Orasul, din antichitate pana astazi: reinventarea il face sa supravietuiasca
Surprinzator, desi nu se poate spune ca astazi exista orase “la fel”, fiecare dintre ariile urbane de pe fata pamantului fiind un amestec de culturi, stiluri, valori si tehnologii diferite, fiecare aflandu-se intr-o etapa distincta de evolutie, in istoria Orasului se poate distinge un stereotip. La fel ca in economie, cum se intampla cu orice marca de produs lansata pe piata, Orasul se naste, creste, atinge un punct culminant si apoi decade… Iata de ce doar reinventarea lui ii asigura continuitatea.
Orasul a reunit inca din cele mai vechi timpuri in interiorul zidurilor sale mii de suflete, iar datorita lui, omenirea a putut sa castige o serie de cunostinte, tehnologii, experiente si valori noi. De la modul de a construi locuinte, care nu ar fi putut sa fie cladite una peste alta daca nu ar fi existat necesitatea folosirii spatiului la maximum, pana la o serie de valori sociale, legi scrise si nescrise, omenirea a obtinut, pe seama spatiilor urbane cunostinte vaste. Poate ca aceste cunostinte nu par mai utile supravieturii decat cele legate de agricultura, geologie, astronomie, meteorologie, dar de fapt e o provocare in a face un spatiu suprapopulat sa devina functional.
Vedere de sus cu situl Mohenjo Daro, cea mai veche si mai mare arie urbana descoperita pana acum (imagine www.flashcardmachine.com)
Cea mai veche arie urbana
Mohenjo Daro este una dintre cele mai vechi si cele mai mari arii urbane cunoscute arheologilor de pana acum. A aparut, de fapt a inflorit cu peste patru milenii si jumatate in urma, cam prin 2600 i.e.n., in Valea Indusului, Pakistanul de astazi. Arheologii au descoperit aici o infrastructura riguroasa, cu sisteme de canalizare si rezervoare de apa, cu strazi drepte, paralele, care faceau usoara orientarea prin cetate, cu cladiri publice, utilitati si depozite de hrana, cu o piata centrala, cu ziduri de aparare exterioare, dar si cu locuinte care erau cladite una peste alta (acestea erau ridicate piramidal, apartamentul de la baza fiind mai mare, iar pe masura ce se urca, apartamentele erau mai mici, pentru a se asigura stabilitatea constructiei. Scarile intre nivele erau exterioare, fiecare locuinta avea acces la terasa proprie, iar pe acoperis erau amenajate spatii destinate ritualurilor funerare si… cenusei sau cadavrelor mumificate ale stramosilor morti.)
Inca de pe atunci, orasul era impartit in doua, asa numitul oras central si periferia. Partea rezidentiala, citadela, era inconjurata de un zid la randul ei si putea suporta 5000 de locuitori, care aveau acces la o serie de utilitati (bai publice, servicii religioase, piete etc.). Spre margini, traia populatia saraca, responsabila cu munca: fie cu prestarea serviciilor necesare orasului (deratizare, aprovizionare), fie cu cresterea vitelor si agricultura care se practica in apropierea orasului, pe valea fertila a Indusului.
Iata un fel de stup cu functii atat de bine definite incat de-a lungul istoriei nici nu s-a schimbat prea mult. Partea cea mai interesanta si relevanta in acest caz este ca inca din zorii civilizatiei orasul a fost facut nu atat pentru a deservi necesitatile indivizilor, cat pentru a transforma un grup mai mare de oameni intr-o putere. Orasul servea unui mare organism cu mii de suflete, in care unii erau mai “egali” decat altii. Nu exista loc de individualisme. Politica, religia si fortele militare conduceau lucrurile, nobilii si preotii detineau puterea, iar restul “albinelor” isi cunosteau rolurile si, ghidate de “matci” si “trantori”, faceau lucrurile sa functioneze. De ce preferau oamenii de rand sa stea la oras? In acele vremuri era un mare avantaj sa stai in spatele unor ziduri, nu in afara lor.
Comunismul si orasele ridicate peste noapte
La origine, locuintele au fost facute pentru a servi oamenii. Orasul insa a fost facut pentru a servi interese si evident a transformat lucrurile din punct de vedere social. Chiar daca ariile urbane au atras in continuare “albine” care sperau intr-o viata mai sigura, n-a facut decat sa le incatuseze intr-o interdependenta care, in cele mai grave forme a devenit chiar sclavie. Comunismul, in ultima instanta, a transformat orasul doar intr-un mecanism eficient care aduna armate de muncitori, cu forta, in acelasi perimetru. Desfiintarea unor localitati rurale intregi si stramutarea lor in structuri urbane ridicate peste noapte, doar cu scopul de a aproviziona cu forta de munca fabricile si uzinele, a afectat viata a milioane de familii de tarani obisnuiti sa traiasca in armonie cu natura. Aici sau oriunde in lume.
Sterotipul: crestere si decadenta
Timpul a trecut peste cele mai mari cetati si orase ale lumii: ce era ieri infloritor, a cazut in uitare. Peste unele ruine s-a reconstruit. Orasele au luat-o de la capat, cu tehnologii noi, cu descoperiri noi, cu scoli noi si sistemele de gandire noi… dar cu aceeasi structura duala pe care nici macar democratia antichitatii sau cea moderna nu a putut-o schimba. Centru si periferie. Puterea si plebea. Acelasi “stup” care nici macar nu are cum sa fie in serviciul indivizilor, ci doar face indivizii sa se integreze. Nu ca ar fi neaparat rau sa te integrezi si sa te gandesti la grup.
Doar ca totul incepe astazi sa se intoarca in mintile noastre si aici, si pe mapamond: cetateanul este cel care are nu doar obligatii fata de orasul sau, ci si drepturi. Casele noastre ar trebui sa fie facute pentru noi, personalizate. Si puterea ar trebui sa munceasca in interesul “plebei”, sa aiba grija sa asigure un trafic relaxat, un mediu nepoluat, servicii medicale, apa curenta, infractionalitate redusa, spatii verzi, zone de sport, liniste, arta, scoli, universitati... De altminteri normal, nu?
Orasului ca si concept ii poate lua mii de ani ca sa ajunga la un varf, un punct culminant, iar acest varf a fost atins cel mai recent in perioda industriala. Si tot nu a tinut mult: pentru ca la ora actuala se vad mai degraba problemele pe care suprapopularea pe verticala le creeaza: dificultatea extinderii; provocarile starnite de sistemele de trafic, canalizare, alimentare cu apa; dependenta de aprovizionarea din mediul rural; greutatea eliminarii gunoaielor, infractionalitatea, plus multe altele… Si peste toate un fel de alienare psihologica, economica, sociala a celor de la oras, deoarece lucrurile par sa scape de sub control prea usor. Este evident ca iarasi e nevoie de o schimbare.
Viitorul si reinventarea
Cetatea reprezenta pe vremuri o forta mai degraba militara decat civilizatoare. Astazi ar trebui sa devina o putere civilizatoare si atat.
Futuristii sunt constienti de asta si, desi considerati niste visatori lipsiti de pragmatism, incearca sa-si imagineze cum va fi orasul functional al viitorului. Ei propun modele, sarcina celorlalti fiind doar sa descopere cum anume le-ar putea pune in practica. Modelele cu zgarie nori, cu orase in subsol, cu orase pe apa par insa tot niste imitatii ale orasului actual, fara sa faca o revolutie radicala. Cu diferenta, totusi, ca sunt mult mai axate pe regenerarea resurselor si o functionalitate nepoluanta, ecologica, pe ergonomia formelor si pe deservirea cetatenilor, luati si ca tot, dar si individual.
