Pantofi si arhitectura
Ce legatura ar putea exista intre arhitectura si … pantofi? Intre proiectarea de cladiri si incaltamintea pe care o purtam? Par a fi doua cuvinte aruncate intamplator in aceeasi propozitie dar ambele domenii - arhitectura si designul de pantofi - implica o sensibilitate artistica. Viziunea arhitectilor asupra formei a facut ca pasul lor catre lumea modei sa nu fie unul greu de facut si astfel granitele dintre moda si arhitectura au fost trecute: arhitectii au inceput sa creeze pantofi iar designerii de pantofi au inceput sa se inspire din arhitectura si chiar au devenit “arhitecti de pantofi”.
Poate ca dorinta de a reinventa forme traditionale si de a folosi altfel cunostintele de design depasind sfera arhitecturii si intrand pe un teren complet nou si diferit i-a determinat pe arhitecti sa cocheteze cu lumea designului pentru catwalk care este un loc plin de excentricitate, un loc unde posibilitatile creative par infinite.
Zaha Hadid, Frank Gehry, Julian Hakes, Rem D Koolhaas, Airi Isoda, Paco Rabanne (da, a studiat si el arhitectura la Beaux Arts in Paris) sunt o parte din arhitectii care au creat pantofi pentru universul mereu inovator al modei. Insa si designerii se inspira din creatiile arhitectilor celebrii. Un exemplu in acest sens este colectia de pantofi creata de Tea Petrovic, o absolventa a Academiei de Arte din Sarajevo, care s-a inspirat din arta sculptorului rus Naum Gabo dar si a arhitectului spaniol Santiago Calatrava.
Arhitectul pantofilor, asa cum a fost denumit de presa, Mihai Albu este primul creator roman de accesorii, care a aparut in enciclopedia “Shoegasm: An Explosion of Cutting Edge Shoe Design”, alaturi de creatori de moda precum Alexander McQueen, Vivienne Westwood, Manolo Blahnik si Christian Louboutin.
Colaborarile dintre arhitecti si designerii de pantofi vor continua cu siguranta iar schimbul de idei si concepte dintre acestia nu poate decat sa duca catre inovatie si o creatie artistica care poate deveni ea insasi sursa de inspiratie pentru alte domenii.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Am început colaborarea cu De-a Arhitectura în anul școlar 2018-2019. Mă gândeam în acel moment să fac un lucru bun, am considerat genială folosirea cuvintelor „de-a”. Nu aveam așteptări, pot spune numai că îmi lipsea satisfacția profesională.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Cel mai mult mi-a plăcut faptul că această colaborare pe bază de voluntariat este avantajoasă atât pentru voluntari, cât și pentru ceilalți „acționari”: oamenii lucrează într-un cadru organizat și profesionist fără a fi constrânși de către cineva sau ceva.
Activitatea profesională a arhitecțior se poate desfășura fie ca angajat, fie ca angajator, fie ca lucrător în administrație sau ca freelancer. La De-a Arhitectura este altceva: ești bine primit într-o comunitate, împărtășești informația care invită participarea oamenilor.
Consider că activitatea antreprenorială nu va putea fi separată, în viitor, de comunități.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Mai dificil a fost să-mi gestionez timpul. Dar se poate gestiona printr-o mai bună organizare: spre exemplu, atunci când am lucrat ca angajat am anunțat de la bun început că în ziua de vineri, între orele 12:30-15:30, nu voi fi prezentă în cadrul programului obișnuit de lucru, dar voi recupera în altă zi. Recunosc că în perioada respectivă a fost cel mai istovitor deoarece în afara celor 8 ore zilnice de la serviciu (care oricum erau solicitante) trebuia să pregătesc cu o zi înainte orele de la clasă. Când am avut programul mai flexibil (nu ca angajat) a fost mai ușor deorece o zi o dedicam acțiunii de voluntariat la clasă, în restul de patru zile munceam mai concentrat pentru ce era de făcut la firmă. Cel mai ușor a fost când nu am avut de lucru și mi-am dedicat timpul, după buna plăcere, atelierelor de Club, Școala Altfel sau orelor „De-a arhitectura în orașul meu”.
