Ecoturism de înaltă clasă cu vile amplasate în copaci
Complexul Bisate Lodge din Rwanda este un exemplu extraordinar de arhitectura care are grija de mediul inconjurator. Construite in craterul erodat al unui vulcan stins, vilele asemeni unor pastai - proiectate de Nicholas Plewman in colaborare cu designerii locali Caline Williams-Wynn si Nifah Adams de la Artichoke - sunt inconjurate de o padure luxurianta si beneficiaza de perspective deosebite.
Complexul Bisate Lodge face parte dintr-un proiect care urmareste sa puna in valoare cultura locala si in acelasi timp sa ajute la refacerea padurii indigene.
Avand la baza grija pentru mediul inconjurator, aceasta locatie ecologica se afla langa sediul central al Parcului National al Vulcanilor. In aceasta statiune de 41 de hectare de pamant au fost construite doar sase module de vile acoperite in rachita impletita.
Designul interior si decoratiile scot in evidenta stilul traditional local si materialele naturale. Incaperile se remarca prin imprimeuri colorate si texturi variate care au fost special alese sa reprezinte stilul local. Se remarca lampadarele realizate din sticla reciclata si semineele realizate din piatra vulcanica. Modelul carafei de lapte „ibyansi” este usor de reperat in mai toate incaperile din complex, in vreme ce pe pardoseala sunt rasfirate, din loc in loc covoare din piele.
Complexul este gestionat de operatorul de ecoturism Wilderness Safaris, iar lucrarile de constructie au fost un proces ecologic de la inceput pana la sfarsit. Conform declaratiilor facute de Grant Woodrow, COO, compania a acordat o atentie sporita crearii unui complex care sa puna in valoare mediul natural iar influenta asupra lui sa fie minima. „Am dorit sa fim siguri ca propria marca de ecoturism va reusi sa faca o diferenta clara atat pentru localnici cat si pentru conservarea biodiversitatii.”