Interviu cu Serban Tiganas, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, despre Romanian Building Awards

Ca membru fondator al acestui eveniment, as aprecia daca ati putea sa ne spuneti cum a pornit initiativa organizarii unei gale de acest gen?

Serban Tiganas: La baza organizarii Romanian Building Awards sta o colaborare care deja a devenit clasica cu ABplus Events, in conditiile in care, dupa fiecare serie de conferinte organizate impreuna, ne puneam problema Cum sa facem mai mult, mai bine? Cum sa raspundem starii publicului, interesului pietei din sectorul constructiilor? Si atunci am venit cu aceasta idee de a introduce dimensiunea unor premii, unei gale de premiere care sa aiba rolul de a atrage interesul celor implicati in acest domeniu. Am observat ca a da premii intr-un sector, iar sectorul constructiilor este o latura importanta din economie si foarte ampla de altfel, creeaza o anumita sensibilitate a publicului. In orice domeniu exista in permanenta intrebarea Care sunt varfurile? Care sunt cei care conteaza, cei care au resit? Lumea are nevoie de repere si atunci, aceste premii devin o forma necesara de a discuta cu publicul.

Ati putea sa ne oferiti mai multe detalii privind modul in care se desfasoara selectia de proiecte, cum ati ales membrii juriului si cine poate participa?

Serban Tiganas: A organiza o astfel de gala, o gala cu reputatie, o gala atractiva, presupune totodata, descoperirea edificiilor cu potential. Am realizat ca probabil nu este suficient sa anunti existenta unei ceremonii de premiere, ci ca este nevoie de un efort mult mai mare de comunicare, o colaborare cu cei care pot descoperi aceste filoane valoroase. Acestea au fost primele ganduri. Un alt gand fondator a fost de a nu organiza niste premii adresate doar arhitectilor si echipelor de design. Am dorit implicarea in discutie a tuturor actorilor din sectorul constructiilor. Mai concret, proiectele pot fi propuse atat de arhitect si de constructor cat si de beneficiar, investitor fie el public sau privat, deci nu doar de cel care a gandit, cel care a construit, cat si de cel care a dezvoltat, cel care a investit si, nu in ultimul rand, cel care foloseste. Fac aici o mica paranteza pentru a preciza cazul multor cladiri din aria arhitecturii post-revolutionare, cladiri apreciate in urma cu 20-25 ani, dar care s-au stins. Cand spun ca s-au stins, nu zic neaparat ca au disparut, ci au intrat intr-un con de umbra nu pentru ca designul lor s-a perimat sau nu mai prezinta interesul pe care il aduceau, ci din cauza utilizarii sau a neutilizarii lor. Sunt constructii care au ajuns sa nu mai fie utile pentru proprietarii lor. Si atunci, aceasta discutie despre calitatea, valoarea unor constructii in general, nu poate ramane doar la design, la conceptie si realizare. Exista conceptie, realizare care inseamna pana la urma si sansa, hazard. Poti pierde o valoare, poti distruge un om, fara a-i oferi educatia sau sanatatea de care are nevoie si, cred eu, in privinta constructiilor, lucrurile sunt foarte asemanatoare.

Ce fel de proiecte pot fi inscrise intr-o astfel de competitie? Exista diverse categorii, de exemplu, cel mai bun proiect de reabilitare a unei cladiri de patrimoniu sau cea mai buna constructie temporara sau premiul pentru cea mai sustenabila cladire etc?

Serban Tiganas: Exista mai multe categorii. E foarte important sa evaluezi dupa un sistem divizat, pentru ca altfel devine foarte dificil sa compari si poti ajunge sa creezi chiar nedreptati. Fiecare tip de program are limitele lui si nu alearga pe culoare paralele. Altfel privim, intr-un oras, muzeul, biserica, palatul administrativ si altfel privim una dintre miile de locuinte individuale. Niciun fel de interventie arhitecturala nu este exclusa si, fara indoiala, vom lua in considerare faptul ca sectorul public si cel privat, cladirile pentru sanatate, pentru educatie,  cele pentru transporturi, muzeele, locuintele samd au, genetic, un alt gen de impact. Categoriile la care ne-am gandit nu sunt insa categoriile uzuale, cele axate pe programe de arhitectura, ci pe tipuri de proiecte, deoarece noi incercam sa investigam ce inseamna proiecte mici, proiecte mari, proiecte publice, mixte, proiecte cu o anumita caracteristica, dar alta decat programul sau functiunea.

In privinta jurizarii, care sunt criteriile luate in considerare?

 Serban Tiganas: Criteriile de evaluare, dupa parerea mea si sigur ca si in viziunea juriului, se axeaza pe rolul proiectului pentru comunitate. Haideti sa ne imaginam ca fiecare dintre noi locuieste intr-o localitate si ca, in locul respectiv, fie ca e un cartier dintr-un oras mare, mediu sau mic, sesizam si ne identificam pe undeva, pe fiecare perioada de-a lungul vietii cu anumite proiecte, cladiri care au aparut de ceva timp si pe care am inceput sa le sesizam nu doar din prisma prezentei fizice ci si din perspectiva impactului pe care l-au avut. Mi se pare o necesitate mult mai mare aceea de a introduce in evaluarea designului nu doar criterii precum calitatea sau acuratetea arhitecturala, tehnologia constructiva, eficienta energetica, performanta ecologica, segmente care,  desi  complexe si importante in sine, sunt departe de a acoperi problematica reala a unei cladiri care inseamna de fapt, impactul asupra celor care o utilizeaza, celor care o folosesc drept model, care sunt incurajati de aceasta dezvoltare, care sunt, intr-un fel sau altul, afectati de ea. Si, la o astfel de privire de ansamblu a cladirii in contextul sau, poti vedea ca orasul prezinta cresteri si descresteri  simultane. Adica nu poti spune despre un oras ca se resoarbe sau infloreste fara sa gresesti in detaliu pentru ca orasul, chiar daca in asamblu traieste o perioada de expansiune sau, din contra, de stagnare sau de regres, intotdeauna exista simultan si crestere si degenerare. Jocul acesta este extrem de complex dar, bineinteles ca la un moment dat, una dintre cele doua directii domina, iar drept rezultat si perceptia locuitorilor si a utilizatorilor se indreapta spre una sau cealalta. De ce spun asta? Deoarece se vorbeste mult despre rolul regenerator al constructiilor dar eu cred ca, unele constructii pot avea si un rol degenerator. O investitie ratata, esuata  printr-un proiect care nu-si atinge parametrii poate sigila o zona din punct de vedere al dezvoltarii sale.

RBA va celebra proiecte cu potential de a deveni parte din patrimoniul national. In general, atunci cand discutam despre cladiri protejate, ne gandim la conace sau case boieresti  de exemplu, constructii peste care s-a asezat trecerea timpului ori, in cadrul evaluarii RBA, se cere inscrierea de proiecte construite recente. Ce inseamna, in viziunea dumneavoastra, arhitectura de patrimoniu?

 Serban Tiganas: Orice cladire are sansa (evident ca un numar foarte mic de constructii fructifica aceasta sansa) sau i se intampla sa devina o cladire de patrimoniu, ceea ce inseamna ca societatea decide sa o protejeze dincolo de intentiile proprietarului. Cu alte cuvinte, aceasta cladire nu se opreste doar la a inseamna ceva pentru proprietar, ci intra in circuitul valorilor publice, a comunitatii. Sigur ca acest lucru se intampla de obicei, la peste 50 de ani de viata a constructiei sau poate chiar la 100 ani. Avem inca, mari probleme in a recunoaste valorile unor constructii emblematice din perioada socialista de exemplu,  unele dintre ele cu adevarat remarcabile si care necesita protectie. Acest lucru este insa, foarte dificil, pentru ca ceea ce este relativ recent nu poate fi inca asimilat, nu a trecut inca testul timpului. Probabil ca ciclurile vor trebui sa fie din ce in ce mai scurte pentru a decide daca o cladire este de patrimoniu.

Este necesara o redefinire a ceea ce inseamna cladire protejata si cum se situeaza atitudinea nationala referitoare la arhitectura de patrimoniu in context international?

 Serban Tiganas: Eu cred ca da. Dupa parerea mea, anumite constructii care au valoare adaugata foarte mare ar putea sa devina cladiri de patrimoniu imediat dupa ce au fost receptionate.  Privind contextul international, daca luam exemplu Statele Unite, in Manhattan contrucțiile de patrimoniu sunt considerate landmark, sunt privite din prisma reperului urban. Pe de alta parte, in Chicago, constructii celebre de Mies van der Rohe au fost declarate cladiri de patrimoniu relativ recent si anume in urma cu 20 de ani. Ma refer aici la cazul celebrei Crown Hall din cadrul Illinois Institute of Technology care are placuța datata recent, desi cladirea se afla acolo de aproximativ 60 de ani. In cazul Japoniei, si mai ales in capitala sa, Tokyo, o cladire de foarte mare interes architectural este, fara nicio temere, demolata, daca exista ratiuni economice. Tot referitor la arhitectura japoneza, citind un ghid scris de un istoric sau critic de arta german, am avut socul sa descopar in introducere ca anumite cladiri fotografiate si documentate pentru elaborarea ghidului respectiv, deja nu mai existau in momentul finalizarii cartii. Deducem de aici ca acolo exista cu totul alte ritmuri. Sigur ca si pentru japonezi exista inclinare si respect catre marii maestri si probabil anumite constructii absolut emblematice raman si sunt protejate dar in alt ritm si cu alta atitudine.  Revenind la RBA, chestiunea patrimoniului trebuie privita tocmai din acest punct de vedere si anume a cladirilor care au potentialul de a deveni repere, care par a fi pe o orbita buna.

Daca ramanem putin in aceasta arie a patrimoniului, intr-o actualitate in care se pune tot mai mult problema sustenabilitatii, in care ritmul tot mai alert al modului de trai si natura tot mai schimbatoare a constructiilor dicteaza necesitatea unei arhitecturi temporare, se poate interpreta ca incurajarea de constructii noi de tip monument ignora aceste realitati? Intr-adevar, in Romania, mai avem multe de schimbat privind modul in care se reabiliteaza sau nu se reabiliteaza cladirile protejate si probail o sectiune dedicata tocmai acestei categorii ar fi bine-venita, dar credeti ca ne mai permitem sa construim cladiri-monument cu o durata lunga de viata sau re-definim conceptual de cladire-patrimoniu, incluzand aici si arhitectura temporara?

Serban Tiganas: Ma bucur ca mi-ati pus aceasta intrebare pentru ca arhitectura temporara este un subiect care ma intereseaza enorm si caruia m-am atasat in urma cu 19 ani. Se intampla in Anglia, la Liverpool, in timpul doctoratului pe care l-am dedicat, de altfel, arhitecturii temporare. L-am cunoscut atunci pe Robert Kronenburg,  un cercetator extrem de interesat de acest subiect, care a scris ulterior extensiv despre subiecte precum arhitectura flexibila si case portabile si care a organizat in Londra prima conferinta pe aceasta tema, la care am fost si eu prezent. Am fost foarte aproape de aceasta comunitatea mondiala de oameni interesati de arhitectura temporara. Se punea atunci problema referitoare la validarea arhitecturii temporare ca arhitectura, deoarece atunci nu era recunoscuta, nu se preda in scoli, nu era trecuta in manuale. Definitia arhitecturii de acum 30 ani si definitia moderna a lui Pevsner era referitoare la ceea ce ramane, ceea ce are o dimensiune a perenitatii, la constructiile pe care societatea hotaraste sa le pastreze. Asadar, nici nu se punea problema unei arhitecturi care sa fie temporara. Drept urmare, Kronenburg si cercetatorii din jurul lui se straduiau sa demonstreze si au reusit, de altfel, sa demonstreze stiintific si teoretic ca arhitectura temporara raspunde tuturor cerintelor pe care le atrage de la sine arhitectura si, deci poate fi considerata arhitectura. Dupa nici 20 ani, iata ca acest domeniu a explodat atat de mult, incat sunt foarte multi arhitecti, birouri, cercetatori care vorbesc despre conceptul de liquid modernity, despre aceasta societate fluida, lichida, caracteristica sociala careia arhitectura temporara, evident, ii vine ca o manusa. Deci arhitectura temporara nu numai ca s-a validat ca arhitectura, dar reprezinta, si asta era una dintra concluziile cercetarii mele, o forma de sustenabilitate, o forma de a dialoga cu patrimoniul. Deci, patrimoniul traieste, patrimoniul are o sansa in cazul in care arhitectura temporara intra in contact cu el sau se afla in vecinatatea sa. Tocmai acest caracter reversibil al arhitecturii temporare este cel care nu provoaca erori, nu reprezinta un impact negativ asupra arhitecturii de patrimoniu. Ba mai mult, arhitectura temporara care raspunde evenimentor sau nevoilor punctuale mai bine decat orice alta forma de arhitectura permite o intensificare a utilizarii spatiului public care nu poate fi utilizat in alta maniera. Asadar, prin intermediul arhitecturii temporare, putem folosi pietele, spatiile cele mai interesante de care in mod normal nu ne-am putea apropia. Putem pune in valoare un cadru urban mult mai bine prin intermediul constructiilor reversibile. Nu in ultimul rand, arhitectura temporara este, poate, cel mai important raspuns la aceasta imprevizibila miscare contemporana a oamenilor fie ca sunt fortati de conflicte si catastrofe naturale, deci o fac impotriva  vointei lor, fie ca sunt ghidati de un interes cultural sau de alta natura, fie ca doresc sa participe, la un moment dat, la un eveniment important pentru ei. Putem atinge toate domeniile activitatilor umane prin arhitectura temporara, deoarece aceasta are o serie intreaga de grade de temporalitate. Revenind la relatia dintre arhitectura de patrimoniu si cea temporarea, as vrea sa precizez ca cele mai spectaculoase interventii sunt, dupa parerea mea, din zona arhitecturii temporare aderente la constructii existente, adica acele interventii gandite pentru un anumit spatiu, care tin cont si dau un raspuns spatiului respectiv, care dispar dar pot reaparea, sau chiar pot deveni  un tip de arhitectura ciclica, sezoniera.

RBA este un proiect ambitios care isi propune sa devina cel mai mare eveniment de aceasta natura din tara, un echivalent al premiului Stirling din Marea Britanie am putea spune, un eveniment care premiaza arhitecti britanici cu o contributie arhitecturala de standarde ridicate oriunde in Uniunea Europeana. Preconizati un viitor al RBA extins pe teritoriul UE?

 Serban Tiganas: Cred ca e prea devreme sa vorbim despre un context international, desi m-as bucura sa putem vorbi despre un astfel de progres, intr-un viitor nu foarte indepartat.  Premiile Stirling sunt, intr-adevar, un reper pentru arhitectura de sorginte britanica, dar as vrea sa precizez aici un alt exemplu care sper sa marcheze evolutia si viitorul RBA si anume pavilionul Austriei din cadrul Bienalei de Arhitectura din Venetia din urma cu trei editii. Arhitectura austriaca pentru curatorii expozitei era compusa in felul urmator: din arhitecti austrieci care au construit oriunde in lume, arhitecti de oriunde care au construit in Austria, arhitecti sau profesori austriaci care au predat, au emanat, au iradiat cunostinte oriunde in lume si vice-versa. Atat de frumos cuprinzatoare mi s-a parut viziunea asupra arhitecturii austriece si mi-am dat seama ca toate aceste lucruri se suprapun intr-un context global in care granitele s-au dizolvat si sper, de ce nu, ca premiile RBA sa creasca odata cu trecerea timpului.  Acestea sunt intentiile, eu sunt si optimist dar si realist si sunt de parere ca e foarte important ca aceste lucruri, in primul rand, sa porneasca si apoi sigur ca trebuie rabdare ca ele sa creasca, sa infloreasca.