Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Monica Mureșanu
Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Monica Mureșanu a venit în familia De-a Arhitectura la București, în 2016, la atelierele pilotate în programul dedicat liceenilor, „Urban Up!”. Ulterior, Monica a luat parte la majoritatea proiectelor acestui program, de la „Urban Up! Mediu construit pentru liceeni”, la „Oraşul şi profesiile mediului construit”, la „Urban Up Fellowship – Let’s help Urban Up Grow Up” sau „Urban-Up! TU_act [Teens Urban Acupuncture]”. Implicată 200% în activitățile dedicate liceenilor și studenților, Monica pune suflet și interacționează cu naturalețe cu tinerii, fiind unul dintre membrii de bază ai echipei Urban Up. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.
DAA: Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
MM: Nici nu știu exact de unde a început pasiunea pentru arhitectură, știu doar că într-o zi cam prin clasa a VIII-a am decis că asta este direcția mea, chiar dacă, recunosc că nu știam prea multe despre ce presupune de fapt să fii arhitect. Am desenat și pictat dintotdeauna cu plăcere şi mi-am imaginat că, ironic, e mai puțin de învățat la facultatea de arhitectură. Am aflat mai târziu că profesia este într-adevăr una creativă, dar eram departe de adevăr în ceea ce privește cantitatea de studiu necesară.
În generală şi în liceu am participat la diferite concursuri şi expoziții şi pot spune că mediul în care m-am dezvoltat în copilărie m-a motivat să fiu creativă şi să caut mereu să descopăr lucruri noi. Am încercat orice activitate extracurriculară care mi-a trecut prin cap, de la modelaj la Taekwondo, cu toate că pe atunci partea de „afterschool” era mai puțin organizată. În final am ales să îmi exprim creativitatea prin arhitectură pentru că, recunosc, nu am avut curajul să merg spre arte plastice, la care visam cumva din generală.
DAA: Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
MM: Şcoala de arhitectură are marea calitate că te pregăteşte pentru orice şi am învăţat din facultate spre ce să aspir şi ce să încerc să evit, dar poate, în primul rând, am înţeles cât de complexă este profesia şi cu câtă modestie trebuie abordată.
Am absolvit Liceul Şincai din Cluj şi am făcut facultatea tot acolo, fără a plănui o secundă mutarea la Bucureşti, care a schimbat foarte mult parcursul meu profesional. Trebuie să recunosc, însă, că liceul bilingv pe care l-am absolvit şi care mi-a deschis apetitul spre învaţarea limbilor străine, chiar dacă am mers spre profilul real, m-a ajutat mult în meseria de dascăl la universitate. Majoritatea studiilor şi a publicațiilor în domeniu nu sunt disponibile în limba română, iar participarea la conferințe şi în proiecte internaționale este aproape imposibilă fără cunoașterea măcar a unei limbi străine.
Îmi place să lucrez cu adolescenții şi să îi aduc cât mai des în universitate pentru că mi-ar fi plăcut mult să existe programe similare în copilăria mea, când aş fi fost extrem de curioasă să văd lumea din universitate, înainte de a intra la facultate.
DAA: Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
MM: Cel mai mult am fost influențată de oamenii cu are am lucrat în echipă, fie în proiectare, fie în universitate sau în colaborările din organizațiile în care activez. Am încercat mereu să mă inspir de la cei care au făcut eforturi să exceleze în domeniu. De multe ori, în activitatea didactică am fost influențată de amintirile fostei studente, care şi-ar fi dorit mai multă interactivitate şi comunicare cu profesorii ei, dar şi de pasiunea pe care o aveau unii dintre ei când vorbeau de proiectele lor.
Am descoperit în practica profesională şi la masterul pe care l-am urmat la Mincu [n.r Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București] cât de interesante sunt clădirile istorice şi cât de multă emoţie şi energie pot să consume proiectele de restaurare, chiar dacă, în final, într-o situație ideală, intervenția nu este evidentă pentru majoritatea lumii. Am studiat un an la Versailles, în timpul doctoratului de la Mincu, şi am învăţat de la francezi rigoarea în cercetare şi exprimarea academică pedantă. Mai recent însă, m-a influențat colaborarea cu o universitate din Germania, unde am avut ocazia să lucrez cu studenți din întreaga lume şi pot spune că am văzut cumva în viitor şi am înţeles mai bine că trebuie să schimbăm felul în care interacționăm şi lucrăm cu tinerii.
DAA: Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
MM: Am început colaborarea cu De-a Arhitectura în urmă cu ceva timp pentru că mi-a făcut plăcere să lucrez cu liceeni, am descoperit în ei o creativitate şi o exuberanţă, care se transformă odată ce intră la facultate şi uneori iau lucrurile prea în serios.
Prima colaborare a coincis cu dezvoltarea programului Urban Up! într-o formulă beta în 2016, când am participat la atelierele în care De-a Arhitectura a testat conceptul, care s-a dezvoltat foarte natural, în proiectul din 2017. În 2018 am coordonat un proiect care a fost o continuare la nivel de Bucureşti a celor anterioare, adresate liceenilor. Cel mai intereasant lucru desprins din aceste experienţe de început a fost faptul că interacţiunea cu adolescenţii este mult mai uşoară cu ajutorul intermediarilor, apropiaţi de vârsta lor, studenţii.
Unii dintre tinerii care au participat la atelierele Urban Up! au ajuns să fie studenţi la Mincu şi, recent, mentori pentru adolescenţi la rândul lor. Nu pot spune că mă aşteptam la asta, dar pot spune că sunt foarte mulţumită de acest rezultat.
DAA: Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
MM: Asociaţia este o sursă continuă de inspirație pentru mine și o ocazie să mai scot la iveală adolescenta de 16 ani din interior. De multe ori activitățile cu tinerii m-au făcut să înţeleg anumite reacţii şi comportamente ale studenţilor cu care lucrez la universitate şi mi-au explicat felul în care au fost modelați înainte să ajungă în atelier la noi.
DAA: Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
MM: Singurul lucru dificil este gestiunea timpului şi faptul că mi-aş dori mereu să fac mai multe lucruri decât reușesc.
DAA: Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
MM: Eu nu am predat la clasă, decât cu ocazia săptămânii „Școala Altfel”, în cateva situații, dar atunci, ca şi la universitate şi în orice activitate pe care o desfășor cu tinerii, încerc să „folosesc” o serie de valori descoperite la profesorii care mi-au marcat evoluția şi pe cei mai mulţi i-am întâlnit la Mincu, unii chiar îmi sunt colegi. Mi-au schimbat mult perspectiva şi profesorii de la universitățile din afară cu care am interacţionat la master, la conferinţe sau în cadrul colaborărilor. Dar poate cel mai mult a contat întalnirea cu primii mei profesori „străini” de la Liceul Şincai din Cluj, care mi-au dovedit de nenumărate ori că relaţia cu profii poate fi una relaxată pentru că respectul trebuie să fie mereu reciproc şi nu ține de protocol şi formule de adresare.
Încerc să folosesc ce am învăţat din interacţiunile mele de până acum: să abordez lucrurile cu naturalețe, să creez o atmosferă de lucru relaxată şi să utilizez simţul umorului, chiar dacă sunt sigură că nu este pe gustul tuturor mereu.
DAA: Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
MM: Mă interesează să învăţ „limba” generaţiei tinere, să pot comunica cu ei mai bine, ca să putem învăţa cât mai mult unii de la alţii.
În acelaşi timp mă înteresează mult arhitectura din lemn şi valenţele ei contemporane şi îmi doresc să proiectăm tot mai mult cu acest material performant şi în România.
DAA: Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
MM: Am lucrat la proiecte mari, cu impact la nivel local şi naţional, spitale, muzee, şcoli etc, dar cred că proiectul cel mai frumos este încă în lucru, în universitate şi în proiectele care implică tinerii şi viziunea lor asupra oraşului.
În universitate predau diverse materii de specialitate, în cadrul Departamentului de Ştiinţe Tehnice, dintre preferatele mele fiind cursul de „Construcţii din lemn şi oţel” şi „Atelierul de Proiectare de Arhitectură” de la Urbanism. De câte ori găsesc timp încerc să particip la workshopuri şi activităţi extracurriculare şi să mă rup de contextul obişnuit, mergând cu studenţii la şcoli de vară la Sibiu, Sulina sau Braşov.
DAA: Care este motto-ul tău personal?
MM: Înconjoară-te de tineri şi vei fi mereu tânăr şi creativ!
