Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Diana Stancu (Jinaru)
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Diana Stancu (Jinaru) a venit în familia De-a Arhitectura în București, în 2019, ca voluntar la cursurile din școli. Fie că predă «mini» sau «oraș» la clasă, că participă la atelierele de Club sau în alte proiecte ale asociației, Diana este extrem de implicată, pasionată de lucrul cu cei mici, care îi depășesc așteptările de fiecare dată, este blândă și foarte răbdătoare. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea unui alt voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Inițial voiam să fiu doctor veterinar, dar pentru că aveam o sensibilitatea la vederea rănilor deschise și a sângelui, am decis că nu este pentru mine și m-am orientat către altceva. Părinții mei au fost și încă sunt „open-minded’ și nu mi-au impus o carieră anume, m-au lăsat pe mine să decid și m-au susținut din toate punctele de vedere. La desen am avut, de când eram la grădiniță, pe urmă la școala generală și la liceu, talent/înclinație, dar nu a fost un factor determinant în alegerea de a urma să studiez arhitectura (alegere făcută în timp ce eram la liceu în clasa a XI-a). Am ales arhitectura pentru că am considerat că dintre toate meseriile, aceasta îmbină în aceeași măsură folosirea celor două emisfere ale creierului: stângă – calculată, logică, analitică (utilă unui arhitect când, de exemplu, face lista de cantități, își calculează ce materiale folosește, costurile unei investiții, modul de gestionare al procesului – de la concepere până la construirea efectivă a unui proiect etc.) și dreapta – cea creativă, inovativă, intuitivă, visătoare (partea de estetică este esențială, de asemenea, pentru un arhitect). Din punctul meu de vedere, arhitectura se situează fix la granița dintre cele două emisfere și acest fapt o face să fie complexă. În plus, a fi arhitect este un job complex. Nu se reduce la a ști doar meseria ta foarte bine, ci și la a ști, la modul general, multe lucruri din alte domenii (structură, pshihologie, istorie, matematică etc).
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
De când eram în clasele primare, datorită tatălui meu (care era unul dintre fondatori), am participat în timpul verii la taberele desfășurate de „Centrul Studiilor Complexe” (CSC). Lucrurile învățate pe partea de științe, jocurile-exerciții de memorie, încredere (specifice actorilor), activitățile în echipe mixte (copii de școală, cu liceeni, cu studenți) au contribuit și au adus un plus în înțelegerea meseriei de arhitect.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Am studiat o perioadă în străinătate, în primii ani de arhitectură – bachelor, în Liverpool, Marea Britanie. Unul dintre profesori, cel de la „Istoria arhitecturii”, a fost o altă influență și m-a marcat într-un mod pozitiv mai ales prin modul de predare. Avea un stil aparte să îi facă pe studenți să rămână atenți, dar și să ne placă ce auzeam/vedeam/învățam.
Privind retrospectiv, și Asociația De-a Arhitectura are acel „stil aparte”, care depășește normele standard educative, lucru care m-a atras de la bun început. Încerc de fiecare dată când mă aflu la curs, în fața elevilor, să le împărtășesc informațiile într-un stil aparte, o combinație care pornește de la personalitatea mea, resursele pe care le am la dispoziție, o adaptare a limbajului pe înțelesul lor și dinamica clasei.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Am început colaborarea cu De-a Arhitectura în anul 2019. În perioada respectivă, la locul de muncă unde mă aflam, aveam o colegă care făcuse cursul cu doi ani în urmă. Eu urmăream programul pe Facebook dinainte ca această colegă să îmi povestească despre proiect și să mă determine să mă înscriu.
Mi-au plăcut dintodeauna copiii și să lucrez cu ei și modul lor sincer, pur, nealterat prin care își dezvoltă mintea și abilitățile practice de la o vârstă fragedă și mi-am dorit să împărtășesc cunoștiințele mele din arhitectură copiilor. A fost o provocare frumoasă, de neratat, și încă este în continuare o călătorie cu „win-win” pentru mine, atât pe partea emoțională, cât și pe cea practică-fizică.
Mă așteptam să primesc răspunsuri „wow” care te surprind vis-a-vis de ce poate mintea/imaginația unui copil și să fiu fascinată de abilitățile practice (machete). Cu alte cuvinte, așteptări pozitive care s-au și împlinit și au depășit cu mult baremul meu inițial.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Mi-a plăcut și continuă să îmi placă faptul că am cunoscut oameni frumoși, dedicați, cu care împărtășesc pasiuni comune, cu care rezonez (membrii asociației), dar și învățători/profesori care rezonează cu noi și modul nostru de gândire.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Nu am avut parte de un moment dificil în colaborarea mea cu Asociația De-a Arhitectura. Am avut o mică dificultate cu prima mea clasă de „De-a arhitectura mini” când a început pandemia. Doamna învățătoare nu a mai vrut să continue. Mi-a părut rău că am pierdut legătură cu clasa dânsei, pentru că erau copii curioși, deschiși. Am avut un început promițător, dar nu l-am mai putut duce până la capăt.
Din fericire, în toamna anului 2020 am preluat o clasă a II-a, tot pentru cursul „De-a arhitectura mini” și cu care am continuat în acest an școlar următorul curs, „De-a arhitectura în orașul meu” (cei mici sunt în clasa a IV-a acum).
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
În anul 2021 am preluat o clasă a III-a pentru cursul „De-a arhitectura în orașul meu” cu care am ore și anul acesta, pentru că am ales să facem cursul pe perioada a doi ani. Încântarea cea mai mare este faptul că este clasa doamnei mele învățătoare (Andreea Barbu). Nu aș fi crezut că voi avea această oportunitate să formez o echipă cu dânsa. Eu am făcut parte din prima generație dânsei, imediat după ce a terminat facultatea. Într-o zi le-am adus copiilor pozele de când eram noi în clasa I și, spre surprinderea mea, m-au recunoscut ușor, iar doamna învățătoare pare neschimbată.
Mă simt norocoasă că am avut parte de această oportunitate să lucrez alături de învățătoarea mea. De la început, de când mi-a zis să mă adresez cu „tu”, am avut o chimie frumoasă. A fost un pic ciudat să mă obișnuiesc, dar apoi totul a decurs foarte ușor. Cred că elevii dânsei au simțit cumva această legătură și de aceea au o deschidere foarte mare să descopere/învețe lucruri noi.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Anul acesta, având două clase a IV-a, cea a doamnei mele învățătoare, Andreea Barbu, și cea a doamnei Ioana Ciocoiu, așteptăm cu nerăbdare expoziția de la sfârșitului anului să surprindem pe toată lumea cu machetele claselor.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
În timpul pandemiei, Asociația De-a Arhitectura a inițiat un proiect intitulat „Interdisciplinaritate re-construită”. Acesta presupunea ca doi arhitecți să facă echipă cu câte un profesor de gimnaziu și să dezvolte o lecție din materia predată la clasă, pe durata unei ore și integrând aspectele comune, de legătură dintre arhitectură și materia respectivă. Acest proiect s-a desfășurat împreună cu profesori din toată țara care au dorit să le ofere elevilor lor un alt mod creativ de a învață o lecție, care în mod normal ar fi plictisitoare și neatrăgătoare. Am avut onoarea să fac parte din două echipe: una cu o doamnă profesoară de matematică și alta cu o doamnă profesoară de limba latină. Din punctul meu de vedere elevii au avut un câștig esențial în dezvoltarea lor prin această resursă. Sper să continuăm cu acest proiect și să avem mult mai multe rezultate.
Un alt proiect, la nivel de clasă, dar care a atins comunitatea este cel din decembrie 2022 când elevii doamnei învățătoare Andreea Barbu au făcut căsuțe pentru târgul de Crăciun și au strâns bani ce au fost donați către un orfelinat.
Și încă o activitate, pe care am desfășurat-o în luna martie atât cu clasa doamnei Andreea Barbu, cât și cu cea a doamnei Ioana Ciocoiu, a fost realizarea de mărțișoare în „stilul De-a arhitectura”. Am atins inimile mamelor, ale bunicilor, ale învățătorelor/profesoarelor.
Tot în primăvară, dar anul trecut, având două clase la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din București, cea a doamnei mele învățătoare Andreea Barbu și cea a doamnei Georgeta Șerban, am avut onoarea să susțin o oră De-a arhitectura în „clasa în aer liber” a doamnei Georgeta Șerban, un proiect amenajat cu premiul câștigat la un concurs de reciclare. Această clasă în aer liber a adus un plusvaloare comunității școlii, mai ales în lunile călduroase. În opinia mea această inițiativă ar trebui implementată în școlile care au un colțișor disponibil în curtea școlii pentru a efectua, macar o dată pe săptămână o oră creativă care să cuprindă, poate, arte, muzică, cursul De-a arhitectura.
Care este motto-ul tău personal?
Momentan nu am un motto al meu, creat de mine. În schimb voi cita un aforism al lui Constantin Brâncuși: „Simplitatea este o complexitate rezolvată.”
