vremea aceea.

Mai apoi, mari surse de inspirație mi-au fost călătoriile pe care le-am făcut, dar și natura. Din unghiul meu de vedere, atunci când ne aflăm în armonie cu natura putem găsi surse de inspirație în tot ceea ce ne înconjoară, în oamenii pe care îi întâlnim în diverse momente ale vieții noastre și în diverse ipostaze. Spre exemplu, de curând eu am fost foarte inspirată de învățătorii și profesorii (aproape anonimi) pe care i-am cunoscut la De-a Arhitectura, de puterea lor de muncă și de nețărmurita dragoste pe care o dăruiesc copiilor.